Vâlcea are, neoficial, trei universităţi medievale, pe sistemul celor apusene

Dacă România sau, mă rog, Valahia noastră ar fi avut mai mult curaj, dacă Biserica Ortodoxă Română ar fi avut curajul sau protectoratul similar Romei, poate că altfel ar fi stat azi învătământul universitar de stat din ţara noastră.

Trebuie menţionat, din start, că, în Apus, majoritatea universităţilor de azi au avut, ca nucleu, abaţiile.  Toate s-au conturat în jurul acestor mănăstiri. Pentru că mănăstirile au fost tipografii, şcoli de filosofie, de religie, de pictură, de arte, în general, ulterior de ştiinţe, odată cu iluminismul.

Vâlcea putea, mergând pe acest fir, să fie judeţul Valahiei cu trei mari Universităţi actuale, pentru că, aici, trei mănăstiri au fost nuclee centrale, şcoli importante, tipografii, ateliere de pictură şi arhitectură.

Una a fost Bistriţa, de care am vorbit şi despre care Veniamin Micle spune că a fost, „neoficial”, cea mai mare Academie din Ţara Românească.

Hurezi1Mănăstirea Hurezi, renumita lavră domnească a familiei Brâncoveanu, se află aşezată la poalele line ale Muntelui Căpăţânii, la marginea satului Romanii de Sus, localitate situată la o distanţă de aproximativ 50 de kilometri înspre vest de Râmnicu-Vâlcea, pe Drumul Naţional DN 67, în judeţul Vâlcea.

Fiind considerată cea mai reprezentativă construcţie în stil brâncovenesc din întreaga ţară, Mănăstirea Hurezi este, poate, şi cel mai mare ansamblu monahal din România.

Din bogata zestre a bibliotecii adunate acolo de ctitor şi de cărturarii vieţuitori, învăţatul Gr. A. Tocilescu a găsit şi ridicat, în 1885, pentru Muzeul Naţional, 38 de manuscrise şi 393 de cărţi tipărite în diferite limbi. Tot aici s-au păstrat vestitele calendare ale lui Brâncoveanu din anii 1693, 1695, 1701 şi 1703, precum şi un frumos pomelnic. La schitul Sfântul Ioan a activat şi o scoală de copişti de manuscrise.

Hurezul a avut obşte de monahi până în 1872, când a devenit de călugăriţe, care îngrijesc cu sârg şi cu aleasă pricepere atât pravila monahală, cât şi monumentul devenit astăzi unul dintre cele mai exemplare complexe de arhitectură şi artă caracteristice pentru epoca de tranziţie de la medieval la modern în cultura românească.

Hurezi înfăţişează treapta înaltă de creaţie a genului românesc de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Vizitatorul din ţară sau de peste hotare află la Hurezi galeria unică a unor străluciţi oameni, cu larg orizont politic şi cărturari, de la Şerban Voievod şi Constantin Cantacuzino Stolnicul, până la Constantin Brâncoveanu şi învăţaţii lui fii, opriţi în manifestarea lor creatoare de tragica moarte din 1714. Frumuseţii arhitecturii şi picturii i se adaugă dovezile unui puternic centru de cultură, care a adăpostit un scriptoriu celebru, producător de iscusite traduceri, superbe manuscrise şi o bogată bibliotecă umanistă, unică în Europa de sud-est la începutul secolului al XVIII-lea.

Prin toate aceste mărturii istorice şi frumuseţi artistice, Mănăstirea Hurezi este una dintre cele mai convingătoare opere ale creaţiei spirituale multiseculare, pe care marele istoric Nicole Iorga a numit-o, printr-o fericită formulare – în lucrarea ”Bizanţ după Bizanţ” – , continuatoare a civilizaţiei romane, ai cărei moştenitori în Europa de Răsărit sunt românii.

GovoraAl treilea lăcaş de cult care ar fi putut deveni o autentică universitate în Evul Mediu a fost Govora.

Numele mânăstirii vine de la slavonescul ”gavariti” – a vorbi, a spune, sau – izvor, murmur de izvor.

Aşezământul monahal de la Govora se numără printre cele mai vechi din ţară, fiind ridicat parţial în secolul al XIV-lea şi al XV-lea, sub domnia lui Vlad Dracul. Data la care s-a aşezat crucea pentru sfinţire a acestui frumos aşezământ rămâne încă tăinuită. În 1440 a fost distrusă de boierul Albu cel Mare, în perioada domniei lui Vlad Ţepeş, ca, după aceea, între anii 1492-1496, să fie refăcută de Vlad Călugărul şi Radu cel Mare.

Între anii 1640-1645, domnitorul Matei Basarab face mânăstirii o reparaţie totală, în vederea instalării tiparniţei dăruite de mitropolitul Petru Movilă de la Kiev.

Faptul prin care Govora a contribuit efectiv la promovarea culturii neamului românesc şi pentru care avea să se înscrie, pentru totdeauna, între mânăstirile de cultură din ţară a fost întemeierea tipografiei în incinta ei. Aceasta s-a făcut din porunca şi cu cheltuiala înţeleptului voievod Matei Basarab şi cu osteneala egumenului Meletie Macedoneanul, care o adusese de la Kiev, dăruită fiind de Petru Movilă.

Mânăstirea Govora rămâne în istoria neamului ca fiind gazda primei tipărituri în limba română – “Pravila de la Govora” – după tipăriturile din Ardeal ale lui Coresi. Încăperile în care a funcţionat vechea tipografie mai există şi astăzi.

Printre valorile de artă ale mânăstirii Govora menţionăm: un Epitrahil dăruit de Radu cel Mare, cu o broderie lucrată în fir de aur, argint şi mătase (sunt brodaţi Mântuitorul Iisus, Maica Domnului, Sfântul Ioan şi alţi sfinţi); icoana Maicii Domnului Hodrighita; icoana Maicii Domnului Îndurerată… etc. (arhiram.ro)

Multe s-au petrecut la cele trei şcoli româneşti care, din varii motive, nu au reuşit să aibă traiectul abaţiilor apusene. Dacă s-ar fi întâmplat asta, poate altfel am fi avut noi, ca români, un rol în istoria universitară a Europei. Cert este că am pierdut startul, dar nu trebuie niciodată să uităm de unde au plecat cultura şi limba acestui neam.

Mihai IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *