Primăria Alunu investește în proiecte care să mențină localitatea în topul comunelor dezvoltate ale Vâlcii

Alunu caută nioi surse de finanțare pentru a avea perspective economice care să poată menține localitatea în topul zonei dezvoltate chiar și într-o eră post minerit.  Cu peste 2,339 milioane lei (peste 600.000 în plus față de 2021) și cu o populație de  4170 de locuitor, comuna Alunu se află în topul celor mai dezvoltate localități din Vâlcea (locul 13 pe județ cu 560 de lei) mare parte datorată industriei miniere dar nu numai, aici funcționând și un centru industrial puternic pe confecții metalice dar și agenți privați în panificație. De altfel, la un moment dat în anii 90 se discuta chiar de transformarea comunei în oraș, idee care însă a fost abandonată.

Una dintre alternative este și transformarea într-o zonă agro-turistică, localitatea întrând în Asociația de promovare a turismului ”Dealul Muierii”, unde poate participa cu un muzeu al tradițiilor în conacul Săndulescu, o moară de apă și câteva ferme turistice.
Primăria depune noi proiecte pe AFM pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în satul Secăriște. Lucrări de redimensionare a conductei de apă vor avea loc în cătunul Cornățel.  În scurt timp se așteaptă semnarea proiectelor pentru reabilitarea drumurilor și a rețelei de canalizare, o stație de tratare și una de epurare.
Prin PNRR, primăria intenționează să amenajeze un centru de zi pentru copiii aflați în zona de risc social, centre unde să-și facă temele, să poată servi masă, să fie consiliați împreună cu familiile.

În scurt timp va intra în reabilitare energetică școala din Igoiu, prin PNRR iar prin POR se finalizează școala din Coltești și grădinița.

Un aspect important este faptul că Primăria Alunu a creat o societate de construcții edilitare în subordinea instituției care poate face lucrări la prețuri decente pentru localitate. În prezent, această societate lucrează la amenajările curții școlii din Coltești, va prelua toate lucrările de mentenanță pe care le are de realizat primăria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *