În Zătreni a fost semnat proiectul privind extinderea rețelei de apă în toate satele

În comuna Zătreni a fost semnat contractul pentru extinderea rețelei de apă în toate satele componente, astfel încât să fie completată infrastructura de utilități. În urma acestui proces de extindere vor fi prelungite conductele în Mecea, în Zătrenii de Sus, în Săcioara, în Făurești.
”Toate satele vor avea rețea de apă la poartă și toate gospădăriile se pot branșa. Este una dintre lucrările la care țin și care se află în fază avansată de implementare. Pentru că ne dorim să nu mai avem probleme cu apa, cu precădere în perioada de vară. Vom căuta ulterior resurse pentru reabilitarea de drumuri”, spune primarul Constantin Lițoiu.
Edilul spune că are speranțe pentru finanțarea a mai multor proiecte cum ar reabilitarea de noi drumuri, dispensarul dar și extinderea rețelelor de gaze.
”Normal că dorim să avem o infrastructură bine pusă la punct de utilități. Este singura soluție pentru a atrage investitori privați. Și agenții economici contribuie la PIB-ul unei localități, care însemană venituri proprii la buget din care se pot asigura și alte investiții. Acesta este efortul meu și toate demersurile converg în acest sesn”, spune primarul
Prin PNRR, școala gimnazială din Zătreni a primit finanțare pentru dotare mobilier, amenajare și dotare laboratoare de infromatică și cabinet psihopedagogie. Tot prin PNRR urmează să fie aprobate microbuzele electrice școlare. Iar clădirile publice, localul școlii și centrul cultural vor fi reabilitate energetic.
Primăria Zătreni va depune prin AFIR, documentația pentru a obține fonduri necesare reabilitării drumurilor agricole.