Hutu şi Tutsi, deşi stăpânesc acelaşi pământ, vorbesc aceeaşi limbă, sunt acelaşi popor, se urăsc de moarte

Nu sunt etnii, dimpotrivă, sunt acelaşi popor, vorbesc aceeaşi limbă şi locuiesc în aceeaşi ţară. În anii ’30, belgienii colonişti i-au împărţit arbitrar în hutu şi tutsi, din cauza unor vagi trăsături antromorfe – unii erau mai înalţi. Mai mult în buletine le-a fost trecută această identitate.

Numai că cele 2 grupuri s-au duşmănit de moarte, hutu i-au urât pe tutsi, care, vremelnic, au fost la putere în timpul regimului colonial; o ură viscerală, neargumentată raţional. Asta deşi, aşa cum am spus, împărţeau aceeaşi ţară. Rwanda.

În anii ’90, izbucneşte cel mai atroce război civil, în care miliţiile hutu, formate din tineri înflăcăraţi, alimentaţi de un post de radio şi de presă, se dedau la cel mai crunt genocid din epoca modernă. Asta, după ce preşedintele hutu moare în circumstanţe dubioase. Aceasta a fost scânteia.  Doar pentru faptul că erai tutsi, mureai tăiat de macetă. Femei, bărbaţi, până mai ieri vecini, colegi de muncă, prieteni, soţii, soţi…

Tutsi erau numiţi de către hutu  „gândaci, spurcăciuni, viermi”.

Străzile din Kigali erau pline de hutu tineri care urlau fericiţi şi omorau orice urmă de tutsi. Ura depăşise parametrii psihologici şi intrase în delir, străzile ajunseseră pline de cadavre de tutsi. Erau omorâţi şi cetăţenii moderaţi. A fi moderat însemna că eşti implicit pro-tutsi.

Comunitatea internaţională a stat pasivă la acest conflict, ba, mai mult, Franţa şi-a băgat coada, sprijinind pe ascuns miliţiile hutu.

De văzut pelicula „Hotel Rwanda”; descrie perfect gencidul de mai sus.

Liviu POPESCU