Cristian Buican şi-a distribuit un material despre Ziua în care a fost „Catastrofă” în Parlament

M-am abţinut mult să scriu despre liderul PNL, Cristian Buican, deputatul de Vâlcea, cu care am avut cândva o relaţie chiar de amiciţie, crezându-l nu un ipocrit, ci chiar un om  onest, unul implicat şi unul căruia chiar îi pasă de Vâlcea.

Deşi mulţi lideri PNL locali din judeţ, primari PNL sau alţi colegi ai lui Buican îmi spuneau că este strict „un speculant politic”, eram primul care contesta asta. Şi când a intrat în vizorul criticilor jurnaliştilor Smeoreanu şi Pârnău, eu am declarat că este o eroare, afirmam că Buican a fost primul politician care a oprit hemoragia CET, deşi  în particular mi se spunea că altele au fost motivele pentru care s-a produs acel „control ANAF” etc.

Bun, am avut şansa de a merge la Parlament, în ziua în care iniţiativa deputatului ALDE, Dumitru Lovin, vezi aici  susţinută de deputaţii PSD, Vasile Cocoş, Eugen Neaţă, Daniela Oteşanu, Ovidiu Popa, intra în furcile caudine ale procesului legislativ. O iniţiativă care reglementa limitele parcurilor naţionale în raport cu zonele industriale, ajutând zona industrială Râureni şi salvând aproape 10.000 de locuri de muncă.

Nu a fost deloc uşor acest prim pas, dar, în fine această iniţativă a primit un vot pozitiv în 2 comisii, cel mai greu fiind la mediu, în Senat, unde şef al comisiei era un senator USR.

A fost un succes pentru Vâlcea, nu conta a cui a fost iniţiativa, pentru că în joc e vorba de economia vâlceană.

Numai că….nu a fost chiar aşa! După ce am expus materialul, primul care a sărit cu scandal a fost chiar Cristian Buican, cel care ocupă dacă nu mă înşel, chiar funcţia de secretar al Camerei.

Prima obiecţie a fost că „nici nu a existat un asemenea vot în vreo comisie, nicio dezbatere în ziua respectivă”, Buican, neştiind că am fost chiar martor al acelei şedinţe. A încercat să spună că este o intoxicare de presă, etc. Când a realizat că eu eram chiar acolo, el nefiind prezent, a început să o dea cotită.

Probabil că între timp a citit ordinea de zi sau a vorbit cu colegul său, Romulus Bulacu şi a aflat adevprul. Dar numai că a făcut o nouă eroare, a citit pe diagonală, iniţiativa de care vorbeam şi pentru că acolo primul nume, în ordine alfabetică era un senator ALDE, a sărit „victorios”. „Nu este iniţiativa lui Lovin, e a nu ştiu cui!”, striga el cu o patimă absolut ciudată! Îi răspund din nou şi îi arăt şi link-ul în care aparea vâlceanul nostru de la ALDE iniţiator. Apoi Buican tace.

Concluzia tristă este că liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican, aflat la al 3-lea mandat în Cameră, habar nu are de existenţa unei iniţiative importantă pentru Vâlcea, nu ştie să caute pe un site al Parlamentului datele respective, încearcă să „manipuleze” de acolo, opinia vâlceană, definind drept intoxicări de presă, lucruri certe.

Cum poate fi definit un asemenea parlamentar de Vâlcea, care nu accepta un succes al unor colegi de ai săi într-o problemă vitală economic pentru judeţ, care, mai mult, le contestă meritele şi apoi acuză presa vâlceană de manipulare.

Nu aş fi scris asta, preferam să trec cu vederea eşecul meu personal cu privire la creditul pe care i l-am acordat lui Buican atâţia ani. Dar, azi, Buican în maxime trepidaţii şi afrodisiac destin, ulterior PNL Vâlcea, au distribuit un material scris de mine despre activitatea unui deputat vâlcean, într-o zi, de fapt, fix în ZIUA, în care el, Buican, a fost un parlamentar Catastrofal de Vâlcea.

P.S. Calm, lidere PNL, nu o să vezi la mine definitii gen Buicky, Muicky, etc dar, de azi, chiar apreciez faptul că Victor Stănculescu (deşi aş fi vrut ca altcineva, dar e bine că e totuşi cineva) îti pune la îndoială autoritatea în partid şi gratuit, îi voi mediatiza orice demers care va duce la schimbarea ta din funcţie!

Liviu POPESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *