Vâlcea pe locul 8 în România, la nivelul cifrei de afaceri din turism – 111.644.136 lei

La această cifră se menţionează şi un număr de 1.292 de angajaţi în domeniul turistic.

Astfel Vâlcea se află într-un top unde mai sunt Constanţa, Timiş, Bihor, Cluj, Mureş, Prahova, Braşov. Vâlcea se află pe locul 8 sau 9 dacă luăm în calcul şi varianta cu Bucureștiul.

În top 10, după Vâlcea se află Sibiu și Suceava.

Astfel premise ar fi pentru mult mai bine dacă proiectele de infrastructură din județ vor fi implementate, inclusiv autostrada Sibiu – Piteşti

La finalul anului 2016, erau inregistrate in Romania 6.946 hoteluri, moteluri, pensiuni, hosteluri, cabane si alte unitati cu functiuni de cazare turistica, cele mai multe aflandu-se in Brasov, cu 881 de structuri de cazare, Constanta, cu 761 structuri de cazare si Harghita cu 371 structuri de cazare. In total, la nivelul anului 2015, in Romania au fost cazati 8.465.909 turisti.

Cele mai dezvoltate si totodata cautate zone turistice ale Romaniei sunt: Bucuresti (1.723.999 sosiri turisti in unitatile de cazare) ¬ in special pentru turismul corporate si cultural, Constanta (1.021.475 turisti) – pentru turism estival, Brasov (997.601 turisti) si Prahova (467.158 turisti) – pentru turismul montan, Mures (495.481 turisti) – pentru turism balnear, cultural si montan, Cluj (428.812 turisti) – pentru turism corporate, balnear si cultural, Bihor (344.059 turisti) – pentru turism balnear (Felix) si turism montan, respectiv Timis (338.238 turisti) – pentru turism corporate, Vâlcea, (340.000 turişti), montan şi balnear, Suceava (310.458 turisti).

Acestea atrag peste 80% din totalul turistilor. De 1 Mai, de regula, judetul Constanta este destinatia din tara noastra cu cei mai multi turisti.

In fiecare an, peste 35.000 de angajati stau la dispozitia turistilor romani si straini pentru a le asigura confortul. Judetele cu cel mai mare numar de salariati din turism sunt Bucuresti, cu 8.288 de angajati, Constanta, cu 3.913 de angajati, Timis, cu 1.912 de angajati si Brasov, cu 1.605 de angajati.

Distributia cifrei de afaceri pe judete

Cele mai multe companii care detin hoteluri si alte facilitati de cazare din Romania se afla in Bucuresti (655 de infrastructuri, dintre care 27 sunt noi), Constanta (497 de infrastructuri, 28 noi), Brasov (261 infrastructuri, din care 14 noi), Cluj (204 infrastructuri, 10 noi), Prahova (177 infrastructuri, 6 noi). In ultimii 10 ani, in Romania s-au infiintat peste 2.000 de companii care detin hoteluri si alte facilitati de cazare, anul de varf fiind 2008, cu 280 astfel de unitati. Cel mai slab an a fost 2013, cu doar 173 de unitati. In anul 2010  infiintarea de astfel de infrastructuri a inregistrat o scadere brusca, cauzata de criza economica, de doar 181 de unitati.

Hotelurile si celalalte unitati de cazare din Bucuresti genereaza cea mai mare cifra de afaceri din tara (1,298 milioane de lei). Urmeaza Constanta (447 milioane de lei), Timis (184 milioane), Brasov (171 milioane), Prahova (166 milioane), Cluj (160 milioane), Bihor (141 milioane), Mures (139 milioane de lei), Vâlcea, 111 milioane lei.

In topul judetelor in functie de cifra de afaceri medie obtinuta de companiile care detin hoteluri si alte facilitati de cazare existente se regasesc: Bucuresti (1,98 milioane de lei), Bistrita-Nasaud (1,6 milioane de lei), Valcea (1,43 milione de lei), Galati (1,4 milioane de lei), Timis (1,3 milioane de lei), Dolj (1,28 milioane), Ialomita (1,2 milioane) si Sibiu (1,17 milioane de lei). In afara de Bucuresti si Timis, doar Mures (1,16 milioane) si Bihor (1,1 milioane) inregistreaza cifre de afaceri medii mai mari decat media pe tara (1 milion de lei), judetele Brasov (0,65 milioane), Cluj (0,78 milioane de lei), Constanta (0,89 milioane) si Prahova (0,93 milioane) situandu-se sub media nationala.

Cele mai profitabile hoteluri se regasesc in Bucuresti (124 milioane lei profit), Constanta (58 milioane de lei), Timis si Brasov (cate 26 milioane de lei), Prahova (25 milioane de lei), Mures (24 milioane), Cluj si Valcea (cate 22 milioane de lei).

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *