Trei tone de aur au stat 4 ani ascunse în subsolul unui hotel din Băile Govora

În 1939, 1 septembrie, Polonia este atacată de Germania nazistă şi începe astfel cea de a doua conflagraţie mondială. Soarta Poloniei este pecetluită, mai ales că, la mijlocul lui septembrie, URSS-ul lui Stalin atacă statul polon dinspre est.

Guvernul polonez nu are la dispoziţie decât foarte puţin timp pentru a evacua tezaurul şi guvernul. Tezaurul polonez însemna atât câteva sute de tone de aur, tablouri, 280 – 300 obiecte de artă decorativă cu o valoare artistică și istorică excepțională, o colecție bogată de tapiserii jagelloniene, cât și sabia medievală de încoronare a regilor polonezi – Szczerbiec. 

Acest tezaur trebuia de urgenţă să ajungă în Canada, prin Franţa şi Marea Britanie. Dar cum? Polonia cere sprijin Ungariei, cu care avea tratat de prietenie. Ungaria lui Horthy refuză categoric orice sprijin. Polonia nu recunoscuse unirea Transilvaniei, de aceea nu miza pe ajutorul României. Dar, cu toate acestea, solicită Bucureştiului sprijin. Premierul Armand Călinescu este de acord cu tranzitul acestei impresionante colecţii. 

aur1Pregătirea pentru transport a luat mai mult decât se așteptaseră responsabilii polonezi. Tezaurul a părăsit Castelul la două zile după ce Germania declanșase invazia din Polonia. Din fericire, Hans Frank (Guvernatorul general al Poloniei ocupate) nu a ordonat atacarea cu prioritate a Castelului Wawel. Acesta a fost cucerit abia după ce tezaurul părăsise deja teritoriul național. Valorile poloneze au fost încărcate în diferite mijloace de transport și au fost însoțite de către Stanislaw Zaleski și Jozef Polkowski, doi curatori de la Castelul Wawel, care cunoșteau foarte bine tezaurul.

Tezaurul și însoțitorii acestuia au călătorit spre frontiera polono-română, pe drum amestecându-se cu coloanele de refugiați care voiau să se salveze în România. Drumul prin România a fost supervizat și de autoritățile române, care au colaborat îndeaproape cu cele britanice și franceze, care erau interesate să sprijine evacuarea tezaurului polonez. Dinspre partea română, un rol important l-a avut Traian Borcescu, ofițer din cadrul Serviciului Special de Informații. El a fost intervievat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 2003.

„Eram în Statul Major și delegat pe lângă colonelul Diaconescu, care era însărcinat cu supravegherea transferului de populație și autorități din Polonia în România. Polonezii erau mai prieteni cu ungurii, polonezii încă nu recunoscuseră alipirea Transilvaniei de România, țineau mai mult cu ungurii. Și tocmai ungurii nu i-au ajutat. Și singurii care i-au ajutat am fost noi, la îndemnul franco-englez de a trimite tezaurul prin România. Armand Călinescu a acceptat cu condiția ca armata să fie dezarmată la frontieră, să fie triată, să nu fie agenți străini, armamentul să fie depus, tezaurul să fie adus într-un mod cu totul secret, într-o zi în care să nu fie înștiințați nici rușii, nici nemții. Că putea să fie atacat. […] S-au făcut două transporturi: de la Vișnița până la Cernăuți și apoi de la Cernăuți până la Constanța. O parte din tezaur a fost oprită și de noi, pentru întreținerea trupelor și refugiaților polonezi, însă, la somația franco-engleză, a trebuit să admitem ca acest tezaur, compus din vreo 70 de lăzi, pachete, să fie îmbarcat pe un submarin britanic, la Constanța, care era sub comanda căpitanului Brett. Transportul acesta s-a făcut cu trenul, între Vișnița și Cernăuți, cu mașinile, iar între Cernăuți și Constanța s-a făcut cu trenul, până la Galați. De la Galați la Constanța nu știu precis dacă a fost transportat cu mașinile. La Constanța a fost blocat de armata română, de Siguranță și de Siguranța poloneză, plus agenții franco-englezi. Tezaurul nu putea să rămână la noi, deși noi ne-am oferit să păstrăm acest tezaur. Englezii și-au dat seama că România va avea aceeași soartă pe care a a avut-o și Polonia din cauza pactului din august 1939, în care zonele de influență în Rusia erau spre Baltica și zonele de influență germane erau în România, Bulgaria și așa mai departe. Deci în eventualitatea că noi vom fi ocupați, tezaurul nu trebuia să cadă în mâna germanilor.”

În schimb, în timpul transportului, câteva camioane cu 3 tone de aur, pentru diversiune, coboară prin Transilvania şi merg pe Valea Oltului.

aur2Aici începe o frumoasă istorie pe care primarul din Băile Govora, Mihai Mateescu, o susţine, ca de altfel şi alţi istorici locali.

Deja se aflase de operaţiunea aurului polonez, iar căile de acces spre Bucureşti erau pline de spioni germani, deşi România avea statut de ţară neutră. Camioanele cu aur se aflau în apropiere de Râmnicu Vâlcea. Siguranţa Naţională ia decizia să mute caravana spre Băile Govora, acolo unde Banca Naţională a României avea un hotel – Ştefănescu.

Astfel, în luna octombrie, 3 tone de aur şi peste 300 de refugiaţi polonezi (guvernul exilat) ajung la Vila Ştefănescu, în subsol, unde erau montate uşi blindate şi seifuri pentru depozitarea în siguranţă a bancnotelor tipărite şi a altor documente sau obiecte de valoare. Trebuie spus că, în timpul războiului, aici a funcţionat Monetăria statului.

În această locaţie, refugiaţii polonezi reuşesc să stea un an, dar, după Dicktatul de la Viena, o parte reuşesc să plece şi să ajungă la Londra. Iar alţii se mută la localnici. Cele trei tone de aur rămân ascunse până în 1944, la subsol. Ironic este faptul că sediul Comandamentului german pentru Vâlcea din România ocupată se amenajează la Hotel Belvedere, adică la doar 300 de metri distanţă de Hotel Ştefănescu. Efectiv, tezaurul polonez şi refugiaţii polonezi, căutaţi de nemţi, se aflau în imediata lor apropiere. Autorităţile vâlcene însă se comportă admirabil, deşi Siguranţa locală ştia foarte bine ce se afla la subsolul Vilei Ştefănescu. Mai mult, Siguranţa se ocupă de românizarea în acte a polonezilor din Govora, chiar sub nasul Gestapo-ului.

În 1944, cele trei tone de aur din subsolului Vilei Ştefănescu, împreună cu cele 242 de tone ale tezaurului BNR sunt luate şi duse în secret (operaţiunea Neptun) la Mănăstirea Tismana.

Ulterior, în 1947, statul român redă polonezilor cele 3 tone de aur care au fost găzduite la Băile Govora.

O frumoasă poveste a staţiunii vâlcene care, din păcate, este mai puţin mediatizată.

Liviu POPESCU

 

Loading...

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *