În România, vâlcencele trăiesc cel mai mult – peste 82 de ani, iar vâlcenii, până la 77 de ani

Vâlcea rămâne, şi în anul 2018, judeţul cu cea mai mare medie de vârstă. Femeile din judeţul nostru ajung, în medie, la 82-83 de ani, în timp ce bărbaţii ajung, în medie, la 77 de ani.

Vâlcea se află în acest top de mai bine de 10 ani, de când am detronat Harghita. Specialiştii pun acest record al vâlcenilor pe seama factorilor de climă, judeţul nostru fiind cunoscut pentru cele mai multe staţiuni balneare, izvoarele medicale minerale, sarea, clima blândă.

Durata de viaţă se datorează şi condiţiilor de trai, Vâlcea fiind în mijlocul clasamentului pe ţară, cu venituri relativ reduse, dar care se află în creştere în ultimii ani.

Se poate asuma şi faptul că, în ultimii ani, agenţii economici industriali poluanţi fie şi-au încetat activitatea, fie au investit în tehnologii care să elimine acest risc.

Potrivit măsurătorilor, cel mai curat aer se află în Ţara Loviştei, urmat de Valea Lotrului.  Dar să nu uităm că, în Vâlcea, la Băile Govora, se află a doua zonă din Europa unde stratul de ozon se află în echilibru ionic.

După Vâlcea, durata medie de viaţă mare o regăsim în Bucureşti (femei 81, bărbaţi 75), Cluj (femei 81, bărbaţi 77), Braşov (femei 80, bărbaţi 74), Sibiu (femei 80, bărbaţi 73).

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *