Normalitate: Liderii PNL şi PSD Mihăeşti au organizat împreună o acţiune de dezinfectare a străzilor din localitate

Într-o perioadă dramatică pentru România, când cele 2 partide mari, PNL şi PSD încearcă să extragă cât mai multe foloase electorale funcţie de greşelile făcute deopotrivă de ambele formaţiuni politice, iată că se întâmplă şi minuni. Deşi într-o societate normală, acestea ar fi definite drept acţiuni fireşti, unde nu există orgolii politice, unde viaţa şi siguranţa cetăţeanului ar urma să […]

» Read more

Vâlcea 8 cazuri (rectificarea de ieri), nu avem răspândire comunitară în judeţ, la nivel naţional 3.864 de cazuri

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.600 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 55 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Până […]

» Read more

Ţara arde în pandemie dar la Vâlcea, cu doar 9 cazuri, presa şi actorii politici o ard în campanie electorală

Cu mici excepţii, la Vâlcea, dacă deschizi facebook-ul, te afli în plină campanie electorală pentru locale. Există ultrasii fani ai lui Gutău sau ultrasii dusmani ai lui Gutău care sunt în plină campanie electorală, cu schimburi de înjuraturi, laude, devotament, dăruire. Nici nu ai zice că în România se întâmplă o mare nenorocire socială. Poate şi faptul că sunt doar […]

» Read more

În Bujoreni va funcţiona unul dintre cele mai moderne dispensare din Vâlcea

Reabilitarea Dispensarului din satul Bogdăneşti se apropie de finalizare, acesta fiind unul dintre cele mai moderne şi dotate cu aparatură medicală din zona rurală a judeţului. „Lucrările de reabilitare a clădirii sunt pe ultima sută de metri, vorbim de 4 cabinete medicale moderne dotate cu echipament medical, mobilier, tehnică IT şi multimedia. Ne referim la electrocardiograme, analizator biochimie urină, pelvimentru, negatoscop, […]

» Read more

Primaria a depus proiecte pentru încă două poduri în comuna Tomşani

în comuna Tomşani, autorităţile au luat toate măsurile de igienă necesare în contextul pandemiei de Coronavirus. Asta însemnând dezinfectarea străzilor, staţiilor de autobuz, măsuri de a se evita deplasarea locuitorilor în zonă. „Am recomdandat vârstnicilor să evite ieşitul din gospodării, copiii să nu iasă la joacă, firmele de transport pasageri să respecte un anumit orar, pentru a lua navetiştii. Am […]

» Read more

Constantin Rădulescu și Cristian Buican s-au întâlnit marți seară, pentru prima dată, oficial, dupa 5 ani

Marți seară la ora 22, la Consiliul Județean Vâlcea, a avut loc o întâlnire mai puțin obișnuită, pentru noi, dar de salutat, gestul cu adevărat de bun simt al protagoniștilor care au renunțat la orgolii. Cristian Buican, președintele PNL si Constantin Radulescu PSD au avut o întrevedere care s-a întins pe o durată de 2 ore, destul de fructuoasă pentru […]

» Read more

A început execuția lotului 1 al Autostrăzii Sibiu – Pitesti

S-a dat startul lucrărilor pentru Autostrada Sibiu – Piteşti. După aproape un an de la semnarea proiectului tehnic şi obţinerea autorizaţiei de construcţie, pe şantier au apărut și primii muncitori. Pentru început, vizat este tronsonul 1, adică 13 kilometri. Costurile pentru un kilometru de autostradă se ridică la aproape zece milioane de euro. Pe zona unde se văd platformele, sunt […]

» Read more

Administrarea pârtiei Transalpina Ski Resort ar urma să fie scoasă la licitaţie, cel târziu, în luna iunie

Primarul Gabriel Năstăsescu spune că la finalul lunii mai, început de iunie, va fi scoasă la licitaţie administrarea domeniului schiabil „Transalpina Ski Resort”, astfel încât până la debutul sezonului următor de schi, aceasta să fie finalizată. „Este o procedură care durează, mă refer la acte, proceduri, toate acestea se vor face transparent, pe site-ul primăriei, acolo vor fi afişate începând […]

» Read more

În Călimăneşti deşi turismul sângerează, investiţiile publice şi activitatea în construcţii nu s-au oprit

Primarul Florinel Constantinescu spune că economia trebuie să funcţioneze iar investiţiile statului sunt vitale în aceste zile, finanţarea lucrărilor, păstrarea slujbelor pentru angajaţi. „Trebuie să depăşim această criză, nu în sărăcie, şomajul nu e o soluţie, acolo unde se poate lucra, evident cu respectarea normele de sănătate şi securitate în muncă. Vedem ce însemană în turism această criză, sângerează dar […]

» Read more

La Brezoi, economia funcţionează, lucrările sunt în grafic, programele europene continuă

Potrivit primarului oraşului Brezoi, Robert Schell, economia trebuie să funcţioneze, evident în condiţiile restrictive ale crizei de Coronavirus. „Pentru a preveni o eventuală criză economică severă, agenţii economici s-au străduit să nu închidă afacerile, companiile să funcţioneze. Este de salutat acest demers, pentru că mai devreme sau mai târziu de coronavirus ne vom vindeca, însă de falimet sau sărăcie foarte […]

» Read more

Primăria Titeşti are ca prioritate aprovizionarea acestei localităţi montane

Cu o populaţie îmbătrânită, cu o aşezare geografică destul de vitregă, de-a lungul celebrului DN 7D, drum de pământ, în căldarea montană a Ţării Loviştei, primarul Cătălin Daneş spune că această comună trebuie să aibă căi de acces pentru aprovizionare. „Nu avem alte probleme grave, cum ar fi cele din restul ţării, din zonele aglomerate şi să sperăm că nici […]

» Read more

La singura mănăstire athosită din România, Frăsinei, a început o rugăciune pentru poporul român, fără enoriaşi

La această oră, miercuri 12.00, monahii de la Frăsinei se vor ruga pentru poporul român. o rugăciune pentru a trece cât mai repede şi cât mai bine prin această periooadă critică pe care o traversează România. Regimul monahal era oricum destul de sever la Mănăstirea Frăsinei, un regim pe reguli athosite, femeile nu aveau acces în zona lăcaşului de cult, […]

» Read more

Vâlceanul spre care România se uită cu speranţă şi încredere în acest război crud cu Coronavirusul

Un om modest, vâlcean prin adopţie, este pentru mihăeşteni un exemplu iar azi este privit ca un salvator al naţiei, expertiza lui oferindu-i toate atuu-urile pentru a ne scoate din această criză mondială. „Despre domnul Cercel am numai cuvinte de laudă. Nu a fost moment în care să nu apelăm şi să nu ne ajute. De trei ori a vorbit […]

» Read more

Liberalii vâlceni propun închisoare de la 2 la 7 ani pentru cei care răspândesc Coronavirusul

Initiativa vizeaza modificarea si completarea articolului 352 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Potrivit initiativei, nerespectarea masurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, daca a pus in pericol sanatatea, integritatea sau viata uneia sau mai multor persoane sau a creat un pericol cu privire la raspandirea unei boli infectocontagioase, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 […]

» Read more

SCM Râmnicu Vâlcea a făcut o achiziţie de top, Evghenia Minevskaja de la Brest

Șefii lui SCM Râmnicu Vâlcea nu sunt în carantină la transferuri. Tocmai au dat lovitura cu una dintre jucătoarele importante de la rivala Brest. Evghenia Minevskaja, nemțoaica născută în Belarus, s-a înțeles cu campioana Romaniei. În vârstă de 27 de ani, Evghenia Minevskaja joacă pe postul de inter stânga, iar in toamnă a evoluat împotriva viitoarelor sale colege, în dubla Vâlcea – Brest, […]

» Read more

Fragment de roman: Fiica şi tatăl vor candida unul împotriva celuilalt la Primăria Suteşti

Nu, nu este nicio strategie la mijloc, cei doi sunt chiar adversari în această campanie electorală, nefiind la mijloc nicio înţelegere cum ar bănui-o alţii. În 2016, Ion Sătonescu, primarul în funcţie al Primăriei Suteşti nu a mai candidat, din cauza unor motive juridice. În cursă atunci a intrat Carmen Lixandru, fiica primarului, candidat care a şi câştigat alegerile locale. […]

» Read more
1 2 3 154