Zona Metropolitană Drăgășani (Drăgășani, Voicești, Mitrofani, Prundeni, Orlești) se apropie de 20 de milioane de lei

Am ales în acest grup parte din comunele din bazinul Drăgășaniului, un areal metropolitan al capitalei viței de vie, un compozit eterogen economic, unde dacă analizăm bine cifrele vedem că după 20 de ani de declin, în ultima decadă, zona a renăscut, identificându-se atât resursa viticolă dar și vechile platforme industriale.

Orlești, capitala nobilă a viilor

Comuna adminsitrată de Daniela Cirstina a depășit cifra de 1,32 milioane de lei venituri proprii, un traiect pe care s-a înscris încă de acum câțiva ani, demonstrând că se poate să faci dintr-o localitate rurală, un vector economic.

Cu o populație de aproximativ 2.900 de locuitori, Orleștiul înregistrează și o demografie în creștere, semn că acolo unde există apă, canalizare, gaze, asfalt, oamenii aleg să revină acasă, sau orașenii vin să-și ridice una sau investitorii aleg să facă o afacere.

”Asta a fost de fapt baza de la care am plecat. nu ne puteam permite să avem așteptări mari dacă nu facem eșafodajul. Dacă nu avem utilitățile trase, dacă nu aducem gaze, dacă nu asigurăm un fundament pentru localitate. Altfel nu venea nimeni, puteam să fim noi, comuna cu vița nobilă cea mai de soi. După ce am reușit să avem infrastructura, am trecut la nivelul următor, investiții în educație, în sănătate, în cultură. Apoi urbanizarea comunei și implicit atragerea investitorilor, deschiderea zonelor pentru agro-turism, punerea în valoare a viticulturii, ne gândim acum chiar la uin târg al vinurilor dar nu la o serbare câmpenească, ci la un festival cu totul deosebit, unde să îmbinăm tradițiile, bunul gust, calitatea, să fie altceva”, spune edilul din Orlești.

Comuna este situată în Toscana României, pe dealurile viticole, la marginea pădurii, într-o frumoasă zonă a judeţului, cu veri răcoroase şi ierni blânde.

“Noi ne dorim aici o populatie nouă, tinerii să revină acasă, suntem o gazdă primitoare pentru cei care vor să fugă de oraș. Suntem aproape de DN Râmnicu Vâlcea – Drăgășani, ne dorim investitori serioşi în Orleşti, primăria va fi receptivă la orice plan de afaceri pe care cineva doreşte să le prezinte şi în măsura în care putem să sprijinim, o vom face”, spune primarul Cirstina.

Primăria Orlești va sistematiza și amenaja toate străzile şi trotuarele, astfel încât comuna să fie cea mai atractivă comună din Vâlcea.

Primăria a început amenajarea turistică de la lacul lui Orlea. Primarul Cîrstina doreşte ca acest nou punct de atracţia să dezvolte un turism care să combine latura viticolă cu cea de agrement:

„Aici am pus pe harta comunei, un nou domeniu turistic. Este un loc cu adevărat plin de legende, are un pitoresc aparte prin lacul care nu seacă niciodată, panorama Luncii Oltului este unică” conchide Cîrstina.

Așadar vorbim de una dintre comunele care prezintă o dinamică în creștere economică, fiind într-un clasament general, al județului Vâlcea, în primele 25 de localități al Vâlcii.

 

Prundeni, triplu salt economic într-un an

Cu pesyte 3.500 de locuitori, comuna administrată de Cristina Munteanu adună aproximativ 1,4 milione lei, mai mult decât dublu față de anul trecut mii de o situație care se va schimba și mai mult în anii următori, susține edilul.

”Doar investiția inaugurată în zona avicolă  aduce venituri foarte mari pentru bugetul local, locuri de muncă, o investiție în industria avicolă foarte importantă pentru localitatea noastră. Urmează alte investiții tot pe zona de mică industrie și nu în ultimul rând, modul în care va germina turismul, odată cu finalizarea Drumului Vinului va contribui la PIB-ul localității. Avem mândria și pretenția ca în următorii ani să urcăm în topul primelor 20 de comune ale Vâlcii”, susține Munteanu.

Comuna beneficiază de toate utilitățile, de o deschidere la DN 64 și de vecinătatea directă cu municipiul Drăgășani, cu care împarte zestrea viticolă.

Un drum de 11 km care traversează toate dealurile însorite ale Toscanei de România, cum este numit bazinul viticol Drăgășani a fost finalizat.  Este drumul care va germina cel mai amplu fenomen turistic în domeniul viticol din Vâlcea. Această cale se continuă cu drumul din podgoriile Drăgășaniului, dând astfel un alt sens comunei din lunca Oltului.

”Se simte și o schimbare în compozitul localității. Este o comună tânără, o treime din localitate este formată din orășeni care au ales acest downshifting, preferând viața la țară, adică, la noi în Prundeni, unde beneficiază de toate condițiile care înseamnă calitatea vieții”, spune primarul Cristina Munteanu.

Dezideratul edilului este de a deveni o localitate independentă economic, care să își consituie un buget propriu de dezvoltare și, în acest sens, a deschis localitatea pentru oricine dorește să investească aici.

Pe PNI, momentan singurul program lansat, Munteanu va reabilita 12 km de drumuri, ultimele străzi și va fi extinsă rețeaua de gaze în toată localitatea.

Plus multe alte proiecte prin PNRR care se vor implementa în cursul acestui an: Camerele video 69, digitalizarea instituției, piste de biciclete, urmează extinderea rețelei de canalizare, dotarea școlii cu moblier dar și mobilier specific unui cabinte de psiho-diagonză și consiliere, precum și dotarea dispensarului uman.

 

Mitrofani, colonia orășenilor crește de la an la an

Micuța localitate strecurată în spatele dealurilor viilor, realizează 649 mii venituri proprii, la o populație de puțin sub 1000 de locuitori. Dar unde străinașii, cei care deține terenuri, case sau alte proprietăți se apropie de 600. Un număr impresionant care crește lunar în această localitate.

Mitrofaniul este de fapt un cartier elegant din zona paradisului verde, o zonă absolut superbă de-a lungil râului Verdea, pe care administrația Coadă chiar dorește să o transforme într-o oază rezidențială.

”Ne dorim să fim acel acasă, acel cămin primitor pentru cei care doresc o locuință în natură. În liniște, să simtă aerul, să aibă acea casă de vis, de la țară. Toate proiectele noastre spre asta se îndreaptă. Și avem în plan și o bretea ca să ne lege de Drumul Vinului, astfel încât să existe o nouă deschidere spre Râmnicu Vâlcea, prin Prundeni”, susține primarul Ghoerghe Coadă.

Cine vine prima dată la Mitrofani, pleacă vrăjit, e o magie aici, în comuna care se strecoară ca o domniță pe cărări de noapte, în tăcerea acestui final de iarnă, desculță, cu un zâmbet subințeles.  Nu greșesc dacă spun că la Mitrofani începe Vâlcea să își spună numele atât de frumos, lăsat de Dumnezeu, printre enoriașii bisericilor de lemn.

În anul 2024 se vor termina rețelele de apă și canal în satele Racu și Izvorașu iar, prin PNRR se va face eficientizarea moderată a clădirii primăriei.

Urmează să fie reabilitat drumul spre Prundeni, realizând a două cale de acces spre și dinspre comuna Mitrofani. iar prin AfM are iluminatul public iar dispensarul prin CNI.

Prin GAL, tot cu fonduri europene, se vor achiziționa echipamente care vor fi montate pe tractor. Este vorba de o tocătoare universală pentru vegetația uscată, utilă la curățenia drumurilor, dar și o cupă trapezoidală cu care se putea lucra la desfundarea și curățarea șanțurilor.

Primarul Gheorghe Coadă  își dorește pentru comuna sa, Mitrofani, infrastructură, utilități și servicii de calitate. Pentru rezolvarea acestora, primarul a făcut proiecte pentru a obține finanțările necesare în vederea realizării tuturor nevoilor.

Voicesti, comună europeană cu gaze și canalizare în acest an

Cu 1500 de locuitori, comuna ardeiului din Vâlcea, cum mai este cunoscută, Voiceștiul a reușit să adune 300 mii lei, pe anul trecut, un pas destul de mare, pentru o comună care în urmă cu trei ani era considerată cea mai săracă localitate din Vâlcea.

”Cu eforturi uriașe, cu investiții în drumuri, în utilități, anul acesta vom demara și canalizarea, cu atragerea de investitori, mici făbricuțe, cu fermele noastre legumicole, am reușit să avem o comună legată. Normal că se poate și mai bine, acesta este scopul nostru de a atrage investitori privați, de a reuși să fim atractivi, suntem aproape de zona industrială a Drăgășaniului, avem premise astfel pentru a da înainte. Am reușit să schimbăm fața comunei noastre și sincer mă bucură orice certificat de urbanism pe care îl eliberăm”, spune primarul Florian Vătafu.

 

Anul acesta încep și lucrările la rețeaua de gaze naturale, una dintre utilitățile care va spori numărul de investitori în zonă. Una dintre investițiile private va fi un parc fotovoltaic pe 4 hectare.

În prezent, se lucrează la fosta școală I-IV din Tighina, pe care Vătafu dorește să o transforme într-un centru socio-cultural. Vorbim de reabilitarea completă cu fonduri locale.

Drăgășani, la un pas de autonomie financiară
Cu aproape 15,9 milioane de lei (821 lei per capita) municipiul Drăgășani este cel de-al doilea pol economic fucțional al Vâlcii, un centru industrial în devenire, un oraș funcțional, în care, după 30 de ani, au reînceput construcțiile de blocuri. Semn că viața economică și un anumit confort material există.

De altfel municipiul se află la un pas de a deveni independent economic. 

Este normal judecând doar după creșterea platformei industriale, unde trei companii cu capital străin investesc.

”Da, trei mari companii străine activează în municipiul Drăgășani, din care două direct legate de industria auto, ceea ce face ca orașul nostru să fie unul atractiv, având în vedere că se află în apropierea drumului expres Craiova – Pitești, drum care leagă cele două mari orașe ale industriei auto. Există interes și pentru parcul industrial, crește numărul agenților economici, municipiul devine o verigă importantă în lantul industrial al zonei”, susține primarul Cristian Nedelcu.

Printre marile companii  menționăm grupul industrial Coskunoz din Turcia, prezent deja de aproape doi ani în Drăgăşani, și care a anunţat o investiţie de peste 20 de milioane de euro în următorii ani, în construcţia unei fabrici de componente auto.

Fabrica de la Drăgăşani a fost planificată să înceapă producţia în masă în 2021 şi se aşteaptă să aibă o cifră de afaceri iniţială de 37 de milioane de euro cu o capacitate de prelucrare de 27 mii tone oţel pe an în prima fază.

Alături de Coskunoz, în Drăgășani activează alte două companii străine –  Grupul Magnetto Wheels care a cumpărat la începutul anului 2000, prin divizia sa, Fergat SpA, pachetul majoritar de acţiuni al fostei societăţi Roţi Auto Drăgăşani.

Și nu în ultimul rând, filiala franceză  a companiei ATCP (Applications Techniques des Caoutchoucs et des Plastiques) din Franta. Produce articole din cauciuc pentru industrie, in special pentru ceramica, minerit, cariere si balastiere.

Drăgășaniul are o dinamică, are un ritm alert, există o viață economică și perspectivele sunt optimiste pentru acest centru zonal.

În acest moment vorbim de 10 proiecte europene, de 10 milioane de euro care se investesc în municipiul Drăgășani. Toate acestea privesc modernizarea instituțiilor, dar și îmbunătățirea calității vieții.

”Printre acestea se numără extinderea și dotarea liceului, a spitalului, a bisericii Sf Nicolae, îmbunătățirea infrastructurii de învățământ la grădinița I. C. Brătianu, dar și creșterea eficienței energetice prin reabilitarea spitalului municipal. Un alt proiect presupune competivitatea și operativitatea prin investiții în măsuri pentru proceduri administrative simplificate, dar și asistența pentru creșterea calității vieții și egalitate de șanse pentru vârstnici, iar de curând, a început să se reface pista de la stadion”, a declarant primarul Nedelcu.

Ultimul proiect depus la Ministerul Dezvoltării prin programul Anghel Saligny și care se va implementa în acest an vizează modernizarea tuturor străzilor din Zlătărei.

Așadar cu 19,2 milioane lei în creștere cu 9% față de  17,8 milioane lei din 2022, acest grup de localități centrat în bazinul Drăgășaniului  reprezintă un vector economic și care poate aduce în următorii ani venituri consistente. Asta mai ales după finalizarea drumului expres Craiova-Pitești. Și mai ales dacă autoritățile centrale înțele că importanța drumului expres Tigveni – Râmnicu Vâlcea – Găneasa, cu precădere tronsonul Drăgășani – Găneasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *