Zona Băbeni (Băbeni, Ionești, Frăncești, Mihăești, Govora) sare de 4 milioane euro venituri proprii pe 2024

Băbeniul este așadar potrivit cifrelor înaintate de finanțe unul dintre cele mai dezvoltate orașe din Vâlcea, o zonă clar, cu perspective industriale bune, unul care atrage investitori și dezvoltă clar un uriaș complex de IMM-uri, ceea ce însemană o economie sănătoasă. Asta se întâmplă și în localitățile limitrofe acestuia. În analiza noastră am scos Șirineasa, pe care am inclus-o în zona centrală a județului, fiind comuna geografic dispusă în această longitudine. Totodată am inclus Băile Govora, care geografic ar putea fi inclusă în Oltenia de sub Munte dar ea asigură o tranziție către acest bazin al Băbeniului. Băbeniul a devenit independent economic din acest an.
Ionești
O comună cu o populație mare în Vâlcea, adică peste 4.100 de locuitori a reușit potrivit datelor estimate, venituri proprii de peste 2, 6 milioane lei. Cifre în creștere față de anul trecut care plasează localitatea în zona comunelor dezvoltate ale județului.
Localitatea se remarcă printr-un aspect îngrijit, administrația Neagoe având priorități în modernizarea instituțiilor publice din comună. Are majoritatea drumurilor reabilitate și se află în implementare de proiecte privind utilitățile. Mai ales rețeaua de gaze naturale, unde este foarte avansată. O investiție care, desigur va așeza comuna pe o direcție complet ascendentă, economic, prin capitalizarea investițiilor private în zonă.
Frâncești, viitorul pol al industriei agro-alimentare din Vâlcea
Cu aproape 1 milion de euro (4,775 milioane lei) de două ori față de anul trecut la o populație aproximativ 5200 de locuitori, vorbim de o comună dezvoltată, independentă economic, unde se vede clar ce înseamnă forța unui agent economic dar și a unei administrații care în ultimii 8 ani a trebuit să recupereze tot ce nu s-a reușit în 20 de ani scurși de la revoluție.
”A fost de fapt o provocare pentru mine, de a pune în acord, așteptările unei populații care locuiește într-o comună care în datele statistice se prezenta ca una bogată. Numai că în realitate, lucrurile nu arătau așa. A fost nevoie de o strategie managerială, de un plan, de etape clare pentru a moderniza complet infrastructura din Frâncești. Pentru calitatea vieții, pentru a face din comuna noastra una care trebuie să fie un cămin, un acasă, o zonă de confort”, spune Daniel Paraschiv.
Edilul întotdeauna identifică și ia în considerare nevoile comunității, după care, funcție de alocările financiare și priorități începe punerea în practică a obiectivelor de investiții.
Pentru anul acesta, Paraschiv spune că dorește finalizarea rețelei de canalizare și nu în ultimul rând continuarea și finalizarea programului amplu de asfaltări. Precum și demararea rețelei de gaze naturale
”Vrem să dezvoltăm numai o comună economică. Este clar că aici avem un succes, vrem să facem și o localitate unde să se contruiască, unde să atragem populație nouă. Sunt convins, că frumusețea locului, două obiective de patrimoniu, relieful, suntem o localitate traversată de două frumoase râuri, cu multe păduri, cu zone verzi, cu un aer curat. Sunt atâtea criterii care pot genera o demografie crescută și o stimulare a zonei clasei de mijloc să se mute aici”, susține Paraschiv.
În centrul localității, de curând, se află în construcție un modern complex sportiv, cu o capacitate de 500 de locuri, cu trei tribune, din care una oficială, o tabelă electronică, clădiri pe o suprafață de 1200 de metri pătrați, cu săli de conferințe, cabinete medicale etc.. Alături de acest mare complex sportiv, Paraschiv va amenaja un parc de 2000 de metri pătrați, cu alei, iluminat, mobilier stradal.
Referitor la cele două investiții complexul sportiv și sala de sport, Paraschiv spune că sunt investiții foarte bune, deoarece practicarea unui sport este foarte importantă pentru creșterea și dezvoltarea copiilor. ”Este un mod de socializare, de disciplină, poate influența mult educația în bine, de creștere și dezvoltare a corpului. Multe concură în dezvoltarea unui copil.”
În această lună se dă ordinul de începere al Centrului de Aport Vountar pentru deșeuri din Frâncești, o investiție realizată cu fonduri europene.
Mihăești, comuna cu cele mai multe IMM-uri din Vâlcea
Cu aproape 7000 de locuitori oficial înscriși, cu venituri de 5,48 milioane lei în creștere ci 1 milion față de anul trecut, comuna este un exemplu despre cum poți ajunge dintr-una din cele mai sărace localități de până în 1989, la a doua comună din județ, cu un grad mare de venituri proprii. Multă vreme fiind prima.
Cum? Folosind judicios zonele pentru sectorul industrial, pentru sectorul rezidențial și pentru zona de agro-turism. Comuna a ajuns azi să fie foarte frumos delimitată, beneficiind și de o expunerea la două drumuri naționale, DN 64 și DN 67.
De altfel numărul de locuințe noi este de câteva sute pe an, fie reabilitări de case vechi, fie noi locații, cei mai mulți locuitori fiind din Râmnicu Vâlcea, peste 1000 de râmniceni mutându-se la Mihăești în ultimii 5 ani. Dar sunt și locuitori din Dolj, Olt, București care au locuințe în Mihăești.
Utilitățile, apropierea de Râmnicu Vâlcea, dispunerea comunei în zona subcarpatică, într-un relief armonios, localitatea pe cei 11 km lungime tivuind dealurile de mijloc, în valea generoasă a Govorei, sunt criterii care au determinat această migrație a orășenilor, având cea mai mare creștere demografică din toate cele 89 de localități vâlcene.
”La această oră mai multe autorizații de locuințe deschise, avem compartimente care se mișcă rapid cu actele, autorizații, nu există timpi de așteptare, le spunem doritorilor cum sunt zonele, care sunt cele care se pretează pentru rezidență, pentru că localitatea este împărțită în zone industriale, agro-turistice cu potențial și rezidențiale. Este deja o regulă de mai bine de zece ani că localitatea este una căutată și trendul se va menține. Oamenii vor natură, vor o localitate unde să poată lucra de acasă, cei care se mută aici, sunt în mare parte segmentul tineri, cu joburi bune care fug de aglomerație, de oraș”, spune primarul Constantin Bârzăgeanu.
Edilul știe că s-au înmulțit cererile pentru utilități și asigură locuitorii că se va investi pe mai departe pentru asfaltări, extinderi de gaze și apă. Totodată, Bârzăgeanu speră ca în acest an să demareze după ani buni, Masterplanul de apă și canal și în cele din urmă, în localitate să fie intridusă rețeaua de canalizare
În anul 1989, în august, comuna Mihăești a apărut pe lista localităților din România, o lista unde era menționat că începând cu 1 ianuarie 1991 comuna Mihăești urma să dispară din acte, în 1990, urmând să se facă delimitarea celor 3 zone care urmau să fie alocate orașelor Băbeni, Râmnicu Vâlcea respectiv Băile Govora.
Băile Govora, nu iese din zona săracă.
Este din păcate cenușăreasa turismului vâlcean dar și cel mai slab dezvoltat oraș din Vâlcea. Cu aproape 1,88 milioane, ușoară creștere față de cei 1,57 milioane de lei, de anul trecut, este ultimul din cele 11 orașe ale Vâlcii și care are o populație în continuă scădere, ajungând la puțin peste 2.500 de locuitori.
Încă nu s-au găsit soluții, deși stațiunea are un uriaș potențial.
Băbeni, al 5 pol economic al Vâlcii
Cu aproape 7,8 milioane, cu 2 milioane în plus față de anul trecut și cu o populație de aproape 9.000 de locuitori, Băbeniul ocupă a 5-a poziție în economia Vâlcii și a treia ca populație. Este capitala întreprinderilor mici și mijlocii din județ, un uriaș pol pentru cel puțin 10 comune din zonă. Acest oraș suplinește și lipsa unui oraș în zona centrală a județului, precum și ca pol de atracție pe piața muncii.
În Băbeni lucrează zilnic aproximativ 1000 de locuitori din comunele vecine, semn că există o piață certă a forței de muncă.
Avantajos pentru Băbeni este și așezarea sa, pe drumul care leagă Râmnicu Vâlcea de Drăgășani și Slatina dar și la intersecția cu drumurile care merg spre Horezu. Situat astfel chiar în centrul județului Vâlcea, având o uriașă bază de recrutare pentru forța de muncă din comunele vecine.
”Este un adevăr că orașul are o dinamică economică și se investește, șomajul este unul aproape inexistent, sperăm că agenții privați vor plusa și la nivelul salarial, pentru a atrage cât mai multă forță de muncă plecată afară și bine calificată. Primăria este dispusă de a oferi ajutor pentru orice investitor care dorește să dezvolte aici afaceri”, spune primarul Ștefan Bîzîc.
Se va investi masiv în energia verde susține edilul din Băbeni și multe alte proiecte care vor schimba cu totul imaginea acestui cochet oraș de pe DN 64.
Mai trebuie menționat și faptul că până în 2003, Băbeniul era o comună.
Pe PNRR se vor construi 6 blocuri pentru tineri, 36 apartamente. În 2025 se vor asfalta și 59 de străzi. La centura ocolitoare s-au terminat studiile de fezabilitate și urmează proiectul tehnic și execuția.
Astfel cu aproximativ 22,575 milioane lei în creștere cu 50% de la 15,2 milioane lei în 2023, polul Băbeni are toate șansele pentru a se defini drept Zonă Urban Funcțională, deși el poate fi privit ca pe o prelungire a arealului metropolitan al Râmnicului, al Olteniei de sub Munte și a Depresiunii Horezu. Cu peste 30.000 de locuitori, zona este una foarte propice astfel investițiilor, industriei, mai ales că se află axele Drăgășaniului, Horezului și Râmnicului.