Zi istorică pentru Vâlcea: un drum montan vechi de 2 milenii a primit finanțare pentru a fi reabilitat
Drumul Lovistei, vechiul drum al românilor, drumul armatelor lui Robert de Anjou, drumul mătăsii, drumul cruciadelor, vechiul drum de pământ DN 7 D a primit o finanțare de 120 de miliarde vechi pentru a fi asfaltat.
Acum 4 ani, revista noastră a fost portavocea locuitorilor din Țară Lovistei, care în disperare strigau pentru o soluție în cazul unui drum de pământ, național în hârtii, in noroi acum.
„Anul 2017. Data stelară. România, stat comunitar, adică membru al Uniunii Europene. România, stat turistic, Vâlcea, judeţul cu potenţial turistic numărul 1 în România, iar din punct de vedere al economiei turismului, suntem pe locul 8.
Şi totuşi, 5.000 de famili, adică peste 10.000 de locuitori din cea mai frumoasă depresiune a României, Ţara Loviştei, merg prin noroaie, până la genunchi pe alocuri, pe… un drum naţional: DN 7D!
România Medievală se regăseşte în Loviştea.
În anul 2003, Consiliul Judeţean Vâlcea decide, printr-un act pur electoral, împreună cu CJ Argeş, transformarea unui drum judeţean în drum naţional. Asta, odată cu spargerea comunei Perişani şi crearea comunei Titeşti. Se vorbeşte atunci că viitorul preşedinte al României, Adrian Năstase, va avea, ca prioritate, asfaltarea acestui nou drum naţional, DN 7D Câineni- Curtea de Argeş.
S-a ales praful sau noroiul. Acest drum nu respectă nici măcar criteriile de a fi drum naţional. Dar este drumul care taie Loviştea prin Câineni, Boişoara, Titeşti, Perişani, prin, poate, cele mai frumoase comune montane ale judeţului.
Un drum al pierzaniei, al gropilor, al mocirlei, al dezastrului. 5.000 de familii sunt riverane acestui drum. Nu se poate merge în pantofi pe el niciodată. Fie e noroi toamna sau primăvara sau iarna, fie e praf vara. Vara, praful este peste tot, pe case, pe haine. Hainele nu pot fi întinse pe culme…
Memorii? O mie! Ameninţări? O mie! CNAIR ridică din umeri şi spune că acest drum nu va fi reabilitat în veci. Argeşul, mai isteţ, l-a declasat de mult. Acolo este spart în drumuri comunale și județene. La noi este DN 7D şi, ironic, avem borne pe care scrie Curtea de Argeş, asta, deşi drumul ăsta nici gând să ajungă acolo. În niciun caz cu un autoturism. Nici cu 4×4. Poate cu tractorul sau cu căruţa.
Oamenii vor să construiască pensiuni. Dar nu au curaj. Turiştii care au făcut sărbătorile la Perişani au spus că nu mai vin niciodată, decât, poate, după ce-şi repară maşinile.
Primarii se uită cu speranţă la CJ Vâlcea şi îl imploră deja pe Constantin Rădulescu să preia acest drum.
Toate localităţile din Ţara Loviştei au drumurile asfaltate.
“Singura speranţă rămâne CJ Vâlcea. Nu mai vrem altfel de promisiuni, cum au fost năzbâtiile deputatului Butnaru, vrem ca acest drum să revină acolo unde a fost acum 15 ani. Poate nu într-un proiect complet imediat deşi ar fi ideal, dar poate anual, CJ Vâlcea va investi în reabilitarea acestuia. Dacă rămânea la CJ dintotdeauna, azi, drumul turismului din Loviştea era sigur asfaltat şi nu vreau să-mi imaginez ce ar fi fost aici, azi, ca explozie în structuri hoteliere”, spunea primarul Ion Sandu, acum 4 ani
Acelaşi lucru este afirmat şi de Cătălin Daneş, primarul din Titeşti, de Mihai Săndulache, primarul din Boişoare şi de Ion Nicolae, primarul din Câineni.
“Consiliul Judeţean Vâlcea este singura instituţie care poate salva infrastructura din Ţara Loviştei şi să anuleze drumul mocirlei.” – 2017, Râmnicu Vâlcea Week (Costi, 5.000 de familii te imploră să preiei “Drumul Mocirlei” şi să pui Loviştea turistică pe hartă!)
Așadar minunea s-a produs acum un an, deputatul USR, Marian Lazăr a reușit transferul de la CNAIR la CJ Vâlcea iar Constantin Rădulescu a și promis spune că îl va face:
„Astăzi, am avut prima ședință tehnică, după preluarea de către Consiliul Județean a Drumului Loviștei – DN 7 D.
Preluarea acestui drum este o provocare imensă și, din acest motiv, mi-am dorit o întâlnire cu toți factorii implicați, o ședință la care au participat și reprezentanții administrațiilor locale din Perișani, Titești, Boișoara și Câineni.
Este un drum lung și greu, a cărui reabilitare implică lucrări de o complexitate ridicată. Din totalul de 31,360 km, cca 15 km sunt numai pe teritoriul comunei Perișani, drumul prezintă mai multe zone calamitate, dar și poduri care necesită intervenții.
Am stabilit și primele măsuri: vom avea un district al RAJDP într-o clădire pe care am identificat-o astăzi, cu ajutorul primăriei Perișani, vom expertiza podul peste râul Olt, de la Câineni, un pod foarte vechi și vom întocmi un proiect pentru refacerea zonelor calamitate.
Ne dorim accesarea de fonduri europene pentru modernizarea acestui drum și sunt convins că vom reuși să-l reabilităm, pentru că ne dorim să salvăm această zonă frumoasă – Țara Loviștei.”- Constantin Rădulescu, in vara anului 2021.
Suntem în vara anului 2022, după ce Consiliul Județean a reușit să toarne asfalt pe teritoriul comunei Perișani, din fonduri proprii.
Dar vestea cea mai buna a venit de la guvern. Întreg drumul județean va fi reabilitat, un drum minunat care va aduce una din cele mai frumoase depresiuni montane pe lista turismului național și va aduce locuitorii din Câineni, Boișoara, Țițești și Perișani in mileniul 3
Partea buna este că și Argesul a primit finanțare pentru segmentul lor de drum și astfel de la Câineni la Curtea de Arges se va putea circula pentru prima dată, cu mașina. Și bornele vor avea utilitate.