Vuza oferă 95 de milioane de euro pentru preluarea Oltchim

Ştefan Vuza, patronul SCR, a anunțat că se înscrie la licitația pentru Oltchim. Potrivit unui anunț al Chimcomplex, combinat care face parte din cadrul SCR, se dorește contractarea unui împrumut de 95 de milioane de euro pentru cumpărarea Oltchim. Potrivit anunțului făcut de Chimcomplex,  „în cadrul acestui proces au fost angrenate echipe de specialişti din cadrul parteneriatului creat de Chimcomplex cu Tricon Energy SUA – cel mai mare trader internaţional în domeniu, cu o cifră de afaceri de 6 miliarde dolari, E.ON Germania – divizia producţie energie electrică, Raiffeisen Bank şi fonduri de investiţii. În urma finalizării auditului, conducerea Chimcomplex a anunţat că se pregăteşte să depună o ofertă pentru preluarea activelor funcţionale ale Oltchim”.

Cu aproximativ o lună de zile înainte ca Vuza să iasă la rampă cu această intenție, Gheorghe Piperea, unul dintre administratorii judiciari ai Oltchim, anunța că „Unul dintre potenţialii cumpărători este o firmă românească, de fapt sunt două firme româneşti, unul este un consorţiu, cealaltă este o firmă din domeniul pieţei de capital. Nu cred că respectivele firme vor să le fie date numele, dar există scrisori de intenţie în acest sens. Junlun (un concern din China care și-a anunțat intenția de a cumpăra Oltchim, n.red.) a venit de câteva ori la Oltchim, ştie ce poate realiza aici, doar că mai are nevoie de un partener. Acest partener nu este încă hotărât să investească. La sfârşitul lunii martie, vor veni din nou. Nu vor să se vorbească foarte mult de ei, până când nu va fi finalizată tranzacţia”, a spus Piperea într-o conferinţă de presă.

Împreună cu SIF Moldova, Vuza a înființat  “Compania Naţională de Chimie”. Din acest proiect o parte este deţinută şi de compania de audit Deloitte. Conform unui comunicat, prin acest proiect va fi preluată întreaga activitate a Oltchim, va fi asigurat un capital de 50 milioane de euro, un capital tehnic de investiţii urgente de 25 milioane de euro şi un capital pentru investiţiile de mediu şi contravaloarea părţilor sociale ale combinatului. În cadrul unei conferinţe de presă, Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova, a declarat că 70% din producţia Oltchim este de produse clorosodice. Oltchim le vinde la 300 de euro tona, Chimcomplex, la 700 de euro, iar pe bursă sunt cotate la peste 800 de euro. Acesta sugerează ideea integrării într-un consorţiu a Oltchim, deţinut majoritar de stat, cu Chimcomplex, care face parte din grupul SCR al omului de afaceri Ştefan Vuza, dar şi cu alte societăţi apropiate, precum Prodchim şi Mentchim, sau, de exemplu, cu Sinterom Cluj, Contactoare Buzău, Someş Dej, toate fiind afaceri din “suveica” lui Vuza. Preşedintele SIF-ului a amintit şi că Salrom este furnizor şi pentru Oltchim, şi pentru Chimcomplex, şi că ar putea fi gândită şi integrarea acestei companii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *