Vom avea cea mai murdară campanie la Râmnic, cu orgasme, travesti, înjuraturi, agresiuni sper nu violenţă

Deşi nu m-aş mira să ajungem chiar şi la pumni schimbaţi în plină stradă. Gradul de agresivitate de pe reţele de socializare este unul hidos, a depasit pragul decenţei, domină înjurăturile, alaiul principalilor doi adversari este unul cartelat. Locotenenţii lui senor Gaetano, respectiv senor Parvuliano, au ieşit deja pe străzi virtaule, înarmaţi, în gaşcă, plini de venin, de spută, cu arma încărcată şi se trage din toate poziţiile, în toate zonele de interes. .

Un vacarm, un urlet, o isterie domină deja această scenă politică, o luptă extrem de murdară pentru ce? Pentru influenţă, grupuri de interese. O întreagă cohortă de conturi false izvorăsc din neant şi se pozitionează pe clădiri, sunt acei sniperi de net care trag în plin.

Crede oare cineva că citeşte vreun fan sau adversar comunicatele de presă. Exclus. E al lui Gutău? Atunci urmează un întreg atac de mui, cristoşi, penal, infractor. E al lui Pârvulescu? Urmează imediat alaiul de înjuraturi, de genul orgasmelor, travestit, pesedist sub acoperire etc.

Cei doi senori şi-au trimis lichidatorii în teren. Fie presă talibană fie postaci, totul pentru Victoria Finală, scrie un comunicat de presă, al unuia dintre ei.. Se simt în aer cokteilurile Molotov. cum plutesc, şuieră şi explodează.. Orice tăcere a unui Sicario e un răspuns. Iar scena, oho, scena este doar la început.

Mă îngrozesc de faptul că nici nu a început campania electorală iar aroganţele, furia, ura deja este una consistentă. Laboratoare întregi fac muniţie de război. Se lucrează non stop în ateliere pentru a produce muniţie.

Suntem la Verdun, în tranşee, într-un război de uzură, unde fiecare comunicat e carne de tun, masacre care mie unul îmi produc dezgust. Râmnicu Vâlcea a devenit un câmp mocirlos politic, o malştină, unde fiecare crede că a dat lovitura. Gutău se vede primar reales, Pârvulescu se vede victorios, bazându-se pe vacarmul de pe Facebook.

E un amestec de spută şi de miros pestilenţial care răzbate din propaganda ultraşilor ambelor tabere. de îţi vine să te ţii cu mâna la nas, când citeşti bazaconiile care vin din ambele direcţii.

În toată această campanie murdară, avem 2-3 spectatori care privesc mlaştina celor doi şi nu ştiu ce aşteaptă. sau ce pregătesc. PSD ar fi unul care nu ştie cum să o dreagă, să-l încurce pe Gutău, la primărie, dar apoi cu cine face alianţă, dacă iese Pârvulescu? Să nu-l încurce pe Gutău, dar dacă Gutău iese câştigător le dă flit şi se pupă pe buze cu Buican?

Oricum ar da-o, PSD iese naşpa din toată povestea asta. Şi asta, pentru că pesediştii au preferat să nu joace politic în Vâlcea, în 4 ani şi au stat la umbra lui Gutău.

USR? USR nu intră prea adânc în această luptă, sunt un pic fete de pension care vin cu nişte poezii de tip comunicat. Nu au vână, nu au zvâc. Nu fac alianţă cu Pârvulescu, pe care îl consideră un impostor al dreptei, pe Gutău nu il înghit organic, ştim marea dezamăgire a lui Cristian Seidler, cu privire la apucăturile actualului primar.

Momentan, USR, privind de pe marginea mlaştinii, parcă îşi asumă rolul de perdanţi. În afara poezioarelor pe care le compun ar putea intra şi schimba măcar sensul campaniei, venind exact cu noţiunile lor de bază. Să schimbe lupta cartelurilor. Dar se prea poate să le fure din nou PNL victoria de sub nas, aşa cum au procedat în cazul Dragnea, de au rămas useriştii în opoziţie, după ce luptaseră în tranşee în stradă. .

PMP abia a intrat în arenă. Dar total pe lângă subiect. Nu există, nu au vână, nu au nimic, deşi l-au adus la bord pe Jianu, Tot un adversar de-al lui Gutău. Ce aşteaptă de nu intră pe teren?

În rest, nu intră la calcul niciun alt candidat.

Rămâne fix în centrul atenţie duelul mexican dintre senor Gaetano şi senor Parvuliano, doi lideri a două cartele, care deja controlează străzi pe Facebook, ucid, elimină, fac atentate, strică liniştea oraşului provinciei latine Râmnicu del Vâlcea.

Nu există cerebralitate, nu există rationalitate, nu există moderaţie, nu exită cale de a avea o campanie paşnică, un teren pentru dezbateri. Haitele nu acceptă argumente nici de o parte nici de alta. Haitele sunt dresate să ucidă. Sunt doar nişte Sicario ai lui Gaetano sau Parvuliano, care râd şi chefuiesc atunci când stau deasupra cadavrelor în sânge. Fără milă şi fără remuşcare, trag rafale şi chiote în aer..

Aşa că stimaţi vâlceni, ăştia mai normali la cap, sfatul meu este să plecăm undeva vreo două luni, venim în ziua alegerilor, votăm şi apoi închidem acest macabru război al cartelurilor!

Liviu POPESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *