Voluntarii programului Balkans Hotspot din Turcia și Macedonia, încântați de comuna Sălătrucel

La jumătatea lunii februarie, tinerii voluntari care fac parte din programul Balkans Hotspot , reprezentanti ai Turciei si Macedoniei , au fost oaspeții comunei Sălătrucel. Au fost  intâmpinați cu entuziasm de primarul localității, Nicolae Sima, reprezentanți ai Școlii Gimnaziale Sălătrucel și ai Centrului Turistic Sălătrucel. , iar pe parcursul unei săptămâni întregi au avut loc o serie de activități.

Potrivit declarațiilor primarului Sima, voluntarii au venit la Sălătrucel pentru a doua oară, iar cei care ne-au fost oaspeți acum, sunt tineri cu vârste cuprinse între 12 și 30 de ani. Au vazut viața comunei noastre așezată la poalele Coziei și le-a plăcut foarte mult. Sunt în Râmnicu Vâlcea de 8 luni de zile și au străbătut țara-n lung și-n lat. În colaborare cu elevii noștri au avut un program foarte încărcat, cu prezentarea tradițiilor noatre , dar și ale lor, cu prezentare de proiecte, lecții interactive de engleză, cântece, dansuri și costume populare. Au făcut chiar și un bilant al activităților, de care au fost foarte încântați.

La finele vizitei, la Căminul Cultural Sălătrucel,  copiii noștri au susținut în limba engleză o frumoasă prezentare a tradițiilor și obiceiurilor populare ale localității. A fost o săptămână frumoasă , o experiență care le-a oferit tuturor câte ceva de invățat.


Balkan Hotspot este proiectul EVS (Serviciul Voluntar European) al „Societăților Unite ale Balcanilor”, un ONG fondat la Salonic în 2008 de o echipă de tineri activi.

Balcanii și Europa de Est sunt regiuni geografice cu multe caracteristici culturale care oferă un spectru larg de acțiuni și inițiative de implicare a tinerilor. Organizația a fost creată ca răspuns la presiunea schimbărilor constante din regiunea balcanică și a estului european și sub necesitatea creării unui mediu social mai bun.

Domeniile cheie ale activităților organizației se referă la apărarea drepturilor omului, organizarea de schimburi de tineri și cursuri de formare, care vor reuni tineri din Balcani și Europa, organizarea de seminarii educaționale locale și producție multimedia.

Claudia POPA

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *