Voiceşti – de la comuna săracă de acum 12 ani, la micul orăşel din sudul Vâlcii

La Voiceşti în 12 ani s-au schimbat multe. De la comună anonimă, fără drumuri, care semănă a palidă localitate de Câmpia Română, cu oameni săraci, truditori ai câmpului, azi avem o altă comună, una care poate fi pe drept numită un cartier cochet al municipiului Drăgăşani.

Când ploua în Voiceşti nu se putea circula, noroaiele fiind stăpânele uliţelor, apele bălteau pe terenurile agricole, cizmele de cauciuc erau singurele botine care puteau fi folosite de localnici. O agricultură de subzistenţă, bazată pe legumele pe care oamenii la vindeau la marginea drumului pentru a-şi lua iarna lemne.

În prezent, străzile din Voiceşti sunt toate asfaltate, fermele agro-zootehnice sunt deja în plin dinamism iar proiectele europene sunt fundamentul dezvoltării localităţii.

“Când am venit la primărie, mi-am spus că exact cum vreau eu să arate gospodăria mea, aşa trebuie să arate şi localitatea. Lucrurile să aibă o rânduială, potenţialul agricol să fie exploatat, să ieşim din Evul Mediu şi să gândim stratetegii de viitor”, spune edilul Florin Vătafu.

În prezent, în completarea centrului civic se lucrează la Căminul Cultural şi se aşteaptă fondurile europene pentru turismul piscicol, culminând cu reabilitarea drumului Oltului, locul unde va apărea primul sat turistic pescăresc din Vâlcea.

Voiceştiul este o opţiune pentru cei care pleacă de la oraş, fermele legumicole s-au dezvoltat, avem de-a face cu un comerţ civilizat, localitatea are în proiect elemente de urbanizare.

Da, comuna Voiceşti reprezintă un pariu economic al Vâlcii de sud, beneficiind de 3 mari avantaje care o pot pune pe un traiect care poate genera categoric performanţe şi deschide o nouă etapă de dezvoltare pe următorii ani.

În primul rând apropierea de zona industrială a municipiului Drăgăşani implică o bază de recrutare pentru agenţii economici care dezvoltă sau îşi extind afacerile în această parte de judeţ.  În al doilea rând, din punct de vedere agro-industrial, Voiceştiul o parte consistentă a PIB-ului local se bazează pe fermele de legume, fiind o localitate care vine în prelungirea acestui bazin al judeţului Olt şi cu piaţă de desfacerea în tot bazinul Drăgăşaniului.

AP

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *