Vocația de european, la români, eu cred că ține mai degrabă de genetică și mai puțin de diplome

Urmăresc subiectul Djokovic dar nu prin prisma fondului problemei, ci mai degrabă, prin prisma suporterilor care divid această chestiune și, fără să vreau mi-am amintit un episod din 1999…

În acea vreme eram student la una din universitățile prestigioase din România, Politehnica București, la o facultate considerată de top, într-o grupă cu 25 de studenți, toți intrați pe baza unui examen, cu o medie minimă, la concurs de 8.50. Nu era încă modelul Bologna, în învățământul universitar românesc.

Președintele Constantinescu ia o decizia capitală, în acea iarnă, una care va salva definitiv România din sfera răsăriteană, va îndepărta țara noastra de orice ascndent moscovit. Permite avioanelor NATO să survoleze spațiul aerian românesc, în cazul bombardării Serbiei lui Miloșevici, pentru genocidul pe care regimul sărb îl practica în Kosovo, când populația majoritar albaneză era supusă unui uriaș tratament fascist (epurare și exil).

Reacția societații românești o cunoaștem. Majoritatea a condamnat gestul președintelui Constantinescu, chiar dacă acest gest ne-a oferit în 2004, integrarea în valul 2, în alianța nord-atlantică.

Ce vreau să spun însă este că în București au apărut ample manifestații anti-NATO dar nu din partea lui Floricica Dansatoarea sau alte ființe proto-șoșoace. Șocant este că manifestațiile erau organizate de tot felul de organizații studențești, de foarte mulți tineri care purtau jachete cu harta României pe care scria ”țintă NATO”. În grupa noastră de studenți, doar trei, da, doar trei salutam decizia Cotroceniului, restul de 22 de colegi ne considerau pur și simplu nebuni și inconștienți. Și, nu, în niciun caz, cei 22 de colegi pe care îi aveam nu puteau fi suspectați de incultură, de prostie sau vulnerabili la manipulare. Mulți votaseră cu CDR, erau majoritari anti-PSD.

Și atunci? Singurul răspuns pe care pot să mi-l oferi este că vocația de euro-atlantist nu ține de diplome, de gradul de cultură. Cred că este ceva neargumentat. Eu, unul, nu sunt vreun aristocrat, crescut cu pian în casă, ci doar un oltean, din subcarpații Vâlcii, cu o copilărie simplă pe malul Luncavățului, în spatele cârdului de găște. Până în 1999 nici măcar nu părăsisem țara, doar bănuiam ce înseamnă Europa de Vest, din fericire, în deplasările mele ulterioare în Occident, viziunea mea despre această parte a lumii mi-a fost confirmată.

Mama mea este o femeie simplă de la țară dar care fără să aibă un dialog politic-educativ cu mine, când îl vedea pe Dragnea la televizor, schimba cu scârbă postul. Deși este amatoare de folclor și urmărește seriale de pe Kanal D, are o aversiune față de Șoșoacă și oride delir național-suveranist. Întotdeauna a votat spre Europa și formațiuni pro-europene.

Așadar dacă unesc aceste două episoade, NATO-1999 și Djokovic de azi, pot să trag speculativ însă o concluzie. Vocația de a fi european și nu balcanic, nu prea are o cauzalitate în bibliotecă sau în forma universitară pe care o străbați. E ceva de altă factură, mai degrabă genetică, cred că unii se nasc cu această vocație și chiar dacă sunt universitari sau lăcătuși mecanici, matricea opțiunii lor spre civilizație este comună. Pentru că am văzut și azi cu Djokovic ca și atunci, cu NATO, persoane cu o educație complexă, departe de a fi de formatul lui Simion sau Șoșoacă, care înfierau atitudinea guvernului australian. Și lăudându-l pe tenismenul sârb, pentru eroism. Eroism care? Acela de păcăli legea unui stat gazdă, unde ești invitat?

Dacă mergem pe această supoziție, a europenismului născut apriori educației, paradigma se schimbă clar, societatea românească permite o altă formă de analiză, pentru că este alt tipar. Și asta se poate vedea lesne cu în cazul vacciniștilor și a celor împotrivă. Nu sunt de o parte universitarii și de de cealaltă sudorii. Dimpotrivă, așa cum am văzut mai deunăzi, elita dascălilor din colegiile de prestigiu din Vâlcea era în procent covârșitor în tabăra anti-vacciniștilor.

Evident europenismul se completează și prin educație. Acolo unde receptorul este bun. Sunt convins că din cei 22 de colegi de la Politehnică din 1999, majoritatea, azi, sunt adepți ai statului de drept și trăiesc pe principii și forme occidentale (vreo 15 dintre ei sunt chiar rezidenți în state vestice).

De aceea, Ungaria, Polonia sau Cehia, cu toată retorica suveranist naționalistă a liderilor, în cazuri extreme de criză (războiul posibil ruso-ucrainean) s-ar poziționa categoric de partea binelui euro-atlantic. Pentru simplul motiv că organismul lor național este unul sănătos. maghiarul, polonezul sau cehul de rând au o formare organică occidentală, cursivă și coerentă. Cele trei națiuni au pedigree, indiferent câtă retorică dragnistă au liderii lor politici.

În România este cam pe dos. Liderii noștri au o retorică bună, pro-europeană, în schimb națiunea este cam pe dos. Genetic, se pare. Cred că e o temă de analizat psihanalitic, dacă la români, europenismul ca vocație ține mai degrabă de intuiție, de simțire și mai puțin de diplome și de școli sofisticate.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *