Vlădestiul de ieri, povestea drumului de la sat la oraşul de azi, un proiect cultural al administraţiei locale
Vlădeşti, prima comună urbanizată a Vâlcii, un oraş care s-a născut la vest de Râmnic, între mănăstiri şi râul princiar al Olăneştilor este azi povestea de succes a unei administraţii care a reuşit să vină în întâmpinarea celor care au dorit să găsească, aici, locul unde natura şi satul au creat armonie.
Nu are cum să nu-ţi placă această superbă imagine de dealuri şi păduri, de case şi râuri, de meri şi peri, de trandafiri şi crizanteme, eleganţa dă ochiului o stare de frumos, un plăcut cânt al nopţilor de septembrie.
Dar, Vlădeşti de azi nu ar fi fost fără Vlădeştii de ieri. Iar Trecutul a fost subiectul unui amplu proeict al primăriei de a aduce în prezent tradiţiile şi de a învăţă să respectăm cum am fost odată şi de ce noi, oamenii de azi, suntme sinteza frumosului de ieri.
„După prima ediţie de acum două luni când am organizat expoziţia de fotografie etnografică, azi, 8 septembrie 2017, în cadrul activitatilor menite să dezvolte latura culturala a localitatii, s-a mai facut un pas prin initierea proiectului de expunere de fotografie veche din localitatea Vladesti, proiect ce va fi dezvoltat si prezentat in mai multe etape”, spune primarul Adrian Cosac
Astfel, o parte dintre consilierii locali si angajati ai primariei, precum si voluntari au pregatit si prezentat cateva fotografii si obiecte din Vladestiul de odinioara, prilej bun sa ne aducem aminte cum traiau bunicii si strabunicii nostri.
„Mi-am propus sa facem cunoscute o parte din traditiile si ocupatiile stravechi si, propun sa numim acest proiect “Zestrea bunicilor”. Un pas foarte important s-a si facut prin includerea localitatii noastre pe “Ruta Culturala a Ceramicii”, proiect sustinut de Comisia Europeana. In cadrul acestui proiect de promovare a localitatii, ne propunem o urmatoare intalnire la jumatatea lunii octombrie, prilej cu care vom prezenta, printre altele, un film despre costumul popular din Vladesti.
In luna decembrie edilulanunţă că va aduce o expozitie de la Biblioteca Nationala Bucuresti, expozitie care prezinta in imagini si texte momentele pregatitoare intrarii Romaniei in Primul Razboi Mondial si desfasurarea evenimentelor pana in anul 1917.
„Este o initiativa de celebrare a Marii Uniri de la 1918 – in contextul in care, la anul, se implinesc 100 de ani de la acest eveniment istoric.” mai spune Adrian Cosac, primarul localitatii Vladesti.