Vlădești rămâne cea mai urbanizată comună din județul Vâlcea

Cu aproape 1 milion venituri proprii (280 per capita), comuna Bujoreni numără peste 3.400 de locuitori, oficial, în realitate, numărul acestora este unul mult mai ridicat, având cea mai mare pondere de străinași, din Vâlcea, o infuzie de populație nouă care a depășit 70% din vechii locuitori, cifre din anul 2022.

Este o comună rezidențială, urbanizată în totalitate și unde deja zona se extinde pe ambele maluri ale râului urcând până sus spre Fundătura sau Trundin. Localitatea este așadar într-o dinamică imobiliară și în acest sens, autoritățile sunt nevoite să țină pasul cu proiectele privind investițiile.

Această migrație a schimbat cu totul compoziția socială a comunei Vlădești, în primul rând ridicând prețurile la tranzația de terenuri, extinzând cu peste 500% intravilanul, imaginile de acum 20 de ani nu mai au nicio similaritate cu cele din prezent.Vorbim mai degrabă de un pol urban unde complexele rezidențiale se înmulțesc.

Vorbim de un segment middle class, de oameni cu venituri de la mediu spre mare, populația din Vlădești  fiind puternic urbanizată, fiind numită și ”Pipera Vâlcii” sau cartierul de lux de la vest. În comuna Vlădești locuiesc astfel antreprenori, medici, juriști, free lanceri, oameni care au ales să aibă o casă foarte aproape de Râmnic dar într-o zonă care dispune de toate utilitățile și într-un peisaj deosebit.

De multe ori administrația a fost forțată într-un galop de investiții pentru a ține pasul cu extinderea zonei de locuit. Pentru că asta a implicat drumuri, utilități – apă, canalizare, gaze și servicii. Fiind vorba de o populație care a venit în Vlădești cu alte așteptări în privința standardelor de confort.

Administrația Cosac spune că în mare parte a reușit să vină în întâmpinarea acestor solicitări dar asta depinde foarte mult de sursele de finanțare. Spre deosebire de Mihăești, Budești, Bujoreni, comuna Vlădești nu este una industrializată de aceea veniturilor proprii nu sunt la nivelul celor de mai sus, în consecință primăria a apelat la fonduri europene, fonduri guvernamentale, granturi, orice sursă de venit externă. În acest an a fost implementat cu succes un program de reabilitare drumuri și se lucrează la extinderea rețelei de gaze naturale.

”Prin PNRR cele mai multe solicitări și vedem ce scoate POR-ul.  Suntem pe lista de sinteză a CNI pentu un sediu primărie și pentru  de centru civic. Suntem în asociația de transport metropolitan pentru a avea un transport cu Râmnicul mai des și unul civilizat. Pregătim un parc fotovoltaic de 3 megawați. Avem proiecte implementate pe iluminat public inteligente și l-am depus pe al.  Și se acoperă toată comuna. Continuăm extinderile de utilități, infrastructura mare și suntem receptivi la toate problemele pe care le solicită cetățenii”, spune primarul Adrian Cosac.

Primăria se digitalizează și se lucrează la un centru civic nou, cu parcuri, cu sistematizarea întregii zone. Toate construcțiile din această zonă sunt modernizate, ne refermim la școala, cămin cultural, o sală de sport cu 102 locuri.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *