Remus Sasu: Stațiunea Ocnele Mari a primit tot sprijinul din partea guvernului pentru susținerea proiectelor de dezvoltare

Primarul stațiunii Ocnele Mari, Remus Sasu, spune că are susținere totală din partea guvernului pentru a transforma stațiunea într-una de nivel național.
”Am fost în Austria împreună cu un grup restrâns de oameni implicați în administrația locală din Râmnicu Vâlcea și din stațiunile turistice Călimănești și Ocnele Mari. Am răspuns astfel invitației făcute de Manuel Bitschnau, MBA la Montafon Tourismus GmbH. El și colaboratorii lui ne-au prezentat timp de câteva zile cum funcționează Organizația de Management al Destinației din Schruns, Austria. Vă mărturisesc că am fost impresionat de foarte multe lucruri pe care le-am văzut cu această ocazie. De sistemul de funcționare al unei localități turistice, în primul rând. Multe lucruri din organizarea lor nu pot fi împrumutate la noi pentru că suntem diferiți ca oameni și avem o cu totul altă istorie în urmă. Altele, da. M-a interesat performanța lor în atragerea turiștilor din toată lumea. Această Organizația de Management al Destinației pare a fi cheia succesului economic în regiunea Montafon. Ea a fost pusă în mișcare prin voința mai multor localități mici care și-au unit forțele pentru a vorbi într-un singur glas celor interesați să facă turism în Austria. Prin prezența mea în grupul de vâlceni care a vizitat Montafon, Ocnele Mari și-a arătat dorința și disponibilitatea de a face parte dintr-o Organizație de Management al Destinației alcătuită din localități turistice din județul nostru. Căutăm permanent mijloace de dezvoltare a turismului în Ocnele Mari”, spune primarul din Ocnele Mari.
Acesta spune că și la recenta întâlnire pe care a avut-o la Palatul Parlamentului cu Marcel Ciolacu a primit garanția că toate proiectele care vizează modernizarea stațiunii vâlcene vor fi sprijinite de guvern.
”Am depus recent un proiect în cadrul Programului național de investiții Anghel Saligny, în valoare de peste 60 de milioane de lei. Obiectivul principal al proiectului nostru este, pe scurt, modernizarea completă a străzilor din stațiunea Ocnele Mari. Spuneam încă din campania electorală că bătălia pentru asfaltarea drumurilor trebuie să se încheie cu un proiect de modernizare integrală a căilor de comunicații, cât mai repede posibil. Mai avem și alte lucruri de făcut. A apărut această oportunitate de finanțare și credem că poate fi folosită pentru îndeplinirea acestui mare plan local. Vom folosi în continuare toate resursele – proprii și atrase – locale, județene, naționale și europene, pentru a crește nivelul de trai al locuitorilor și pentru a face stațiunea cât mai atractivă printre turiștii care își petrec vacanțele și concediile la Ocnele Mari”, conchide Sasu.