Virgil Pîrvulescu: Luna viitoare se scoate la licitație Studiul de Fezabilitate al drumului Tigveni – Râmnicu Vâlcea

Liberalul vâlcean spune că este încrezător că lucrurile se vor mișca în regim de urgență, dată fiind apropierea construirii loturilor de autostradă de județul Vâlcea.

”Știm că nu se va rezolva decât doar o parte a traficului mare de pe autostradă și că lucrurile vor intra în linie dreapta, abia când loturile montane vor fi finalizate. Dar vestea bună vine pentru Râmnicu Vâlcea și directa legătură a municipiului nostru de Autotrada Europei. Vorbim de un drum expres de aproximativ 10 km, modern, cu 4 benzi care va traversa o zonă cu totul nouă, acolo unde atât pe intravilanul Râmnicului dar și pe intravilanul din Budești și Golești se pot deschide toate tipurile de afaceri, riverane unei autostrăzi. De la spații de logistică, fabrici de producție, retailuri, servicii, hub-uri financiare sau IT. Acești 10 km vor fi inima economică a municipiului nostru. De aceea vin cu vestea bună că studiile de prefezabilitate s-au încheiat și urmează o ultimă etapă preliminară, de dinaintea proiectului tehnic și a execuției propriu zise. Asta înseamnă, un orizont de așteptare optimist pentru finalizarea segmentului Tigveni – Râmnicu Vâlcea de 2 -3 ani și mai pesimist 4-5 ani. Depinde de licitații, contestații care pot îngreuna situația”, spune președintele PNL Râmnicu Vâlcea.

Viceprimarul a fost mulțumit de prezenta numeroasă a vâlcenilor la dezbaterea pe tema acestui drum, asta dovendind că un salariu care ”se află de mai bine de 10 ani, pe ultimele poziții în România”, motivează locuitorii să se gândească la viitorul copiilor lor, care în prezent se află în școală.

”Avem o hemoragie de elevii inteligenți care ajung la universități de prestigiu din România și nu se mai întorc. Pentru că sunt absolvenți care pleacă din start cu ideea unei cariere într-o companie unde să ajungă până la nivel C.E.O și unde să pornească la drum cu minim 1000 de euro salariu. Poate Râmnicul pe care îl văd eu, nu va culege toți absolvenții universitari de 10 care vor fi recrutați automat de mari companii din străinătate sau din marile orașe, dar sunt destui absolvenți care și-ar dori o carieră dacă ar avea unde, aici la Vâlcea, unde au familiile, unde au copilărit. Pentru că asta doresc tinerii de azi, copiii noștri. Există o metaforă a generațiilor. Părinții noștri care au apucat mult din perioada de până în 1989, au avut ca idealuri să aibă frigiderul plin, asta era atunci universul nostru într-o perioadă austeră. Generația mea, cea care a prins mai mult, după 1990 am dorit să căltorim, să vedem lumea, care ne fusese multă vreme interzisă. Copiii noștri în schimb vor cariere. Ei sunt asumați, ei vor calitatea vieții, un loc de muncă bine plătit în care să performeze, să promoveze pe baza abilităților pe care le au. Eu asta vreau pentru ei. Să aducem marea economie la Râmnicu Vâlcea și acest drum expres vital pentru municipiu este calea prin care o vom aduce”, mai adaugă Virgil Pîrvulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *