Virgil Pîrvulescu: Dacă tot vrem universitate de stat la Râmnic de ce am ratat banii europeni pentru un campus universitar?

În urmă cu o săptămână administrația din Râmnicu Vâlcea vorbea de ideea unui campus politehnic la Râmnicu Vâlcea. O idee pe care, pe fond, o salutăm cu toții, însă, tot pe fond, avem câteva mici precizări.
În primul rând Politehnica București este prezentă la Râmnicu Vâlcea și scripitic și faptic începând din acest an, odată cu aprobarea în parlament a fuziunii celor două universități și anume, Universitatea Politehnică din București și Universitatea din Pitești. Iar Universitatea din Pitești are de ani buni active aici la Râmnicu Vâlcea, deci implicit și Universitatea Politehnica are acum. Deci nu trebuie să mai vină, pentru că este deja aici.
Și în al doilea rând dacă administrația locală din Râmnicu Vâlcea era atât de interesată de un campus universitar la noi în municipiu, a avut la dispoziție doi ani, fonduri europene pentru asta. Prin PNRR. Pilonul IV: Politici pentru noua generație
Componenta C15: Educație Reforma 4: Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior.
Pentru realizarea acestor campusuri, Uniunea Europeană a oferit autorităților locale suma de 280 de milioane de euro. Bani care urmau să finanțeze consorții.
Consorțiul este un parteneriat fără personalitate juridică, constituit în baza unui Contract de parteneriat pentru constituirea Consorțiului, la nivel regional, de sine stătător, format, cel puțin, din următoarele tipuri de entități:
- unități de învățământ de stat/private acreditate
- instituții de învățământ superior de stat/private acreditate,
- UAT-uri,
- operatori economici,
- alți parteneri relevanți pentru inserția absolvenților, de la nivel național sau european.
Consorțiul poate include și alți parteneri relevanți în domeniul pregătirii profesionale, care pot susține un ecosistem relevant de formare duală.
Schema se aplică pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.
Vreau să spun că acești bani au fost pe piață dar Râmnicu Vâlcea nu a fost interesat de a forma un astfel de consorțiu pentru realizarea unui campus universitar. Și nu au fost sume dedicate centrelor universitare. Pentru că printre orașele care au accesat acești bani se află de exemplu, Girgiu.
Da, municipiul Giurgiu a accesat aceste fonduri și a aplicat pentru un campus universitar politehnic, împreună cu Politehnica București. Redau mai jos declarația autorităților din Giurgiu:
“Campus politehnic regional în Giurgiu este un proiect care a fost selectat pentru finanţare PNRR şi va deveni realitate. Este unul dintre cele mai importante proiecte din judeţul nostru din ultimele trei decenii, o investiţie care va aduce oportunităţi la care mulţi dintre giurgiuveni nici nu mai visau. În primul rând, recunoaşterea potenţialului zonei noastre pentru investitori de top. În al doilea rând, stabilirea unor standarde ale învăţământului dual, care devine tot mai important într-o economie atât de dinamică. Şi, cel mai important, copiii noştri vor avea acces la oportunităţi aici, acasă, fără să mai caute locuri de muncă în alte judeţe sau chiar ţări”. Frumos, nu?
În toată regiunea Sud Vest Oltenia, Consiliul Județean Dolj a aplicat și a obținut acești bani prin PNRR, pentru realizarea unui campus profesional integrat, liceal și universitar. Precizez asta, cu referire la Consiliul Județean, fiindcă tot l-am văzut și pe domnul Constantin Rădulescu implicat declarativ și video în această știre cu Politehnica București.
Concluzia mea este simplă. Dacă în spatele declarațiilor de acum o săptămână, privind realizarea unui campus universitar, cei doi lideri PSD din Vâlcea, de la primărie și CJ veneau în fața noastră și ne prezentau semnarea unui astfel de proiect prin PNRR, așa cum au Giurgiu sau Dolj, eu eram primul care îi aplauda și aș fi trecut dincolo de culori politice sau adversități, felicitându-i pentru aceste diligențe.
Din păcate, trenul fondurilor europene pentru un astfel de campus universitar a trecut de ceva vreme, au rămas în urmă doar vorbele.
Virgil Pirvulescu