Virgil Pârvulescu: Îi urez la mulți ani lui Andrei Gheorghiu și îmi cer scuze pentru jignirile aduse!

Într-o postare pe Facebook, viceprimarul PNL, Virgil Pârvulescu dovedește că, în cele din urmă e totuși un om cu mult bun simț și realizează că atacurile repetate la adresa viceprimarului USR, Andrei Gheorghiu au fost gratuite.

”E o sărbătoare mare pentru toți românii, Sfântul Andrei este ocrotitorul acestui pământ sfânt, este apostolul creștinismului românesc. De aceea, spun eu, cei care poartă acest nume sfânt, trebuie să-l poarte cu demnitate. Unul dintre aceștia și mă bucur că l-am cunoscut este viceprimarul USR, Andrei Gheorghiu, un tânăr de viitor, cu care am stat alături o bună perioadă și spre rușinea mea nu l-am înțeles. Acest tânăr inimos chiar dorește să facă treabă, se pricepe la administrație, văd asta din reacția oamenilor de pe stradă care îl tratează cu mult bun simț așa cum și el o face. Poartă numele cu demnitate. Am greșit mult față de Andrei, eu și bula mea, precum și radicalii de la Scoatem Vâlcea din Mizerie, încercând să facem o campanie urâtă, meschină pe dictonul ”cine nu e cu noi, e împotriva noastră, în cazul de față cu Gutău”. Îl înțeleg pe tânărul Andrei pentru faptul că a dorit să facă treabă, să se implice serios în administrație. Alături de o altă sărbătorită, doamna Andreea Rădulescu, un respectabil doctor în fizică atomică, om care totuși, a ales să facă administrație pentru vâlceni. Le doresc multă sănătate și multă putere de muncă, celor doi sărbătoriți iar eu promit că voi fi o prezență cât mai discretă și cu respect față de ei și îmi cer scuze față de amândoi.”, scrie viceprimarul Virgil Pârvulescu.

Acesta este cunoscut prin faptul că atât el cât și pagina aservită lui, Scoatem Vâlcea din Mizerie și-au făcut un scop din a-l ataca pe Andrei Gheorghiu, doar pentru faptul că acesta a renunțat a mai colabora personal cu Virgil Pirvulescu dar nu cu PNL.

S-a mers pe dictonul cine nu e cu Virgil Pârvulescu este cu Gutău, asta deși mai mulți consilieri PNL s-au delimitat vizibil de apucăturile vicelui liberal.

Iată că prin această postare, Pârvulescu poate demonstra că este om, că are principii și că atitudinea lui a fost doar o rătăcire. Nu e exclus să-l revedem pe viceprimarul liberal din nou într-o atitudine constructivă, fără hărțuiri electoral gratuite, lucrând pentru comunitate și nu pentru propriul orgoliu.

de Senil Pârvulescu

Vă dați seama că acesta este un pamflet, din păcate. Într-o situație normală, cu oameni normali, nu ar fi fost un pamflet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *