Virgil Pârvulescu a fost desemnat candidat al PNL pentru Primăria Râmnicu Vâlcea

 Biroul Politic Municipal al PNL Râmnicu Vâlcea a aprobat, în ședința de luni, 02 martie 2020, desemnarea și susținerea candidaturii lui Virgil Pîrvulescu pentru funcția de Primar al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Am avut un calendar stabilit pentru desemnarea candidaților în partid, valabil pentru toate filialele. Prima etapă a fost cea de analiză şi de măsurare a opțiunilor locuitorilor pentru persoana pe care şi-ar dori-o ca primar. La sfârșitul lunii februarie, după ce au fost analizate rezultatele cercetării sociologice efectuate la nivelul Râmnicului, a devenit limpede că în această cursă electorală, candidatul care are prima și singura șansă reală să îl învingă pe Mircia Gutău este Virgil Pîrvulescu.

Venirea sa alături de familia liberalilor vâlceni este poate cel mai bun semn pentru toate forțele politice responsabile că a venit vremea să ne unim, să facem front comun și să luăm măsurile care vor conduce cu adevărat la rezultatul pe care noi cu toții și cei mai mulți dintre vâlceni îl doresc – încheierea erei Gutău la primăria Râmnicu Vâlcea.

Profesionist, cu experiență, capabil să coaguleze în jurul său o echipă puternică și unită, Virgil Pîrvulescu a reușit în foarte scurt timp, să se poziționeze ca principal contracandidat al actualului primar. Există o compatibilitate certă între PNL și viziunea candidatului Pîrvulescu la Primăria municipiului, un parteneriat care va asigura drumul spre victorie. Cu toții ne dorim o schimbare, iar ultimele alegeri, câștigate atât în turul 1 cât și în turul 2 de candidatul susținut de PNL, președintele Klaus Iohannis, au demonstrat că Partidul Național Liberal a devenit principala forță politică din Râmnicu Vâlcea, și singura capabilă să ofere un rezultat corect și care vine în întâmpinarea așteptărilor cetățenilor.

Considerăm că după această perioadă de reflecție și analiză, PNL Râmnicu Vâlcea a luat cea mai corectă decizie, și cel mai important, pornește la drum cu o echipă unită, dinamică, al cărei scop este schimbarea imaginii acestui oraș, așezarea pe calea normalității și dezvoltării. Fiind un partid responsabil și matur, PNL are ca obiectiv să asigure o administrație locală a municipiului Râmnicu Vâlcea, capabilă să ofere soluții eficiente și viabile pentru fiecare dintre problemele majore ale municipiului, de la atragerea de investiții, la dezvoltarea urbanistică, la problemele legate de calitatea vieții.

După validarea lui Virgil Pîrvulescu în forul de conducere național, conform statutului PNL, vom face cunoscute atât echipa de consilieri cât și programul candidatului – o platformă completă care îi va determina pe râmniceni să ne acorde votul lor de încredere.

Astfel, înregistrăm primii pași concreți pentru ca Opoziția anti-PSD și anti-PER să prezinte un candidat capabil să câștige Primăria municipiul Râmnicu Vâlcea. Pentru a reuși cu adevărat, este important ca toate forțele politice de centru-dreapta, cele anti-PSD, cele care au ca motto principiul „fără penali în funcții publice”, să dea dovadă de maturitate și să lase deoparte orgoliile politice. Obiectivul principal este acela de a scăpa municipiul Râmnicu Vâlcea de PSD și de Mircia Gutău.

PNL este deschis la orice fel de discuții cu toate partidele de centru-dreapta pentru că interesele râmnicenilor sunt mult mai importante decât orgoliile de partid. Râmnicu Vâlcea are nevoie de un primar de centru-dreapta!

Departamentul de comunicare al PNL Vâlcea

De profesie economist, Virgil Pâvulescu are 52 de ani, este născut în comuna Guşoeni şi lucrează la ANAF Râmnicu Vâlcea.

Acesta se va confrunta în alegerile locale din iunie, până în prezent, cu Andrei Gheorghiu USR şi actualul edil, Mircia Gutău, reprezentantul PER.

PSD încă nu şi-a desemnat candidatul pentru funcţia de primar dar surse spun că acesta va fi desemnat în urma unui sondaj intern. Printre cei care vor fi sondaţi se numără Florian Marin, Gheorghe Mihăilescu, Vasile Cocoş.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *