Viorel Radi: Comuna Bunești va deveni o destinație de locuit pentru orășeni și un pol economic în Oltenia de sub Munte

Viorel Radi își începe al 8-lea mandat de primar al comunei Bunești, punctând urbanizarea localității, transformarea acesteia într-o destinație de familie pentru orășeni și atragerea de noi investitori privați.

”Sunt deja mai multe sate precum Teiușul sau altele unde se construiesc case, unde se mută orășenii pentru că localitatea noastră li se pare una aproape de natură, frumos așezată în Oltenia de sub Munte. Și atunci, asta este proiectul meu. Dublarea populației din Bunești, toate rețelele edilitare – apa, canal, gaze și toate drumurile puse la punct în toată localitatea. Trotuare, o sistematizare a străzilor, sprijin pentru cei care doresc să construiască pensiuni, cabane, case de vacanță, locuințe”, spune Viorel Radi.

Deja sunt mai mulți antreprenori care lucrează de acasă și au afaceri în Craiova sau București și care s-au mutat definitiv la Bunești. Există o demografie în creștere, familii tinere, comuna fiind la 22 km de Râmnicu Vâlcea, la 4 km de stațiunile Băile Govora și Ocnele Mari și la 20 km de Horezu.

Aici se dezvoltă de la an la an mai multe afaceri, crește interesul pentru cei care vor să valorifice potențialul zonei. Mai ales că se apropie punerea în funcțiune a rețelei de gaze.

Pe zona verde se reabilitează școala gimnazială și se se amenajează 5 stații electrice de reîncărcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *