Viorel Radi asfaltează drumurile către Păușești Măglași și Ocnele Mari

La începutul lunii, la Bunești, au început asfaltările pe două drumuri comunale care fac legătura cu localitățile Ocnele Mari și Păușești Mălași, potrivit primarului Viorel Radi. ”Se toarnă primul strat de asfalt la drumurile comunale 158B și 158C, în satul Teius, pe o lungime de 7 km, iar aceste drumuri fac legatura cu limita comunei Păușești Măglași și limita cu Ocnele Mari, după care se vor turna rigolele betonate, iar anul viitor vom turna cel de-al doilea strat de asfalt, termenul de finalizare fiind sfârșitul anului 2018.”, a precizat edilul.
Extindere de primărie, sală muzeală și spații pentru prestări servicii
Pe lângă aceste investiții de mare importanță pentru comunitățile din cele trei localități, primarul Radi mai are și alte obiective în curs de derulare. Este vorba de construcția unei noi grădinițe, lucrare care este deja începută, un proiect pentru diguirea pârâului din satul Bunești-Sat, un proiect pentru modernizarea drumurilor locale, cu rigole și podețe în satul Bunești și un alt proiect pentru extinderea sediului primăriei.
”Vreau ca, dincolo, peste stradă de primărie, să construiesc un spațiu care să conțină o sală muzeală, dar și spații pentru prestări servicii meșteșugărești. Doresc să asigur spații pentru desfășurarea mai multor servicii, astfel încât buneștenii să beneficieze de toate serviciile ca și la oraș.”, a adăugat Viorel Radi.
Claudia POPA