Victor Giosan: Fără reforme structurale, noua „mare coaliție” duce Romania in 2024, la o „aterizare bruscă”

Despre problemele bugetului și noua ”mare coaliție”

Nici nu au început bine și discuțiile privind programul noii ”mari coaliții” à la roumaine și blocajele au și apărut. Principalul? Cum vor putea fi finanțate noile programe PNL (PNDL3 are deja solicitări de 137 de miliarde RON pentru 7 ani: deci 15 miliarde RON/3 miliarde EUR pe an, oricum fără finanțare în actuala programare bugetară), împreună cu noile propuneri PSD privind pensiile, alocațiile pentru copii sau alte sisteme de protecție socială (împreună toate înseamnă zeci de miliarde RON pe an), la care evident se vor adăuga costurile subvenționării sub o formă sau alta a prețurilor la energie electrică, termică și gaze pentru următoarele 6 luni.

 

Toate aceste propuneri se fac în condițiile în care actualul buget este incapabil să asigure sumele necesare pentru întreținerea infrastructurii (vă aduceți aminte cum prin vară luau foc sau deraiau locomotivele și trenurile) și pentru finanțarea decentă a educației și sănătății. La ultima rectificare s-a găsit un miliard de RON în fondul de rezervă pentru mituirea primarilor liberali, dar NU și câteva milioane pentru finanțarea tratamentului pentru bolnavii de SIDA sau pentru extinderea vaccinării HPV.

 

În condițiile în care România are cel mai mic buget public ca pondere în PIB din Uniunea Europeană – venituri fiscale undeva între 26%-27% – problema de mai sus este de genul ”cvadraturii cercului”, mai ales că țara noastră este încă din 2019 în procedură de deficit excesiv, datorată ”bunei gestionări a banilor publici” din timpul guvernelor PSD Grindeanu, Tudose și Dăncilă. Evident tehnic se poate prin explozia deficitelor bugetare și a datoriei publice, dar asta numai pentru vreo 1-2 ani cu efecte catastrofale în orizontul anului 2024: creșterea uriașă a dobânzilor la care te împrumuți, oprirea PNRR, evitarea României de către investitorii străini, inflație de 2 cifre, șomaj, stagnarea creșterii economice și în consecință ”o aterizare bruscă” cum îi place Guvernatorului din Drăgășani să spună.

 

Într-o încercare disperată de a rezolva ”cvadratura” fiscal-bugetară, domnul Ciolacu a atins axioma centrală a politicii fiscale liberale: cota unică, făcând referiri destul de vagi la o posibilă introducere a impozitului progresiv. Evident blocajul amintit nu s-a rezolvat.

 

Totuși ce ar fi de făcut? Problema spațiului fiscal redus a devenit o chestiune de siguranță națională pentru România, și nu de ieri, ci o dată ce guvernul USL Ponta&Antonescu a stricat echilibrul, destul de fragil, obținut după criza dintre 2008-2010. Cu cele mai mici venituri bugetare din UE, România este incapabilă să fructifice oportunitățile uriașe oferite de banii UE, atât fondurile structurale, cât și PNRR și să finanțeze decent marile servicii publice naționale: educația și sănătatea.

 

Lucrurile nu sunt foarte complicate: fișa de parcurs este trecută în PNRR ca parte din reformele structurale pe care trebuie să le facem până în 2026/27:

 

  • Îmbunătățirea colectării, mai ales pentru TVA și accize. În acest moment avem o ne-încasare la TVA de 33% – ținta din PNR este extrem de modestă: 5% reducere, deci să coborâm pe la 28%. Trebuie menționat că Polonia a reușit în 3 ani de zile să reducă acest indicator de la 25% la 14% – cum? Prin informatizarea echivalentului lor al ANAF, parteneriat cu mediul de afaceri, consolidarea urmăririi și descoperii evazioniștilor prin cooperare globală între fisc, poliție, procuratură, servicii de informații.
  • Reforma impozitului pe proprietate prin trecerea la calcularea lui pe baza valorii de piață a imobilelor. Situația actuală este o rușine deoarece de fapt în România impozitul pe proprietate este regresiv: proprietățile scumpe sunt semnificativ mai puțin impozitate decât cele ieftine – locuințe de lux din centura de dormitoare a marilor orașe, care teoretic sunt în rural, plătesc impozit pe proprietate… între 100-400 Ron pe an. Mai mult ponderea în venitul mediu a unei familii a impozitului pe proprietate azi este mult, mult mai mică decât în 1999, momentul când acesta a fost transferat autorităților locale.
  • Eliminarea nișelor fiscale la impozitul pe venit, fie pentru anumite categorii de salariați, fie pentru cei care au PFA. La fel trebuie revizuit regimul fiscal al impozitului pe profit pentru IMM cu cifra de afaceri de sub 1 milion de EUR. Nivelul de impozitare a veniturilor trebuie să fie același, indiferent de categoria de salariat sau de forma juridică în care este obținut.
  • Analiza regimurilor diferențiate de TVA: unele sunt absolut esențiale – pentru alimente de bază, medicamente, cărți, presă, etc. Altele trebuie analizate din perspectiva obiectivelor pentru care au fost introduse – în destule cazuri au eșuat.
  • Reforma pensiilor, dar nu prin revenirea la legea Olguța, ci prin construirea unui sistem predictibil și sustenabil de finanțare a sistemului public de pensii și a pilonului II.
  • Reforma/eliminarea pensiilor speciale – aici nu mai este mare lucru de discutat.

 

De adăugat că un PNDL 3 de dimensiuni mult mai mici și cu standarde de evaluare și finanțare similare fondurilor structurale UE ar putea fi pus la punct. Și numai pentru zona rurală și micile orașe. Orașele mari au suficiente resurse fiscal-bugetare ne-folosite pentru a-și finanța proiectele, plus capacitate mult mai mare pentru a atrage fonduri europene – ce sens are să aloci fonduri din PNDL3 către sectoarele Bucureștiului, la Oradea sau Cluj? Sunt acestea cele mai sărace comunități locale din România? Evident că nu.

 

Poate domnii C&C mai aruncă un ochi din nou pe PNRR și descoperă acolo niște soluții deja existente. Și renunță și la imposibila lui re-negociere.

 

Victor Giosan.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *