Viceprimarul Andrei Gheorghiu a mers la guvern cu proiectele de dezvoltare a Ramnicului

Așa cum am afirmat și în campania electorală, pentru Alianța USR PLUS Vâlcea investițiile în infrastructură și proiecte pentru dezvoltarea orașului sunt o prioritate, iar din acest motiv, ieri am efectuat câteva vizite la Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, Ministerul Fondurilor Europene și Guvernul României, ce au avut ca scop concretizarea acestor promisiuni.

La Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice am avut o primă întrevedere cu secretarul de stat, Călin Badiu și am reușit să discutăm despre proiectele actuale, stadiu de implementare și finanțare al acestora prin PNDL, dar și despre proiecte viitoare, în cazul în care acest program ar urma să aibă o continuare. Totodată, am depus o solicitare ce cuprinde obiective importante de investiții pentru finanțare.

Următoarea întâlnire a avut loc la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (Ministerul Fondurilor Europene) cu secretarul de stat, Corina Atanasiu, iar firul principal al discuției a vizat direcțiile de urmat pentru Vâlcea în cadrul PNRR și Programului Operațional Regional 2021-2027, oportunitățile pe care acestea le oferă județului și municipiului Râmnicu Vâlcea. Și în cadrul acestei întalniri ne-am prezentat propunerile de proiecte pentru oraș și am solicitat sprijin în finanțarea și implementarea lor.

Următorul punct important al întalnirilor de azi a fost cu viceprim-ministrul, Dan Barna, președintele USR, iar principalul scop a fost solicitarea ca Vâlcea să fie prinsă în obiectivele de investiții importante, în special în cele de infrastructură. Am insistat în special pe necesitatea legăturii cu viitoarea autostradă, Sibiu-Pitești, printr-un drum expres Râmnicu-Vâlcea-Tigveni, pentru dezvoltarea municipiului și a județului, despre dezvoltarea unui parc industrial, Institutul de Criogenie și Separări Izotopice Râmnicu Vâlcea și alte posibile proiecte pentru oraș.

Ziua s-a încheiat cu discuția pe care am avut-o cu prim-ministrul României, Florin Cîţu. Și în cadrul acestei discuții am reamintit necesitatea unui drum expres care să facă legătura cu viitoarea autostradă Sibiu-Pitești, posibilitatea continuării programului PNDL și importanța atragerii de fonduri europene pentru județul Vâlcea.

Voi continua aceste demersuri, pentru că așa cum am spus și în campania electorală, îmi doresc să văd orașul și județul schimbate în bine, atractive, să devină locuri în care oamenii să-și dorească să trăiască și să aibă posibilitatea să se dezvolte, fără a mai fi nevoiți să caute un trai mai bun în altă parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *