Vicențiu Oprișan este primarul ales al comunei Ghiroiu, sprijinit de actualul edil Iosiv Predescu

Vicentiu Oprișan este noul primar ales de la Ghioroiu, omul care va face o echipă din toamnă cu Iosiv Predescu, edilul care a urnit din loc, una dintre cele mai vitegite comune vâlcene.

Ani buni, comuna a fost uitată de autorități. Din 1990 până în urmă cu ceva vreme, localitatea a fost în zona neagră a economiei. Aproape 3 decenii de ani, declinul social, economic și demografic a pus localitatea la indexul dezastrului. Comuna fiind o fundătură, neinteresată pentru politicieni.Dar, mână asta de oameni de la Ghiroiu a supraviețuit, a rezistat și treptat a ieșit la suprafață, chiar dacă trei decenii nu i-a ajutat nimeni.

O localitate ignorată, mai degrabă similară comunelor sărace din zona dunăreană a Olteniei, Ghioroiu sub administrația Predescu a început timid să caute un spațiu nou, noi axe, o redefinire, pentru a ieși din colapsul în care dezinteresul celor care au guvernat-o, au trimis-o.  Veniturile proprii, surprinzător de bine au ajuns la 702 mii lei (528 per capita) față de 180 mii lei în 2022.

Faptul că deși are un potențial uriaș, are variante de a comunica în exterior cu 2 județe, nu a fost pentru nimeni o prioritate. Comuna Ghioroiu poate fi un foarte bun nod rutier între trei județe, dar din păcate, azi, drumul se înfundă aici. Chiar și cea mai scurtă cale spre Râmnic, prin Vâleni nu este reabilitată.

În 2024 în Ghioroiu, când primăria va fi preluată de Vicențiu Oprișan, care a făcut echipă bună cu actualul edil Iosif predescu, urmează să fie implementate mai multe proiecte, cu fonduri europene și guvernamentale. Este vorba de eficientizare energetică a școlii gimnaziale, două stații electrice de încărcare, achiziția unui buldoexecavator, dotarea școlii cu echipente IT și mobilier urban, asfaltarea a nu mai puțin de 6 km de drumuri, din care până în prezent au fost reabilitați 3 km. Un parc fotovolataic pentru asigurarea costurilor cu energia electrică, un nou sediu administrative. A fost reabilitat dispensarul uman și centrul cultural.
”Sunt multe proiecte ale domnului primar Predescu pe care categoric la vom implementa și ne vom lupta pentru a transforma Ghioroiu intr-un nod rutier important. Prin legătura cu județele Gorj, Dolj și ruta prin Zătreni, pentru o nouă ieșirea spre Râmnicu Vâlcea. După cum se știe singura cale de acces actuala este prin Bălcești. Iar economic, o localitate care nu are cel puțin două conexiuni, nu are șanse de dezvoltare”, spune Vicențiu Oprișan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *