Veste bună: Dacă va fi zăpadă, sezonul de schi la Transalpina Ski Resort se deschide la timp

Primarul staţiunii vâlceane Voineasa, Gabriel Năstăsescu, a declarat pentru Râmnicu Vâlcea Week, faptul că în sezonul de iarnă 2018 – 2019 nu vor mai fi sincope şi că dacă va fi zăpadă, se va putea schia pe Transalpina Ski Resort.

“Am discutat cu conducerea Acomin şi nu vor exista probleme în această iarnă. Dacă va ninge suficient acum la venirea iernii, pârtia va fi deschisă. Mai mult, sunt şanse mari să avem deja locuri de parcare suficiente şi atunci nu vor mai exista acele cozi pe DN 7A. S-au deschis si noi unităţi hoteliere la Obârşia Lotrului, deci există un număr mai mare de locuri de cazare”, spune primarul din Voineasa.

Compania Acomin are de recuperat încă sume din lucrarea Transalpina Ski Resort şi, în baza acestor creanţe, pentru recuperarea lor, compania va fi cea care va exploata domeniul schiabil.

Voineasa – Transalpina Ski Resort deja a devenit un brand naţional, fiind deja ştiut faptul că este singurul domeniu schiabil din România, unde se poate schia până în luna mai, pârtiile fiind dispuse pe versantul nordic, în Munţii Lotrului, cu o panoramă unică. Imaginea superbă a lacului Vidra te duce cu gândul la zonele de schi din Austria.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *