Valea Oltului eliberată de „bolovani”, se circulă pe ambele sensuri ale potecii europene

Circulația pe DN7 – Valea Oltului a fost reluată miercuri după amiază, pe ambele sensuri, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

„Circulația pe Valea Oltului a fost reluată atât spre Sibiu, cât și spre Râmnicu Vâlcea, dar se recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție în zonă, pentru că există în continuare riscul căderii de stânci de pe versanți”, a precizat Teodorescu.

În după amiază zilei de marți o aluviune de pietre, aluviuni și stânci s-au prăbușit pe DN 7 (Valea Oltului) blocând total traficul pe ambele sensuri între Râmnicu Vâlcea și Sibiu și avariind ușor un autoturism care se afla în acel moment în trafic.

Echipele CNADNR au intervenit cu opt utilaje sprijiniți și de echipe ale ISU. Au fost îndepărtate peste 2.000 de tone de pietre și a fost montată o nouă plasă de protecție. S-a lucrat și pe timpul nopții la lumina reflectoarelor.

Marți seara s-au format cozi de zeci de km spre Sibiu și Râmnicu Vâlcea, iar spre ora 21 s-a luat decizia ca mașinile staționate în coloană să fie lăsate să treacă, în schimb la Budești (Vâlcea) și la Veștem (Sibiu) au fost montate indicatoare prin care conducătorii auto au fost informați că circulația pe DN 7 a fost închisă.

Miercuri dimineața, IPJ Vâlcea a recomandat un traseu ocolitor pentru autovehiculele de până la 3,5 tone, prin estul Masivului Cozia, prin Călimănești — Berislăvești — Perișani, Racovița.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *