Valea Oltului – cel mai elegant dans creat de geografia României

Cineva îmi spunea că atunci când se vine de la  Bucureşti, amuţesc  toţi când trec pe acolo. Adică nu ştiu pe unde să se uite mai întâi…E vorba despre Valea Oltului.

Da, Valea Oltului este cel mai elegant tango pe care îl creează geografia României, în judeţul Vâlcea. Deşi danţul începe în Sibiu, coregrafia o asigură Vâlcea, de la Câineni în jos. Nu are cum să nu îţi placă această vale, pe care dacă o privim dinspre sus spre jos are orice, parfum, poveste, legende, istorie, magie, feerie pentru fiecare anotimp.

Nu este o vale înaltă, nu este o vale îngustă, nu este o vale înfiorătoare, este o vale aşezată la altitudine medie, dar suficient cât să priveşti din condurul acesteia culmile cuminţi ale Munţilor Lotrului sau ale Surului sau ale Coziei.

De la Câineni, pe această Via Karolina, de sub podul de cale ferată cu jumătatea de piatră şi jumătatea de fier, Valea Oltului descrie un amplu sonet, mărginind cuminte lacul Robeşti pe de o parte şi tivul munţilor de partea asta. Este un verde spleen primăvara, o nebunie de solfegiu toamna, ţara greierilor şi a licuricilor hoinari vara iar iarna locul unde este ascunsă char regina dintâi a lumii.

De dincolo de Robeşti am văzut pentru prima dată insula castorilor. La curba Balotei, pe firul Oltului, copacii culcaţi la pământ expun activitatea meticuloasă şi cotidiană a rozătorilor incaşi, care pune lemnele jos, arâtând că dincolo de ape, în mijloc de vale, ei decid ecosistemul.

De la Balota Racoviţei şi până spre marginea de Cornet, apare Depresiunea Loviştei, Ţara de dincolo de munte, locul unde istoria spune că legendele Posadei, drumul mătăsii, caravanele imperiale sunt adjudcate. Trenul face plecăciuni sutanei mănăstirii Cornet, trecând ca în prohod pe sub o masă virtuală….

Iar de aici, din nou, Valea se duce să se închidă spre Călineşti şi Drăgăneşti dar numai pentru a crea un şarpe mitic la Gura Lotrului, când înfăşoară dealul Podişorului, purtând ca vergheta primul pod în arc din România şi ducând icoana cununiei lui Mihai. Se închide Depresiunea de tot la Brezoiul italienilor dintâi.

Abia apoi urmează Rapsodia lui Rahmaninov, aici, în Defileul Oltlui, când cei doi amorezi Cozia şi Munţii Lotrului dnaseză într-un danţ apărut înainte de Adam şi Eva. Poate un danţ al lui Lilith…Nu se ştie, cert este că pe acest tărâm de univers, de la Brezoi şi până la Turnu este un ciot de rai, căzut pe jos. Cred că poarta Raiului, când au vrut să o facă, au lăsat decupătura să cadă aici…pe defileu.

De la Turnu, Oltul se aşează ca o felină la picioare de mănăstire, torcând spre barba lui Mircea. Şi apoi Valea Oltlui aruncă din străfund staţiunea vâlceană.

Valea Oltului face plecăciuni la final şi se retrage pentru a o lua de la capăt alt şi alt anotimp…

Mihai IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *