Valea Băiaşului – Valea căutătorilor de aur din Ţara Loviştei

Băiaşu…

Nu spune nimic poate vâlceanului din sudul judeţului. Iar la nivel de România, prea puţin. Dar Băiaşu este un râu care a creat nu doar istorie ci a păstrat mii de ani, una din cele mai pitoreşi modalităţi de a căuta prin nisipul de munte…comori.

Băiaşu este râul care le-a arătat cavalerilor medievalui ai lui Carol Robert de Anjou că dincocea de munţi nu prea au ce căuta. Rămânând şi azi în istoria maghiară, o traumă de nivel psihanalitic, o frustrare care se numeşte Posada. Da, Posada este acolo pe malul Băiaşului.

Dar nu despre asta vrem să vorbim, ci despre povestea unui râu care de cum iese din goacea muntelului caută cu disperare să ajungă în Olt. Un râu care creşte cu fecare metru de albie pe care aleargă şi se furişează pe sub anininii Perişaniului, zbenguindu-se spre jos, mrginind Loviştea la sud. Dar cine i-a pus numele Băiaşu? Aici este parfumul

Ultimul dintre cei care mai practică acest obicei sau care l-a practicat până de curând, că acum nu mai poate. Stan sau nea Stan este cel care vorbeşte despre băieşi. „Cândva cu sute de ani, aici era plin de băieşi. Cobani vara şi băieşi de la toamnă încoace spre martie”. Cum adică…?

Prin octombrie târziu, se luau blănile de oaie, dar blăni stufoase, cu lână mare şi cu firul neîncurcat şi se mergea cu ele la râu. Acolo se căutau bolovani mari şi blănile erau fixate pe fundul gârlei. În noiembrie venea îngheţul şi abia în martie la sfârşit băieşii veneau la râu din nou să caute blănile. Acestea erau scoase cu atenţie, şi rulate cu lîna spre interior, fără a se atunge partea de sus. Erau duse acasă şi începea descărcatul..

„se lua cu atenţie şi se culegeau de pe fiecare fir depunerile. Aur curat…aur adus din măruntaiele munţior”, spune nea Stan.

Până la râzboi erau mulţi băieşi prin Perişani. Acum nu mai sunt. Nu mai e aur se spune sau aurul s-a ascuns.

Mai circulă însă şi altă vorbă, că e aici aur cât nu ne imaginăm noi, că de aia au venit unii şi s-au apucat să facă mănăstiri. Loviştea şi Valea Lotrului au aur mai mult decât la Roşia Montana.

„Asta o spun căutatorii ăştia moderni cu elicopter şi maşină de lux”, spune nea Stan. Care?

„Cum care…uită-te mănăstirile care au apărut aici, în doar 10 ani. De ce le-au făcut aşa de dese? Loviştenii sunt oameni cu iubire de Dumnezeu, nu suntem plini de păcate…”

Aşa o fi sau nu, Băiaşu nu mai scoate aur prin lâna de oaie, nu mai este lâna de aur ca ăn mitolgie, Băiaşu însă provoacă una din cele mai frumoase văi de munte de sus de le Perişani până la Racoviţa.

Şi poate că are dreptate nea Stan. Nu mi-a venit să mă opresc la o mănăstire de asta nouă, însă când am văzut acolo, jos, Cornetu, vechea mănăstirea pe sub care trece trenul am avut un zâmbet şi un calm interior. Dumnezeu nu caută aur…

Mihai IONESCU