Vâlcea va fi traversat de 43 de km de autostradă (porțiunea cea mai frumoasa). Cum putem transforma in bani acest avantaj?

Județul Vâlcea va fi traversat de la Râul Vadului până la Sălătrucu de aproximativ 43 de km de autostradă, de fapt cea mai dificilă și spectaculoasă porțiune din Autostrada Sibiu-Pitesti.

Cei 43 de km de autostradă sunt sectoare importante din loturile 2 și 3. Lotul 2 a fost adjudecat pe 31 decembrie, lot care pleacă de la Boita și se termină la Cornet. Acesta intra în județul Vâlcea la limita dintre Raul Vadului și Câineni. Adică 22 de km în județul Vâlcea. El va fi construit de turcii de la MAPA

Lotul 3 are un constructor desemnat, italienii de la Astaldi. Daca nu vor exista contestații, în vara ar urma să fie semnat contractul.  Lotul 3 are 21 de km pe teritoriul Vâlcii între Cornet și Poiana.

Autostrada vâlceană străbate pe teritoriul județului Vâlcea, trei localități lovistene – Câineni, Racovița și Perișani. Și singurul nod rutier din județul Vâlcea va fi la Cornet(Racovița) unde se va face descărcarea pe DN7, actuala Vale a Oltului. De altfel autostrada va urma cursul a doua râuri, Olt și Baiasu.

Nu vom avea însă în 2022 nicio lucrare de execuție, lotul 2, potrivit caietului de sarcini, include un an jumătate pentru proiectul tehnic. Deci cel mai devreme, lucrările de executie ar putea demara in vara anului 2023.

Cea mai mare organizare de șantier va fi amenajată la Racovița. Acolo unde, așa cum am spus, va fi și nodul rutier, punctul de intersecție al celor 2 loturi.

Importanta și consecințele economice pentru Tara Lovistei sunt imposibil de cuantificat atât în timpul construcției dar mai ales după finalizarea tronsonului, undeva in anul 2028. Vorbim de autostradă care, leagă, daca e sa folosim cuvinte simple, Țara Lovistei de Berlin sau Paris. Adică pune judetul nostru pe harta rutiera a lumii.

Acolo unde există autostrada economia se dezvolta progresiv.

Daca judecam in ansamblu putem menționa faptul că orașul Brezoi se va afla la 8 km de autostradă, Călimănești la 22 de km, Râmnicu Vâlcea la 21 de km, Olănești la 41 de km, Govora la 41, Ocnele Mari la 25 de km, Babeni la 41 de km, Horezu la 75 iar Dragasaniul la 75 dar municipiul viilor se va afla și la 22 km de drumul Craiova – Pitești.

Toate aceste distante relativ reduse se vor afla pe masa de analiză a investitorilor, odată ce autostrada va fi finalizată.

Consiliul Județean împreună cu administrațiile locale traversate sau riverane acestui drum de importanta capitală pentru România, ar trebui sa identifice terenuri, zone, utilități adică tot ce ar putea atrage investitori de calibru. Pentru că inima sau aorta economică a județului înseamnă această autostradă

Așadar sunt 43 de km de drum de mare viteză care se pot traduce in bani.

Nu e mult dar nici puțin, faptul că judetul Vâlcea va fi traversat în următorii 7 ani de 43 de km de sosea de mare viteză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *