Vâlcea, un judeţ prea frumos dar îngropat de oameni şi interese mărunte

Lipsa unor repere cu adevărat intelectuale, repetarea unor clişee, falsitatea unor oameni, absenţa unui centru universitar, o clasă politică mediocră, perpetuarea unei industrii de stat, oameni de afaceri localnici care doar au exploatat ce au preluat fără un dram de investiţie, promovarea unor nonvalori în domeniile culturale ale judeţului, o pleiadă de ipocrizie şi ipocriţi care efectiv se pupă în fund unii pe alţii decernându-şi diplome de excelenţă, paraexecelenţă, formatori de opinie..manipulatori au făcut ca Vâlcea, judeţul cu cel mai mare potenţial turistic al României, să ajungă unul prăfuit, promiscuu şi paralizat.

Râmnicu Vâlcea Week se străduie de aproape 9 luni să pună în valoare localitate cu localitate, geografie, istorie, legende, mituri ale zonelor, să dea o perspectivă pozitivă a acestui tărâm dar nu avem cum şi nu putem face mai mult de atât. Poate că vocile noastre sunt prea mici sau poate că ne adresăm prea de sus celor care conduc destinul acestui judeţ. Nu, la Vâlcea, subiectele zilei sunt doar ce a mai făcut Buican, ce a mai declarat Costi Rădulescu, dacă va fi din nou Gutău luat de DNA, dacă CET-ul este sau nu comandat politic, dacă Rădulescu se ceartă cu Gutău, dacă Gutău se ceartă cu Buican, dacă Niţu pleacă de la PNL dacă Păsat are sau nu amestec la CET, dacă mai e Coca în cărţi, dacă Matei va fi sau nu candidat, dacă ăla are sau nu amantă, dacă aia are sau nu amant. Avem o lume care este interesată doar de medicoritate, de puţin, suficienţă, bârfe, şuşanele. O calitate îndoielnică a tuturor celor care ne conduc peste tot.

Am aflat azi că există consilieri locali prin acest judeţ care scriu „miau”, „lam”, „mam”, care au ajuns printr-o ironie a sorţii pe liste. Avem arhitecţi care spun despre alţi arhitecţi că sunt proşti, avem profesori care spun despre alţii că sunt proşti, avem interese mici, meschine, suntem porniţi doar pe căpătuială, avem o goană după locuri de muncă la buget, suntem conduşi de oameni „ceapac”, care nu văd în perspectivă.

Am fost plecat din ţară, o săptămână, într-o Europă civilizată, o Europă care şi-a respectat fiecare dat de la natură de la înaintaşi, o Europă a decenţei. Nu una perfectă, dar una care nu este atât de izbitor pornită pe avarism. Spunea cineva să dăm ţara asta, România, pe mâna polonezilor, a cehilor sau a ungurilor pentru o perioadă. Nu vorbim de nemţi sau austrieci, vorbim de fraţi de ai noştri în ale comunismului…Ce ar face? Categoric, minuni.

Vâlcea este efectiv o poveste, un judeţ cu cel mai mare potenţial turistic din ţară, cu una din cele mai diverse geografii, cu o istorie care se combină sau pleacă de romani şi al lor imperiu până încoace spre paşoptişti. Avem o zestre impecabilă de la aceştia dar atâr. Din păcate tot ei ni i-au lăsat pe toţi în urmă, ăştia care azi guvernează judeţul, conduc fabrici de stat sau alte chestii inclusiv mass.media

Sincer, nu avem cu cine vorbi în acest judeţ pe teme de promovare. Cu o singură excepţie. Da, primarii comunelor pe care acest ziar le străbate sunt, poate cu mici execpţii, cei mai implicaţi şi cei care cunosc mirosul brazdei şi povestea conacului din sat. De la ei am aflat cele mai frumoase legende pe care le-am şi publicat aici. Dar, tocmai primarii, cei mai înfipţi în realitate sunt obligaţi să plimbe pe la uşi să pupe mâinile politicienilor zilei, să promită treceri dintr-o parte într-alta pentru nişte amărâte de fonduri fie pe OG 28, fie pe alte domenii.

Iar aceşti bani daţi cu ţârâita sunt pentru apă, asfalt, canalizare, pentru a civiliza acest judeţ, pentru a atrage investitori în zone fără nămoale şi cu buda în fundu curţii.. Ştiţi câte uşi trebuie să deschidă cu capul şi de câte ori trebuie să se pună în genunchi un primar la Vâlcea sau la Bucureşti pentru câţiva firfirei necesari să asfalteze o uliţă?

Este obligatoriu să pupe în fund trei parlamentari, să promită la doi şefi de partid că vor trece la ei, să stea la uşile la trei secretari de stat, să frece clanţa la doi trei miniştri şi să facă zece drumuri la Bucureşti….Da, din păcate asta e realitatea. De aceea Vâlcea degeaba este poate cel mai frumos judeţ din ţară, pe nimeni nu interesează, pe toţi îi interesează cum iese comisionul, şpaga, parandărătul, o angajare, o ciuguleală, să mânânce şi gura mea ceva.

Vâlcea este astfel îngropat de oameni şi interse mărnte dar cu mize mari.

Mihai IONESCU

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *