Vâlcea se aude? Novaci şi Polovragi au devenit de joi, staţiuni turistice de interes local; Felicitări gorjenilor!

Guvernul a adoptat, ieri, o hotărâre promovată de Ministerul Turismului, prin care s-a aprobat atestarea a 11 localități din România ca stațiuni turistice de interes local.

Printre acestea se află și localitățile gorjene, Novaci și Polovragi.

„Noul statut le va permite autorităților locale să acceseze cu mai multă ușurință fonduri prin care să dezvolte aceste localități din punct de vedere turistic și socio-economic. Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc Ministerului Turismului, în special domnului ministru secretar de stat Bogdan Tomoioagă, pentru susținerea acordată în obținerea acestui statut pentru cele două localități din județul Gorj”, a declarat deputatul de Gorj, Mihai Weber.

Este de precizat că Baia de Fier este deja de un an staţiune turistică de interes local. Primăriile Novaci şi Baia de Fier administrează împreună zona turistică Rânca. Astfel, Rânca a devenit în premieră staţiune turistică de interes local.

La Vâlcea, comunele noastre cu potenţial turistic, ce aşteaptă?

În 28 de ani, doar Horezu a primit statutul de staţiune turistică de interes local, asta în timp ce Ocnele Mari a pierdut complet statutul de staţiune.

Poate că e cazul să ne ambiţionăm un pic mai mult

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *