Vâlcea – prima carte tipărită, prima gramatică a limbii române, primul judeţ atestat

Nu e un secret pentru nimeni că noi, românii, am apărut târziu în universalitatea literară sau muzicală. Abia din secolul al XIX-lea am început să existăm prin Pann, Eminescu, Alecsandri, Zamfirescu, Creangă.

Un mare handicap, poate cel mai mare, a fost acela că noi, foarte târziu, am început să scriem, să compunem, în limba în care visam, în care râdeam, în care vorbeam, plângeam, în care iubeam.

Românii din cele trei mari provincii au fost nevoiţi secole, peste un mileniu, să scrie în slavonă, maghiară, latină, germană, rusă, numai în română nu am avut dreptul. Limba noastră nu era o limba a cărturarilor, a bisericilor, a ştiinţelor, a poeziei.

A fost de departe drama vieţii, drama existenţei noastre, ca popor al universalităţii.

1. MANASTIREA BISTRITADar, din fericire, au fost şi aici nişte curajoşi, care au preferat să scrie pentru prima dată în limba viselor şi a sentimentelor noastre. Dar, mai presus, să tipărească primele cărţi aici. Şi unde se putea petrece asta?

În prima Academie din România, la Mănăstirea Bistriţa, ctitorie a boierilor Craioveşti, Mănăstirea Bistriţa datează din jurul anului 1490. Însă prima atestare documentară a mănăstirii se păstrează în „Hrisovul de danie”, datat 16 martie 1494, aparţinând lui Vlad Vodă Călugărul.

Dar cel mai important aspect de menţionat este că,  în complexul monahal de la Bistriţa, s-a instalat prima tiparniţă din Ţara Românească, a ieromonahului Macarie, precum şi o legătorie de cărţi bisericeşti.

Aici – după opinia unor cercetători – s-a tipărit în 1508 Liturghierul slavon al călugărului Macarie, fiind prima carte tipărită pe pământ românesc. Iar tot la Vâlcea, Ieromonahul Eftimie, egumen al mănăstirii, a redactat în limba română primul act mănăstiresc, cunoscut sub numele de Zapisul lui Eftimie 1573.

Iar ca lucurile să fie şi mai complete, dacă în Vâlcea a apărut prima carte tipărită pe pământ românesc, prima gramatică a limbii române, primul manual, cum s-ar spune, tot la Vâlcea apare, la Tipografia Râmnicului:

 „Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii rumâneşti” îşi intitulase aristocratul intelectual valah Ienăchiţă Văcărescu, la 1787, studiul său contând în istoria culturii autohtone ca întâiul manual de gramatică românească. Acesta a fost tipăritt în primă ediţie la Tipografia Râmnicului şi, după scurt timp, în Viena, având protecţia împăratului Iosif al II-lea, care îi preţuia autorului erudiţia şi tactul diplomatic.

 Considerat precursor al folosirii limbii române culte, dar şi al Iluminismului din ţările române (sec. al XIX-lea), lui Ienăchiţă Văcărescu, savant poliglot (cunoştea şi folosea slava veche, greaca veche şi contemporană, turca, araba,

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

persana, franceza, italiana, germana) i se datorează şi un capitol de „Prozodie”, inclus tomului de gramatică, ilustrat cu exemple din propria-i creaţie poetică, precum şi o „Istorie a Imperiului otoman”, a doua după cea scrisă de către Dimitrie Cantemir.

Şi ca să încheiem acest protocronism, frumos că e al nostru, dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi spunem atât: pe 8 ianuarie 1392 era atestat documentar primul judeţ din România de azi. Ştiţi care? Evident, cel mai frumos din ţară… Vâlcea. De către Mircea cel Bătrân.

Mihai IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *