Vâlcea ocupă locul 5 în turism pe noiembrie; Călimăneștiul din nou, cea mai căutată destinație turistică

Potrivit datelor furnizate de INSSE, pe luna noiembrie, județul Vâlcea, cu cei 45.160 de turiști, se clasează pe locul 5 la nivel național. Menționăm o creștere de peste 10.000 de turiști față de noiembrie 2023 când INSSE a înregistrat 34.626 de turiști.
Astfel, în luna octombrie avem capitala pe prima poziție cu 174.411 turiști, locul 2 revenind Brașovului cu 117.014 iar pe trei Clujul cu 54.957 turiști. Locul 4 a revenit Prahovei cu 50.221 de turiști iar pe 5 așa cum am specificat anterior, avem Vâlcea.
Poziția 6 revine vecinilor de la nord, județul Sibiu cu 42.574, locul 7 este al Bihorului cu 40.616 turiști iar pe 8 avem Mureșul cu 36.964. Pe 9 este Suceava cu 34.222 iar pe 10, în premieră în acest top, intră Argeșul cu 32.833 depășind la mustață județul Iași care, cu 32 351 cade pe locul 11.
La nivel de turism pe localități, prima poziție la nivel național, este ocupată pentru a doua lună consecutiv de stațiunea vâlceană, Călimănești. Cu 28.568 am reușit să batem Sinaia care a înregistrat 28.372 turiști. Locul 3 revine stațiunii balneare Felix cu 18.145 turiști înregistrați. Pe 4 avem Predealul cu 17.368 iar pe 5 Poiana Brașov cu 14.871 turiști. Locul 6 revine Băilor Herculane cu 13.357 turiști iar pe 7 avem Sovata cu 12.573.
Poziția stațiunii vâlcene pentru prima dată în istorie, timp de 2 luni consecutiv pe prima poziție este un semnal pozitiv pentru turismul vâlcean și un semnal clar pentru investitorii în turism care doresc să dezvolte afaceri la Călimănești.
Luna decembrie probabil nu va mai fi atât de benefică însă pentru Călimănești, în a se menține pe prima poziție, deoarece or să vină în clasament, pe podium stațiunile de schi.