Vâlcea – locul 35 ca nivel de trai, 48% dintre vâlceni au WC în fundul curţii

Bucureştiul rămâne, şi în 2016, oraşul în care îţi poţi găsi cel mai repede de muncă şi câştiga mai mult. Potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză, câştigul mediu net va fi, în acest an, în Capitală, de 2.813 lei. Bucureştiul are şi cei mai mulţi angajaţi din ţară, atât numeric – 865.600, cât şi din punct de vedere al procentului reprezentat de salariaţi în populaţia activă – 78,3%. Locul din România unde se va câştiga cel mai puţin în 2016 va fi judeţul Harghita, cu un salariu mediu net estimat de 1.317 lei.

Vâlcea ocupă locul 35 în clasamentul judeţelor cu cel mai ridicat nivel de trai din România.

În rândul locuitorilor săi, se înregistrează a doua cea mai ridicată speranţă de viaţă din ţară, dar şi a doua cea mai scăzută rată a criminalităţii. În schimb, rata şomajului este cea mai ridicată din România şi doar jumătate dintre gospodării sunt dotate cu instalaţii de canalizare.

Locuitorii judeţului Vâlcea sunt românii care trăiesc cel mai mult, după bucureşteni.

Ei au parte, în medie, de o viaţă cu 5 ani mai lungă decât cei din judeţul Satu Mare, locul unde se înregistrează cea mai scăzută speranţă de viaţă la naştere din întreaga ţară, dar şi decât locuitorii judeţelor cu cel mai ridicat nivel de trai din România – Timiş, Cluj, Sibiu, Ilfov, Prahova.

În Vâlcea, se află 74.500 de salariaţi dintr-o populaţie activă de 170.700 de locuitori, deci sub jumătate.

Angajatorii îşi plătesc personalul cu un salariu mediu net de circa 1.505 de lei, sub media naţională (Bucureşti – 2.813, Ilfov – 2.363, Cluj – 2.166, Timiş – 2.136, Argeş – 2050).

Totodată, doi dintre marii jucători de pe piaţa locală, combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea şi CET Govora, se află acum în insolvenţă, iar conducerile acestora au decis restructurări masive.

Sistemul economiei de stat a dominat mai mult de 20 de ani economia locală din judeţul Vâlcea, şi, abia după 2007, investiţiile private sau cele cu capital străin şi-au făcut simţită prezenţa.

Nici condiţiile în care locuiesc românii din Vâlcea nu sunt foarte bune.

Doar 52,1% dintre gospodăriile aflate în această regiune dispun de intalaţii de canalizare, faţă de cele din Bucureşti, Braşov sau Timiş, care sunt dotate cu astfel de facilităţi în proporţie de peste 85%.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *