Vâlcea în 89 de cadre: La Voineasa se schiază pe două pârtii!

Dacă temperaturile de primăvară au gonit zăpezile din România, iubitorii de schi au o veste bună care vine din Vâlcea. La Transalpina Ski Resort se schiază. Pe două pârtii. Atât sus, pe platou la teleschi 1 cât și pârtia de sub telegondola 1.
Administratorii au folosit din plin tunurile de zăpadă creând astfel condiții optime pentru iubitorii de schi să vină la pârtie.
”E drept că aceste temperaturi ne-au dat peste cap în aceste zile dar cei de la domeniul schiabil s-au ocupat. Nu este funcțional tot domeniul schiabil dar avem două pârtii și se schiză. Sunt și turiști care au ales vacanța la Vâlcea, noi îi invităm pe toți iubitorii sporturilor de iarnă la Vâlcea. Se schiază și suntem printre puținele județe din România care se pot lăuda cu asta”, spune primarul Gabriel Năstăsescu.
De mâine avem prognozate ceva ninsori, nu prea însemnate cantitativ și evident odată ce se schimba vremea apare și vânt prognozat, 50-60km/h la rafala, direcție lung de linie, la limita de funcționare in parametrii de siguranta!
Așadar se schiază pe pârtia mare, Mioarele telegondola 1, lungime 2257 m, grad de acoperire a suprafetei schiabile 80%, 100% zapada artificiala, strat de zapada 40/50 cm preponderent, se schiaza in condittii bune!