Vâlcea în 89 de cadre: Berislăvești această frumoasă poartă de intrare în județ

O comună care curge de la nord la sud, de-a lungul a zeci de pârâruri, care combină bradul și fagul de sus cu livezile de jos, din valea Coiscăi, o comună care a fost o punte între Muntenia voievodală și Oltenia aristocrată de la munte. Aceasta este Berislăvești.
O poartă care deschide județul la est, invitând pe toți cei care iubesc Vâlcea să intre precum acum un secol, toată elita României spre ținutul fermecător al băilor, al turismului, al Oltului, al muntilor înalți, care la Vâlcea se întâlnesc în defileu.
De aceea la Berislăvești începe județul nostru. Și începe lin, cu dealuri pline de fag și carpen, șerpuind cu drumuri la poale de Cozia și apoi se continuă alert, în apele repezi de munte. Berislăvești este o punte est-vest dar și între munte și sudul subcarpatic, legându-se pe coamele frumoase subcarpatice de dinvale de Cozia.
Frumusețea acestei comune i-a convins pe mulți să se mute aici, să-și o casă, să contruiască, să facă o fermă, să întindă livezi parfumate pe sub dealuri, localitatea fiind una pe creștere demografică.
Anul 2023 înseamnă un an în care administrația vrea să finalizeze lucrările mari de infrastructură, să investească în canalizare, în zone verzi, în a ridica standardele de viață ale locuitorilor.
Primăria Berislăvești a obținut finanțare prin programul ”Anghel Saligny” pentru două proiecte, respectiv: inființare rețea canalizare menajeră și modernizare drumuri comunale și de interes local.