Vâlcea este parte integrantă a unui uriaș proiect european UNESCO

Programul Național “Limes” (2015–2019), instituit de Ministerul Culturii, are în vedere elaborarea documentației de specialitate privind monumentele care compun granița romană a provinciei Dacia, acestea constituind cel mai amplu monument unitar de patrimoniu din România, respectiv fiind cel mai lung sector, de aproape 1500 de km, al monumentului UNESCO cunoscut sub denumirea de “Frontiers of the Roman Empire” (FRE).

Prin finanțarea corespunzătoare a acestui program, Ministerul Culturii are în vedere ajustarea de urgență a decalajelor considerabile care se înregistrează actualmente între țările membre ale acestui proiect și țara noastră în ceea ce privește înscrierea în lista UNESCO a acestui important monument al antichității. România, deși deține cel mai lung sector de frontier romană din Europa și are o îndelungată tradiție în cercetarea acestor monumente, se află într-un stadiu incipient în ceea ce privește realizarea documentației pentru înscrierea sectorului frontierei romane din România în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în cadrul “Frontiers of the Roman Empire” (FRE).

Stăpânirea romană în Dacia a fost un izvor de ordine și propășire”, spunea Nicolae Iorga, însă păstrarea moștenirii romane pare că nu mai interesează pe nimeni, cel puțin în județul Vâlcea, unde celebrele castre antice de pe râul Olt par condamnate, încet, dar sigur, la dispariție.

Teritoriul actualului județ a beneficiat de cel mai complex și mai lung lanț de fortificații romane — Limes Alutanus, „Granița de pe Olt”, similar, la scară redusă, celebrei Linii Maginot franceze. Despre ce este vorba? Despre un lanț de castre romane întinse pe cursul Oltului, din zona actualei comune Ionești până la Câineni, care apăra granița estică a Imperiului, în anii 150-200, când romanii se retrăseseră în bazinul Olteniei. Castrele romane din Vâlcea, amintite în ‘Tabula Peutingeriana’ (o copie făcută, în secolul al XII-lea, după o veche hartă romană din secolele II-III, prelucrată de Konrad Peutinger) sunt Pons Vetus (Câineni), Praetorium I și II (Racovița), Arutela (Călimănești), Castra Traiana (Sânbotin), Pons Aluti (Ioneștii Govorei). Acestora li se adaugă castrele de la Rădăcinești și Titești, care flanchează Muntele Cozia, pe versantul de est.

 

Structura limesului constă dintr-un sistem extrem de complex de turnuri, valuri de pământ, ziduri, fortificații de mici dimensiuni, castrele din spatele limesului plasate de regulă la o distanță de circa 5 km față de limes, așezările civile aferente și structurile ne-romane. Nu a fost încă identificat un șanț în fața valurilor de pământ. Castrele sunt asemănătoare, garnizoane ale unor trupe de infanterie mixte și de cavalerie, construite cel mai probabil chiar de către acestea. Pe alocuri valurile de pământ sunt foarte clar vizibile, aflându-se aproape de înălțimea originală, caracteristicile limesului păstrându-se cel mai bine in zona Moigradului (Porolissum).

În întreaga Românie se cunosc în total peste 70 de castre, 50 de mici fortificații si mai mult de 150 de turnuri, deși numărul lor trebuie sa fi fost mai mare. În plus, mai sunt alte structuri care făceau parte din sistemul de frontieră, dintre cele mai importante fiind barajele artificiale, în general formate din valuri de pământ, dar și cu zid de piatră. Dintre castre doar patru-cinci sunt vizitabile și accesibile publicului, dar nici o porțiune de val, zid sau turn. În cele mai multe locuri limesul nu mai este vizibil, motiv pentru care este greu de identificat. Topografic, limesul este parțial protejat, nici un element aflând-se în zone urbanizate.

O mică parte aparține însă proprietății publice, așadar multe sectoare sunt în pericol, mai ales datorită lucrărilor agricole. În majoritatea cazurilor, piatra a fost folosită la ridicarea satelor, bisericilor și a castelelor medievale din zonă. Cele mai multe porțiuni de limes din nordul Daciei se află în zone împădurite, așadar sunt afectate de silvicultură. Drumurile și cărările vechi traversează de multe ori linia limesului.

Pe baza descoperirilor de țigle stampilate presupunem că și turnurile, chiar și limesul, au fost construite de garnizoanele castrelor, deși materialul arheologic este foarte puțin. Turnurile au plan patrulater sau circular, construite din piatră sau lemn, fiind cercetate câteva dintre acestea în anii ’70. În unele zone a fost descoperită o linie artificială constituită în general din val de pământ/glii, iar pe alocuri dintr-un zid de piatră de mici dimensiuni. Pe de altă parte, valul nu a fost cercetat arheologic, decât printr-o secțiune sau două, structura acestuia fiind neclară. Zid de piatră a fost identificat doar în apropiere de Porolissum. În trecători și în zonele vulnerabile au fost construite fortificații de mici dimensiuni, atașate zidului limesului, acolo unde acesta a fost identificat, dar se află la o oarecare distanță de valul din glii, similar turnurilor. Tot in trecători au fost construite și valurile de pământ, deși în ultimii ani a fost semnalat zid de piatră și valuri de pământ pe platouri, nu doar în trecători. Turnurile par să creioneze o linie, dar de fapt sunt așezate în rețea, fiind amplasate mai în adâncime sau mai în față, în funcție de configurația terenului, pentru ca să poată evident comunica între ele.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *