Vâlcea este cel mai frumos judeţ din România (IX)

Aşa cum am mai scris în episoadele anterioare, am avut şansa să cutreier zilnic acest judeţ, văzându-i munţii, dealurile, cheile, casele, oamenii, uliţele, să-i văd corcoduşii înfloriţi şi să îl asum ca pe un datum nativ, să îi confecţionez simplu, printr-o traducere emoţională a nivelului de percepţie al fotoreporterului dar şi al căutătorului de esenţe.

Vâlcea este până la urmă istorie, este un fundament pe care nu s-ar fi construit toată auroreola asta atât de frumoasă care spune povestea unui judeţ princiar.

Nu cred să existe mai multă istorie la un loc adunată în acest judeţ, un judeţ care nu a avut nici măcar o capitală de ţară oficială în 2000 de ani dar a avut alt tip de secvenţe care au capitalizat simboluri.

Vâlcea a pornit cu primul om preistoric la Pădureţu în Băbeni şi a dezvoltat primul oraş al antichităţii, contemporan cu cetăţile greceşti de la Pont. Ne referim la Ocnele Mari,  cetate antică, acolo unde dacii buri au simţit că ceea ce se află în măruntaiele pământului, poate genera de departe o axă comercială sui generis. Buridava era aici înaintea Nazaretului. Metropola romană de la Stolniceni care numără ulterior 10.000 de locuitori în Buridava romană a centrat de fapt parcursul istoriei acestui loc.

Nu am nicio îndoială dacă istoricii o mai au, că Posada s-a nimerit a fi la Perişani, pentru că Loviştea este locul primelor cnezate şi voievodate, născute pe un traseu al comerţului apusean cu cel oriental. Sumedenia de cruci şi simboluri găsite  de la Câineni până spre Perişani arată că aici, până la anii 1000, s-a dezvoltat un ţinut plin de confruntări şi convulsii, eminamente consecinţe ale unui veritabil drum al mătăsii. Linia de fortificaţii romane de la Titeşti până jos spre Drăgăşani denotă clar faptul că Moesia era o provincie de excelenţă pentru imperiu şi obligatoriu de apărat

Mircea pune sceptrul şi atestă primul judeţ al României de azi, Vâlcea, cu un nume care rămâne restul de 700 de ani. Şi cu Mircea începe bibioteca efectiv culturală a patrimoniului ecleziast al Vâlcii, zecile de biserici, schituri şi mănăstiri, cu o sută de ani înaintea Bucovinei Muşatinilor.

După Mircea, Mihai, cel pe care hrisoavele l-ar bănui născut în Drăgoeştii Vâlcii pune alături de Pătraşcu o contribuţie concretă la consolidarea acestui judeţ. Mihai este legat de Râmnic, de Drăgoeşti, de Budeşti, de Brezoi, cronicarul său este de aici. Urmează pleiada de donnitori valahi care au directă legătură cu Vâlcea, iluminatul Matei Basarab, Mihnea Ciobanul, Despina Doamna, Radu de la Afumaţi, Constantin Brâncoveanu. Alături de aceşti mari regi ai Valahiei se conturează primele familii vlasteline de boieri, care umplu judeţul de la sud la nord şi care aduc cu sine dimensiunea nobiliară a Vâlcii.

La 1821, Drăgăşaniul este legat de revoluţia lui Tudor, cum este Râmnicul, 25 de ani mai târziu, centru al revoluţiei de la 1849.  Stirbei, Bibescu sunt legaţi de acest judeţ, fie de Râmnicul boem fie de mănăstirile de sub munte. Regina Maria are o alee specială de promenadă la Costeşti. Iar la 1916, în marele război, şrapnelele şuieră pe Valea Oltului, pentru reîntregirea neamului. Din 1947, munţii Vâlcii sunt plini de partizani care mănâncă pe pâine comunişti frustraţi iar la Ocnele Mari se scrie povestea dramatică a deţinuţilor politici.

Şi asta nu e doar atât, fiecare localitate din Vâlcea are o poveste, de la un haiduc răzvrătit în perioada Fanarului, la un boier care uneltea pentru schimbarea unui vodă, la un depozit de arme paşoptiste…

Vâlcea are aşadar o istorie care porneşte în primele cetăţi ale sării, trece prin războaiele medievale din Loviştea, este scrisă de eterişti la Drăgăşani, de Matei la Arnota, de Maria Brâncoveanu la Surpatele, de haiducii Cotoşmanului, de austrieci la Arxavia Câineniului, de Poenaru la Bălceşti, de Praporgescu în defileul Oltului, de partizanii anticomunişti de la Pătrunsa, de Ţuţea la Ocnele Mari, o istorie pe  care trebuie să o respectăm şi să o oferim cu drag mai departe…

P.S. Album foto realizat de Adrian Şuiu în Ţara Loviştei – Perişani

Mihai IONESCU