Valcea este cel mai frumos județ din România (II)

Vâlcea, cel mai frumos județ din România (II)

 

Vâlcenii…greu de înţeles, greu de definit, admirabil de trăit alături de ei, însă.

Nu-s nici olteni, dar nici munteni şi nici măcar ardeleni de împrumut. Pentru că ne aflăm la intersecţie de drumuri, cum nici un alt judeţ nu există. Departe însă geografic de Moldova, dar gazdă primitoare şi pentru răzeşii de pe Siret, de-a lungul vremilor…

Am luat perfectul simplu şi ascuţimea in Oltenia, eleganţa, fasonul, mofturile şi pedanteria Munteniei miticilor şi dârzenia, principialitatea transilvănenilor. Ne-am folosit de munţi pentru a crea primul stat românesc, în Loviştea străbună, după ce aroma latină de după 105 deja înfiinţase o limbă în care visăm noi azi şi în baladele şi doinele cu care ne-am crescut pruncii. Am respectat fortăreţele romane şi i-am arătat, la Posada, regelui maghiar că mai jos de aici nu are cum să treacă.

Vâlcea porneşte din transhumanţa celor mai frumoşi munţi – piscurile înalte, dar moi ale Parângului şi crestele tăioase ale Făgăraşilor. Şi se duce pe culoarul nescris pe hărţi dar mai apăsat decât vulcanii preistorici, de la Vaideeni, pe culmile subcarpatice până dincolo spre Bărăgan. Dar destinul Vâlcii pleacă de la munte.  Acolo am spus că este destinul nostru sau acolo a început. Din vârful Surului şi al Ştefleştilor am ales, precum Moise, tărâmul sfânt. Şi tot Moise a spart Făgăraşul şi Parângul în două, ca să treacă Oltul rege.

În sunetul talăngii mioarelor, am coborât dinspre Câineni, Voineasa şi Mălaia şi am aşternut ceea ce ne oferise Dumnezeu, un minunat compozit – ia de munte şi ia de şes, cântul păstorilor şi doina haiduciei de codru, casa brâncovenească şi cula oltenească, casa păstorească şi cerdacul muntenesc. Stâna ardeleană şi sumanul oltenesc. Ne-am împrumutat vieţile de la Câineni până jos, spre Bălceşti, ne-am schimbat lemnul de brad cu grâul galben-auriu de sud. Am creat, poate, cea mai reuşită compoziţie, cea căreia Mircea cel Bătrân i-a spus judeţ, primul de pe harta actualei ţări, înainte de a se naşte azi România, un conglomerat de români atât de frumoşi precum vorbesc sau se poartă.

Ce este Vâlcea? Este Olimpul unde Mircea a ales să privească, după trecere, Oltul la Cozia, unde Matei Basarab a urcat pentru ultima dată pe muntele Arnotei, unde Brâncoveanu a vorbit cu Dumnezeu la Hurezi, unde Mihai s-a botezat în Iisus la Drăgoeşti.

Vâlcea este judeţul care are o simfonie interpretată de dirijorul Olt şi de instrumentiştii Lotru, Topolog, Olteţ, Pesceana, Cerna, Luncavăţ, Govora, Olăneşti, o simfonie albastră, care aduce în prezent poveştile frumoase, în clipocit de ape, ale nobililor Otetelişeni, Tetoieni, Măldăreşti, Pârâieni, Zătreni, Boiceşti, Rudeni, Drăgoeşti, Pleşoieni, case nobiliare care au scris aici istorie, au ridicat spre cer temple sfinte, au pictat, au construit, au respectat acest pământ. Moşnenii şi boierii, preoţii şi rumânii, valahii şi oltenii, batalul şi curcanul de Lădeşti, sunt simboluri ale fiinţei noastre de aici, din intersecţii de drumuri. Suntem judeţul care a iubit cerul punând, dinspre sus spre jos, un arhipelag monastic, începând cu Cornet, Cozia, Turnu, Ostrov, Stânişoara, Berislăveşti, Frăsinei, Hurezi, Bistriţa, Arnota, Dintr-un Lemn, Govora, Surpatele, Mamu şi putem scrie sute de coli cu bisericile de lemn sau troiţele devenirii noastre creştine.

Aici doarme Stroe Buzescu, aici, Radu de la Afumaţi a fost iertat de păcate, aici, Ierunca a mângâiat frumosul. Aici s-a născut sociologul lumii, Drăghicescu, aici Madrigalul României, a fost visat de Giuleanu, aici au apărut tiparul, cartea veche, limba română scrisă; dacă nu era Mănăstirea Govora, Pantheonul Românesc nu exista.

Aici este singurul loc gemotric unde învârtita dorului de la munte trăieşte la un loc cu hora oltenească de la şes. Aici, pământul se crapă de cărbune, sare, ape minerale, păstrăvi şi lostriţe, iar ursul şi cerbul joacă seara un tabinet, ştiindu-se acasă lângă floarea-de-colţ, castanul comestibil, jnepenii înţelepţi şi bujorii de sus, sângele divin al muntelui de Vâlcea… Aici înfloresc întâia oară, liliecii sălbatici de la Lungeşti.

Vâlcea este judeţul aşezat la intersecţia a trei deveniri româneşti – oltenii dinspre sud, muntenii dinspre est şi ardelenii de la nord. Am luat ce e bun de la fiecare şi, cu zestrea Moesiei romane, a apărut acest patrimoniu, pe care vâlceanul, în mândria lui, îl poartă ca pe un baston de mareşal, atât este de sacru patrimoniul nostru de acasă. Aici este intersecţia paralelei 45 cu meridianul 25!  Şi altfel nu se putea!

Nu poţi să nu iubeşti Valea Oltului când stai lângă Cârlig şi priveşti munţii care şoptesc în defileu sau Lotrul atunci când fuge, ca un derbedeu, din lacul Câlcescu. Nu poţi să nu taci când treci pe lângă Cozia lui Mircea, muntele sfânt al dacilor care i-a inspirat pe ai lui Burebista să facă un steag de luptă.

Nu poţi să nu iubeşti corcoduşii Vâlcii, miile de egrete de pe luncă, deltele care se pierd spre Voiceşti, sarea romană, Buridavele de sub pământ, mierlele ascunse printre fagi, cucii care au un perfect simplu la sud şi un cântec mai moale spre nord. Poate şi de aceea Casa din Basme e la Lădeşti, casa cu păpuşi pe care ar fi dorit-o şi Fraţii Grimm, probabil. Nu poţi să nu iubeşti poveştile Cotoşmanului şi ale uriaşilor care au trăit aici în preistorie, să nu bei un vin de Drăgăşani în oale de lut de Horezu. Să muşti cu lacrimi o pâine în ţăst de Bălceşti şi să nu te înfiori la pădurile de cruci de la Pesceana în jos.

Am dezlegat cu toţii careul lui Rebus, matematicianul de la Pietrari, am ascultat-o pe Lovineasca la Europa Liberă, am scris cu stiloul lui Poenaru, am râs la BD-urile cu Dem Rădulescu, am cumpărat cărţi de la Humanitas-ul lui Liiceanu, l-am respectat pe Bălcescu pentru vizionarismul său, am băut vin pe muzica lui Ciobanu, am cântat cu Antract, am intonat imnul cu Pann, am schiat la Obârşie, am respectat jertfa lui Praporgescu din Marele Război, am mers la polul nord cu Neamu, am fost cu potecaşii la Slătioara, am pătimit alături de Ţuţea şi Militaru la Ocne, l-am respectat pe Drăghicescu…am ascultat colindele Madrigalului lui Giuleanu, am citit Viaţa la Ţară a lui Zmafirescu, la Valea Mare…Şi mii de alte lucruri le-am făcut, fie în foişorul brâncovenesc, fie în cerdacul muntenesc, fie în căsuţa semeaţă a ciobanilor veniţi de peste munţi.

Vâlcea nu s-a terminat… Vâlcea abia acum începe.