Vâlcea este capitala turismului balnear

AGERPRES

Vâlcea a revendicat titlul de capitală a turismului balnear încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, prin cele patru stațiuni ale sale: Băile Olănești, Călimănești, Băile Govora și Ocnele Mari.

Stațiunea Băile Olănești
Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES ARHIVA

Fiecare dintre primele trei este situată la o distanță de aproximativ 20 de kilometri față de Râmnicu Vâlcea, capitala județului, spre nord, vest și sud vest. Toate trei au primit în 2011 statutul oficial de “stațiuni balneologice de interes național”, mai precis, fiind vorba de o reatestare a valorii lor în domeniul turismului medical și balneoclimateric. În rest, cele trei stațiuni sunt diferite prin oferta lor balneară, istorie, legende, geografie, acest lucru contribuind, de altfel, în sens pozitiv, la o ofertă variată pentru un turist care și-ar dori să le cunoască preț de câteva zile, sau să petreacă un sejur aici.

Primăria Olănești
Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES ARHIVA

“Olăneștiul sau Băile Olănești este stațiunea cu cele mai multe izvoare minerale din România, peste 30 captate, de aceea i se mai spune stațiunea ‘Izvoarele de Aur’, apele de aici fiind iodurate, bromurate, sodice, calcice, sulfuroase și clorurate, hipotone sau izotone”, spune primarul orașului, Sorin Vasilache.

Anul 1873 este anul cel al confirmării valorii terapeutice a izvoarelor minerale de la Olănești, care, alături de cele din Călimănești, obțin medalii de aur la Expoziția Internațională de la Viena. Atenția pe care i-o dă Olăneștiului dr. Carol Davila și vizita prințului Carol I al României, în 1867, fac ca Olăneștiul să intre în atenția lumii, devenind, la sfârșitul secolului al XIX-lea, una dintre cele mai importante stațiuni din țară. Apele minerale de la Olănești au fost analizate chimic și comparate cu cele de la Baden-Baden, Karlovy-Vary și Aix de Bains, precum și din multe alte stațiuni europene de mare renume.

În anul 1895, însă, o furtună provoacă mari torente de apă care astupă izvoarele. Refacerea stațiunii începe în primul deceniu al secolului XX, iar după primul război mondial, Olăneștiul devine una dintre cele mai renumite stațiuni balneare din țară.

“În acest interval de timp s-au făcut multe amenajări hoteliere, s-a construit un pavilion de băi minerale cu apă sulfuroasă, s-a făcut analizarea și captarea izvoarelor după standardele europene ale vremii. Spre anul 1950, a fost amenajat cel mai important și totodată cel mai renumit izvor din Olănești, izvorul nr. 24. Se spune că stațiunea are treizeci de ‘vene’ care sunt rațiunea existenței sale”, spune Vasilache.

La faima Olăneștiului a contribuit, în perioada comunistă, construirea a două mari edificii balneare, unul făcut de Gheorghe Gheorghiu Dej și celălalt de Nicolae Ceaușescu.

Din punct de vedere arhitectonic, orașul este nou, însă construcțiile fiind, totodată, în armonie cu Valea Olăneștiului și cu peisajul montan de la poalele Munților Căpățânii.

Călimăneștiul sau Călimănești-Căciulata este antecamera Defileului Oltului. Cunoscut din secolul al II-lea drept punct central al liniei de fortificații romane — Limes Alutanus, prin castrul Arutela, Călimăneștiul este atestat documentar de Mircea cel Bătrân la 20 mai 1388, prin actul de înzestrare a viitoarei sale necropole domnești — Mănăstirea Cozia, document în care sunt pomenite și orașele Râmnicu Vâlcea și Pitești.

“Apele minerale de la Călimănești sunt folosite pentru prima dată de călugării Mănăstirii Cozia și sunt atestate documentar în 1520, în consemnările de călătorie ale lui Gavril Protul, conducătorul din aceea vreme de la Muntele Athos, care numește împrejurimile Mănăstirii Cozia pământul făgăduinței”, susține primarul Florinel Constantinescu.

Hotelul Căciulata
Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES ARHIVA

Se spune că și Mircea cel Bătrân s-a tratat la bătrânețe cu apele minerale de la Călimănești. Pe la jumătatea secolului XIX, doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată și dusă cu poștalionul la Paris. De asemenea, Franz Joseph, regele Austro-Ungariei, a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Căciulata. Călimăneștiul devine stațiune la începutul secolului XX, o dată cu apariția primelor pensiuni în stil elvețian, case cu turn, dar și a hotelurilor, cel mai vechi fiind Pavilionul Central (Hotelul Central de azi).

Până în anii ’80, bijuteria Călimăneștiului a fost insula Ostrov, singura insulă locuită de pe râurile interioare din România. Aici se afla o pădure de arbori seculari, un cazinou și Schitul Ostrov, ctitoria domnitorului Neagoe Basarab. Odată cu construcția hidrocentralei Călimănești, insula a trecut foarte aproape de dispariția totală. În ultimul moment, autoritățile au acceptat ca insula să fie salvată de la inundare. A fost supraînălțată cu 4 metri, dar s-au distrus pădurea seculară și cazinoul. Singura care a fost ridicată și salvată a fost biserica Schitului Ostrov.

“În anii ’70, stațiunea s-a extins spre Căciulata și Cozia. În prezent, și-a îmbunătățit oferta turistică cu mai multe piscine private cu ape termale, iar primăria derulează un proiect european în urma căruia Călimăneștiul va avea un aqualand și navigație de agrement între Cozia și Ostrov”, subliniază edilul stațiunii.

Distinsa doamnă a turismului balnear din Vâlcea, numită și Sighișoara Sudului, Băile Govora, se străduiește astăzi să-și recapete atmosfera și stilul din perioada belle-epoque. În anii ’30, aici se organizau campionatele naționale de bridge, și stațiunea era cotată la Bursa de la Paris. Govora deține cea mai valoroasă arhitectură balneară din județul Vâlcea, conturată în prima jumătate a secolului XX. Hotelul Palace, proiectat de arhitectul Ernest Doneaud, unul dintre arhitecții foarte bine cotați de la acea vreme, cu sistem antiseism și cu camere dispuse astfel încât soarele le luminează pe fiecare o oră pe zi, și Pavilionul Băilor Minerale, proiectat de același arhitect, au creat trendul și au ridicat ștacheta pentru aproape toată jumătatea de secol care a urmat.

Băile Govora
Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES ARHIVA

“De altfel, aici veneau potentații vremii, aici se organizau campionatele de bridge, aici apare primul cinema-cazino construit de prima femeie arhitect, Virginia Haret, dar și una din primele construcții în manieră cubistă din țară, Hotelul Parc. Tot aici, la subsolul Hotelului Ștefănescu, un hotel cu o istorie bogată, a funcționat o vreme monetăria statului”, spune primarul stațiunii, Mihai Mateescu.

Puțină lume știe că prima dată din pământul Govorei a ieșit la suprafață petrol și pe urmă, la finele secolului XIX, apele minerale sărate, iodurate și nămolul sapropelic au fost testate de medicul Nicolae Popescu — Zorileanu, întemeietorul stațiunii. Ulterior s-a demonstrat că la Băile Govora este zona cu cel mai ozonificat aer din țară, grație echilibrului dintre ionii pozitivi și cei negativi, în consecință se recomandă tratamentului pentru bolile respiratorii.

După 1947, spiritul Govorei este mutilat de noile autorități, hotelurile sunt naționalizate iar noii turiști sunt oamenii muncii. După 1990, Govora părea că va ajunge o ruină, iar ceea ce o trăgea în jos părea să fie tocmai valoroasa ei arhitectură, frumoasă, însă rămasă sub standardele unui turism balnear modern.

Dar au urmat remarcabile lucrări de restaurare și modernizare de la Hotelul Palace (monument istoric), de cele de la valorosul Hotel Ștefănescu, precum și de reamenajare a Parcului Central, pus în operă în urmă cu un secol, de arhitectul elvețian Emil Pinard.

Autoritățile au planuri mari de dezvoltare a acestei stațiuni și de punere în valoare a hotelurilor care sunt deja centenare sau se apropie de sărbătorirea centenarului: Palace, Belvedere, Ștefănescu etc.

Candidata la titlul de stațiune balneară națională este și localitatea Ocnele Mari, un mic orășel aflat la 4 kilometri distanță de Râmnicu Vâlcea. De fapt, Ocnele Mari este cel mai vechi oraș din județ, aici aflându-se cetatea antică Buridava Dacică, ridicată de dacii buri, majoritatea lucrători în minele de sare. Ulterior, Ocnele Mari a devenit punct economic vital pentru imperiul roman, sarea de aici fiind transportată la Olt și dusă apoi cu plutele în tot imperiul.

Ocnele Mari
Foto: (c) ARTUR MUSTATA / AGERPRES ARHIVA

Salina de la Ocne este cea mai mare din România, are o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați iar lungimea galeriilor depășește 13 kilometri. Datorită efectelor curative ale apei sărate și nămolului sapropelic, Ocnele Mari a fost o stațiune căutată de-a lungul timpului și autoritățile locale fac în prezent eforturi pentru a-i schimba statutul de stațiune balneo-climaterică de interes local într-una de interes național.

“A fost demarat un amplu plan de atragere a investitorilor în turism, numai că, după anul 2000, din cauza prăbușirii mai multor câmpuri de sonde s-au produs importante pagube ecologice, toate eforturile reorientându-se în această direcție”, afirmă edilul Petre Iordache.

În urmă cu 4 ani, a demarat unul din cele mai frumoase proiecte turistice din țară, de construcție în salină a unui oraș subteran, care atrage zeci de mii de turiști anual. Au apărut mai multe pensiuni iar o firmă din Italia intenționează să dezvolte un complex hotelier în zonă.

În prezent, Ocnele Mari și Râmnicu Vâlcea lucrează împreună la mai multe proiecte edilitare care privesc realizarea unor străzi de legătură, micul orășel fiind considerat în mod curent un cartier al municipiului, dată fiind apropierea geografică.

În afara acestor patru stațiuni cu specific balnear, județul Vâlcea mai are o stațiune tradițională, Horezu, două stațiuni montane, Voineasa și Vidra, ambele aflate în proces de reconstrucție și patru stațiuni noi, tot cu specific montan, aflate în faza de proiect sau execuție — Obârșia Lotrului, Vârful Romani, Vârful Ursu și Vârful Cozia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *