Vâlcea, cel mai frumos judeţ din România (II)

Am luat perfectul simplu din Oltenia, eleganţa Munteniei şi dârzenia transilvănenilor. Ne-am folosit de munţi pentru a crea primul stat românesc, după ce aroma latină deja înfiinţase o limbă în care visăm noi azi. Am respectat fortăreţele romane şi i-am arătat, la Posada, regelui maghiar, că mai jos de aici nu are cum să treacă.

Vâlcea porneşte din transhumanţa celor mai frumoşi munţi, din piscurile înalte, dar moi ale Parângului şi crestele tăioase ale Făgăraşilor. Acolo am spus că este destinul nostru sau acolo a început. Din vârful Surului şi al Ştefleştilor am ales, precum Moise, tărâmul sfânt. În sunetul talăngii mioarelor am coborât dinspre Câineni, Voineasa, Mălaia şi am aşternut ceea ce ne oferise un Dumnezeu: un minunat compozit – ia de munte şi ia de şes, cântul păstorilor şi doina haiduciei de codru, casa brâncovenească şi cula oltenească, casa păstorească şi cerdacul muntenesc. Ne-am împrumutat vieţile de la Câineni până jos spre Bălceşti, ne-am schimbat lemnul de brad cu grâul galben auriu de sud. Am creat poate cea mai reuşită compoziţie, căreia Mircea cel Bătrân i-a spus judeţ, primul de pe harta actualei ţări.

Cine sau ce este Vâlcea? Este Olimpul unde Mircea a ales să privească, după trecere, Oltul la Cozia, unde Matei Basarab a urcat ultima dată pe muntele Arnotei, unde Brâncoveanu a vorbit cu Dumnezeu la Hurezi, unde Mihai s-a botezat în Iisus la Drăgoeşti. Vâlcea este judeţul care are o simfonie interpretată de dirijorul Olt şi de instrumentiştii Lotru, Topolog, Olteţ, Pesceana, Cerna, Luncavăţ, Govora, Olăneşti, o simfonie albastră care aduce în prezent poveştile frumoase, în clipocit de ape, ale nobililor Otetelişeni, Tetoieni, Măldăreşti, Pârâieni, Zătreni, Boiceşti, Rudeni, Drăgoeşti, Pleşoieni, case nobiliare care au scris aici istorie, au ridicat spre cer temple sfinte, au pictat, au construit, au respectat acest pământ.

Suntem judeţul care a iubit cerul, punând, dinspre sus spre jos, un arhipeleag monastic, începând cu Cornet, Cozia, Turnu, Ostrov, Stânişoara, Berislăveşti, Frăsinei, Hurezi, Bistriţa, Arnota, Dintr-un Lemn, Govora, Surpatele, Mamu şi putem scrie sute de coli cu bisericile de lemn sau troiţe ale devenirii noastre creştine.

Aici doarme Stroe Buzescu, aici, Radu de la Afumaţi a fost iertat de păcate, aici, Ierunca a mângâiat frumosul. Aici au apărut tiparul, cartea veche, limba română scrisă, dacă nu era Mănăstirea Govora, Pantheonul Românesc nu exista. Aici este singurul loc geometric unde învârtita dorului de la munte trăieşte la un loc cu hora de la şes. Aici, pământul se crapă de cărbune, sare, ape minerale, păstrăvi şi lostriţe, iar ursul şi cerbul joacă seara un tabinet, ştiindu-se acasă, lângă floarea de colţ, castanul comestibil, jnepenii înţelepţi şi bujorii de sus, sângele divin al muntelui de Vâlcea.

Vâlcea este judeţul aşezat la intersecţia a trei deveniri româneşti – oltenii dinspre sud, muntenii dinspre est şi ardelenii de la nord. Am luat ce e bun de la fiecare şi, cu zestrea Moesiei romane, a apărut acest patrimoniu, pe care vâlceanul, în mândria lui, îl poartă ca pe un baston de mareşal, atât este de sacru patrimoniul nostru de acasă. Aici este intersecţia paralelei 45 cu meridianul 25!

Nu poţi să nu iubeşti Valea Oltui când stai lângă Cârlig şi priveşti munţii care şoptesc în defileu sau Lotrul, atunci când fuge ca un derbedeu din lacul Cîlcescu. Nu poţi să nu taci când treci pe lângă Cozia lui Mircea, muntele sfânt al dacilor care i-a inspirat pe ai lui Burebista să facă un steag de luptă.

Nu poţi să nu iubeşti corcoduşii Vâlcii, miile de egrete de pe luncă, mierlele ascunse printre fagi, cucii care au un perfect simplu la sud şi un cântec mai moale spre nord. Nu poţi să nu iubeşti poveştile Cotoşmanului şi ale uriaşilor care au trăit aici în preistorie, să nu bei un vin de Drăgăşani în oalele de lut de Horezu. Să muşti cu lacrimi o pâine în ţăst de Bălceşti şi să nu te înfiori la pădurile de cruci de la Pesceana în jos.

Am dezlegat cu toţii careul lui Rebus, matematicianul de la Pietrari, am ascultat-o pe Lovineasca la Europa Liberă, am scris cu stiloul lui Poenaru, am râs la BD-urile cu Dem Rădulescu, am cumpărat cărţi de la Humanitasul lui Liiceanu, l-am respectat pe Bălcescu pentru vizionarismul său, am băut vin pe muzica lui Ciobanu, am cântat cu Antract, am intonat imnul cu Pann, am schiat la Obârşie, am respectat jertfa lui Praporgescu din Marele Război, am mers la polul sud cu Neamu, am fost cu potecaşii la Slătioara, am pătimit alături de Ţuţea şi Militaru la Ocne. Şi mii de alte lucruri le-am făcut, fie în foişorul brâncovenesc, fie în cerdacul muntenesc, fie în căsuţa semeaţă a ciobanilor veniţi de peste munţi.

Vâlcea nu s-a terminat… Vâlcea abia acum începe.

Mihai IONESCU