Vâlcea, cel mai frumos judeţ din România – Cheile lui Dumnezeu din Băile Olăneşti

Rezervaţia Rădiţa – Mânzu – 80,7 ha
Aceasta este, de departe, locul unde Dumnezeu a ales să construiască o prelungire turistică a staţiunii Băile Olăneşti.
Cei care vin în staţiunea vâlceană şi vor să facă mişcare au la îndemână una dintre cele mai frumoase şi plăcute soluţii.
Nu au decât să treacă de popasul Comanca şi să meargă pe firul apei. După ce trec de satul Pietriş, se afundă în cheile Olăneştiului.
Nu mult, pentru că, la un moment dat, ajung la o bifurcaţie de râuri şi drumuri. Lasă Olăneştiul în dreapta şi aleg cărarea ce duce spre inima Căpăţânilor – Cheile Mânzului.
Astfel, vor intra în spectacolul apei, plin de cascade, de grote, torenţi şi izvoare. Un spectacol inedit, pe care Dumnezeu l-a oferit acestei staţuni.
Rezervaţia naturală mixtă este situată, aşadar, în Munţii Căpăţânii, Munceii Olăneştilor, bazinul superior al Pârâului Olăneşti (pe Pârâul Câinelui – afluent de dr.), cu altitudine între 650- 950 m. Această rezervaţie conservă forme de relief spectaculoase, cu aspect ruiniform, cu floră sălbatică, specii rare ca floarea de colţ, iedera albă, stânjeneii, tulichina mare…
Iar, din faună, specii periclitate şi rare, precum ursul brun şi capra neagră.
Limita de nord este pe valea pârâului Rădiţa, până la izvoare, în versantul stâng, ce coboară pe firul de vale până la podul de beton, după care se continuă în versantul din dreapta, pe firul de vale, până la culme.
Rezervaţia este constituită din fond forestier privat, la fel întreaga suprafaţă limitrofă, şi aparţine Obştii de Moşneni Olăneşti. Rezervaţia este în custodia Asociaţiei Montaniardul Călăuza.
Căi de acces: din Olăneşti, se merge pe drumul forestier ce urcă în lungul văii Olăneşti, până la confluenţa cu Pârâul Câinelui şi, de aici, pe drumul forestier, până în rezervaţie.
Este un frumos drum, aşadar, de plimbare, relaxant, unde răcoarea verii este solemnă, unde liniştea muntelui, povestea pădurii de fag şi spectacolul divin al naturii te îndeamnă la a spune exact ceea ce repetăm noi aici, de zeci de ori: Vâlcea este cel mai frumos judeţ din România.
Astfel, Băile Olăneşti nu este doar staţiunea cu izvoare fermecate, este, totodată, staţiunea unde natura iubeşte omul şi ne obligă şi pe noi să o respectăm.
Iar dacă adăugăm faptul că aici sunt patru sate de poveste, cuprinse în mijloc de munte, alese să deseneze un paradis unic – Tisa, Gurguiata, Comanca şi Pietriş, am completat tabloul acestui judeţ ales de Dumnezeu să fie poezia cea dintâi.
Liviu POPESCU
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link www.ramnicuvalceaweek.ro către pagina acestui articol.
Este adevarat! Este unul dintre colturile de rai din tara noastra.