Vâlcea – Capitala Hidroenergeticii din România

Agerpres

În anii ’70-’80, primele utilaje ale companiilor de construcții au început amenajarea cursului râului Olt.

“Nu vă mint, eram tânăr pe vremea aceea, când au venit primele excavatoare aici în luncă, țăranii au pupat cupele mai ceva ca pe icoane în biserică. Aveau lacrimi în ochi, parcă venise Dumnezeu pe pământ”, afirmă Ion Horăscu, actualul primar din comuna vâlceană Prundeni.

Râul Olt, al doilea ca debit din România, s-ar putea spune că este primul din țară regularizat în totalitate, având pe teritoriul județului Vâlcea 13 hidrocentrale în funcțiune: începând cu cea de la Robești și continuând cu cele de la Cornetu, Gura Lotrului, Turnu, Călimănești, Dăești, Râmnicu Vâlcea, Râureni, Govora, Băbeni, Ionești, Zăvideni și Drăgășani și încă una în construcție la Câineni. Majoritatea au fost construite între anii ’70-’90. Doar două au fost finalizate după 1989.

“Oltul, ca orice râu de munte, a pus dintotdeauna probleme, atât localităților de Valea Oltului, în zona defileului și a Țării Loviștei, dar mai ales în zona de sud, unde în fiecare an, fie toamnă, fie primăvară sau atunci când ploua torențial, ieșea din matcă și inunda toată zona arabilă”, spune prefectul de Vâlcea, Dumitru Cornoiu.

Astfel, la jumătatea anilor ’70, autoritățile au demarat proiectul cunoscut pentru cei care au învățat geografia până în 1989, sub denumirea de “salba de hidrocentrale de pe râul Olt”. Adică un sistem de amenajări hidroelectrice care să fie util pe trei direcții — regularizarea cursului și a debitelor prin baraj, producerea de energie electrică folosind forța apei și irigarea terenurilor agricole cu apa strânsă în lacurile de acumulare. Mai nou, există și o patra direcție economică, turismul, în sensul utilizării lacurilor de acumulare în scop de agrement.

“Principiul de realizare a unei hidrocentrale, simplificat constă în câteva etape. Devierea apelor prin mutarea artificială a albiei pentru a se putea construi obiectivul, în faza I, construcția obiectivului, în principal a barajului și a digurilor, readucerea apelor în zona inițială, acumularea și dirijarea lor prin centrală în faza a II-a, și faza finală — montarea hidroagregatelor în centrală și implicit punerea în funcțiune”, declară inginer Mihai Sporiș, fost director al Hidroelectrica Vâlcea.

Până în 1989, aceste operații nu durau mai mult de trei-patru ani, lucrându-se simultan la mai mult de trei hidrocentrale. De aceea, 11 dintre amenajările amintite au fost executate în aproximativ 10 ani, în acest timp consacrându-se ca branduri ale industriei românești firme ca Energomontaj, Hidroconstrucția, UCM Reșița, Lugomet, Caromet și, în cele din urmă, beneficiarii lucrării, actuala Hidroelectrica. În 1989 a început construcția ultimei hidrocentrale de pe teritoriul județului Vâlcea, CHE Câineni, care astăzi, din cauza situației economice în care se găsește Hidroelectrica (insolvență), se află în regim de conservare.

Dar istoria hidroenergeticii vâlcene a început la jumătatea anilor ’60, atunci când s-a realizat cel mai amplu și complex sistem hidroenergetic, amenajarea Lotru-Ciunget. Amenajarea potențialului hidroenergetic al râului Lotru s-a realizat între anii 1965-1985 și are o importanță deosebită. Prin cei 160 de kilometri de galerii de aducțiune și printr-un sistem complex de captări și derivații, concentrează debitele din bazinele limitrofe într-o singură acumulare, Vidra, al treilea lac de acumulare ca mărime din România.

Potențialul mediu anual al bazinului Lotru este de 1.243 GWh, din care 510 MW revin CHE Ciunget, cea mai mare ca putere instalată de pe râurile din interiorul țării și a doua după Porțile de Fier II. Valorificarea energetică a debitelor acumulate în lacul Vidra se realizează în trei trepte de cădere, situate între cotele 1.289 m și 300 m, în centralele Ciunget, Malaia și Brădișor, Ciunget și Brădișor fiind, de altfel, centrale subterane. Pentru această amenajare au fost create șase lacuri artificiale — Vidra, Petrimanu, Galbenu, Jidoaia, Malaia, Brădișor.

Vâlcea este, astfel, județul numit, pe drept cuvânt, capitala hidroenergeticii. Are cele mai multe amenajări de acest gen din țară, iar Oltul și Lotrul sunt două râuri regularizate. Din păcate, zeci și sute de muncitori și-au pierdut viața pe șantierele acestor lucrări complexe.

Ca un fapt divers, în 1980, Nicolae Ceaușescu și-ar fi dorit o singură hidrocentrală mare pe defileul Oltului, construită în zona actualei CHE Cornetu, spune Mihai Sporiș. Aceasta ar fi fost una uriașă, cu un lac de acumulare care s-ar fi întins pe aproximativ 40 de kilometri, până spre județul Sibiu. Tot el a renunțat la proiect, dându-și seama că trebuia să strămute două localități și să ridice șoseaua și calea ferată la o înălțime de peste 50 de metri, pe versantul muntelui, pe o lungime de 40 de kilometri. Zona geografică cunoscută sub numele de Depresiunea Loviștei ar fi dispărut sub apă. De aceea, în locul acelei megahidrocentrale, au apărut doar hidrocentralele de la Cornetu, Robești, Câineni și Lotrioara (în execuție în județul Sibiu).

Amplele lucrări hidroenergetice de pe Lotru și Olt au schimbat efectiv relieful din zona de nord a județului Vâlcea. Au existat, desigur, controverse pe această temă. Personalități din domeniul ecologiei afirmă că, de fapt, aceste lucrări au atras cu sine o mare catastrofă făcută de om, schimbându-se ecosisteme, fauna și flora zonală fiind afectate prin defrișări, detonări, urbanizări. Se spune că specii de pești care obișnuiau să migreze pe firul Oltului au dispărut, după ce acesta a devenit doar o rețea de lacuri legate între ele prin cascade. Insula Ostrov din Călimănești, un parc cu valoare balneară și dendrologică deosebită, a fost sacrificată, deși ar fi putut fi salvată, după unele opinii, dacă CHE Călimănești ar fi fost amplasată ceva mai jos pe firul Oltului. Există însă și voci ale ecologiștilor care spun că Vâlcea a câștigat “nu mai puțin de șapte delte, ecosistemele din zona lacurilor de acumulare de pe firul mijlociu al Oltului având în prezent o vegetație și faună specifice deltei”, precizează prof. dr. Gheorghe Ploaie.

Mutații importante s-au produs și sub aspect demografic, deschiderea șantierelor în anii ’70-’80 atrăgând români din toate colțurile țării, orașe ca Brezoi, Băbeni și cartiere ale municipiului Râmnicu Vâlcea mărindu-și simțitor populația.

Au fost afectate situri arheologice și monumente istorice, însă, din fericire trei, obiective majore ale patrimoniului cultural și istoric au fost salvate. Castrul roman Arutela și ruinele bisericii Cozia Veche au fost strămutate și reconstituite pe amplasamente noi, iar biserica Schitului Ostrov, construită de Neagoe Basarab în secolul al XVI-lea, a fost supraînălțată împreună cu o parte din Insula Ostrov.

Revenind însă la complexa amenajare hidroenergetică Lotru-Ciunget și “salba de hidrocentrale de pe râul Olt”, în primul rând trebuie subliniat faptul că a fost o realizare economică de o importanță de netăgăduit, la care se adaugă, tot cu semnificație majoră, curmarea dezastrelor produse periodic de ieșirea din matcă a Oltului, consemnate pentru prima dată în istorie prin distrugerile aduse castrelor romane ce formau pe malul lui stâng linia fortificată Limes Alutanus, dar și de viiturile de nestăpânit ale Lotrului.

‘Dacă Oltul și Lotrul nu ar fi fost regularizate, acum în vara lui 2014, la potopul care a fost, am fi avut parte de o catastrofă, o treime din județ era sub ape, dacă nu mai mult”, a conchis prefectul Dumitru Cornoiu.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *