Vâlcea are cele mai frumoase ierni, venite direct din Paradisul Alb

Prima dată iarna şopteşte sus, pe Transalpina, vine ca o prinţesă cu aripi de înger, coboară crestele cu gleznele albe, ca de lapte, şi apoi valsează până la lacul Vidra. Se aud în spate caravanele cu sănii trase de cai auriţi, care aleargă pe DN7A, spre Obârşia Lotrului. Aici sunt primele danţuri şi zaiafeturi, aici se sărută primii fulgi ai Vâlcii de omăt.

Dinspre Voineasa, iarna, cu mantia ei, adună brazii verzi, pe care îi umple cu pudră de zahăr, adoarme urşii cu un sărut pe frunte, pune coliere albe la gâtul lupilor, iar pe cerbii din Lotru îi denumeşte primii Lorzi ai Iernii.

Iarna1De la Voineasa şi până la Mălaia, iarna domneşte în săniile mari regale şi, la Brezoi, o aşteaptă pe sora ei lovişteancă. Pentru că doar la Vâlcea iarna are o soră geamănă. Una care coboară dinspre Suru la austriecii din Câineni, adună turmele de la Titeşti, pe care le mână spre şes, se închină la Racoviţa de Cornet şi face o plecăciune la statuia lui Basarab de la Posada.

Iarna se întâlneşte, astfel, la Gura Lotrului, cu sora din Parâng şi merg de mână ca două prinţese adolescentine, prin defileu, la Călimăneştiul feeric de iarnă, unde, parcă, şi Mircea iese la colindat de la Cozia, după vecernie.

Iarna începe un dans, o polkă şi o mazurcă de la Bujoreni, Berislăveşti, Dăeşti, oprindu-se cuminte în poarta Râmnicului. Aduce zăpadă mare, zăpada argintului din rai, pe Capela şi pune vată de zahăr pe dealurile subcarpatice până hăt, spre Olăneşti, Măglaşi şi Vlădeşti. Iarna se desparte din nou de sora ei, care merge spre Budeşti, printre pomii fără frunze ai Goleştiului. Iarna de est se dă pe gheaţa Topologului, de la Milcoiu până la Iarna2Galicea, scriindu-i lui Bălcescu amintirile din viitorul Vâlcii frumoase.

Iarna Stoileştiului este magie curată, iar jos, spre Drăgoeşti, deja iarna devine mireasa Regelui Olt. Colindele se pierd apoi la Drăgăşani, colinde ale celui mai frumos judeţ al României, un judeţ care ridică bulgări de zăpadă pe câmpiile albe ale Voiceştiului.

Iarna din Vest pleacă pe cărarea Buneştiului, nu înainte de a îngheţa şi sarea Ocnelor, şoptind apoi Stoeneştiului să iubească fagul care are azi coroană argintie. De la Pietrari, colindele se aud în fiecare casă de moşnean, urcând spre Arnota Costeştiului, precum versurile chitărilor din Rai.

La Bărbăteşti, iarna face amor sălbatic cu Vânturariţa muntelui de mijloc şi apoi coboară pe Vârful Romani, spre Ceramica Bisericii Sfinte de Horezu. La Vaideeni, iarna salută Ardealul de dincoace de munte, iar la Slătioara, iarna cântă povestea lui Decembrie. Din regatul conţilor de la Alunu, iarna sare pe portativ la Grădiştea dacică, la Sineştii lui Camil, la Zătreniul frumos, duce o cobiliţă cu fulgi de omăt în Lăcusteni şi, apoi, cântă imnul regal al Olteniei elegante de Bălceşti.

iarna3Iarna joacă zaruri colorate în peteală la Diculeşti şi Făureşti şi la Valea Mare împodobeşte bradul copilăriei. Din conacele de la Măciuca, iarna scoate aroma cozonacului rotofei şi se joacă apoi cu bulgări la Lădeştii lui Ierunca. Din Roşiile Măriei, Iarna cântă o sanie cu zurgălăi, ca la Tetoiu să se aşeze la masa de seară cu focul arzând în sobă.

Sus, spre Lăpuşata celor 7 sate şi 7 dealuri, iarna pune albe fulare, care ajung la Cernişoara şi Stroeşti. Ninge apoi din ceruri spre Oteşani şi Popeşti, iar Luncavăţul, cavaler spadasin, aduce clopoţei spre Şirineasa. Urcă săniile spre Pesceana şi Roeşti, bat clopotele la Stăneşti, copiii se aleargă pe derdeluş la Fârtăţeşti, dar balul începe abia la Viile din Creţeni.

La Suteşti din nou e danţ şi muzică, iar la Mădulari se plimbă câinii albi printre nămeţii cerului. La Şuşani, iarna face piruete şi trece dealul la Lungeşti, să intre în Jocul Ielelor. Din Ştefăneşti, iarna trimite versuri spre Scundu şi iarna4Orleşti, urcă la mocăniţă în Băbeni şi apoi se retrage în munţi să serbeze Anul Nou…

De aceea, cele mai frumoase ierni nu pot fi decât la Vâlcea,  judeţul în care a apărut basmul iernii…

Liviu POPESCU

loading...

5 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *