USR sau Partidul Ipocriziei Naţionale este de fapt un partid al formelor fără fond

Nu mi-a luat mult şi nu a fost deloc greu să îmi dau seama că marii fani ai progresismului sau userismului din România de fapt sunt doar nişte isterici anti-Dragnea, încolonaţi în spatele unor clişee şi al unor pancarte fără sens.

Pesta porcină africană

Chiar şi numele te duce cu gândul la o maladie care se dezvoltă într-un biodecor african, adică undeva la periferia civilizaţiei. Cum se şi vede, pesta porcină a lovit Ucraina, Letonia, Moldova, România, ţări unde aşa-zisele „gospodării tradiţionale” sunt de fapt „gospodării primitive”. Unde avem acele cocine infecte, în care porcul mănâncă alături de şobolani, umblă liber prin  noroaie şi prin găinaţuri sau mortăciuni, bagă râtul pe sub WC-ul din grădină. Este imaginea care oglindeşte peste jumătate din gospodăriile din România. Acesta este… tradiţionalul porc de Crăciun. Nu există gospodărie privată din România în care să nu găseşti rapid locaţia porcului după miros. La fel şi a vacii. Măcar acolo se vede grajdul. Care, în mare parte, arată ca dracu’, plin de balegi pe jos, urină, în care nu ai intra să stai nici măcar 5 minute fără să verşi tot ce ai mâncat.

Acesta este nivelul gospodăriei româneşti, care este mediul perfect pentru transmiterea de boli, lesne de a deveni focar şi generator de boli pentru sănătatea umană. Şi de ce? Pentru că niciun partid din România nu şi-a asumat rolul de a intra cu tancul în modul primitiv de a face zootehnie în ţara noastră. Pentru că este un segment sensibil din punct de vedere electoral.

Ce îmi doresc eu? O zootehnie ca afară, în care fermele să fie înregistrate, în care porcul, oaia, vaca, găina să aibă spaţii conform  normelor de igienă, cu canalizare, cu o curăţenie exemplară. Să dispară cuvântul „cocină” sau „grajd”, termene care au primit, în DEX, şi sensul figurat de „oribil, pestilenţial”. Adică aceste ferme să fie model, să fie monitorizate de medici veterinari, alimentaţia acestor animale să fie una care să nu pună în pericol consumatorul final.

Acestea sunt noţiuni pe care le aşteptam de la USR sau de la domnul Cioloş sau publicul votant al acestora. Te-ai găsit! Cei de mai sus sunt prinşi în ecuaţia lor fanatică cu „Dragnea şi penalii”, nu au niciun proiect pentru România decât nişte liste de imagine politică. Iar susţinătorii dumnealor, în afară de radicalisme de facebook, nu au nicio soluţie. Ba dimpotrivă, spun ei,  gospodăria tradiţională trebuie respectată. Da, evident, asta spun şi eu, gospodăria tradiţională, dar nu aia primitivă, pe care am descris-o mai sus. Şi austriacul din Tirol are o gospodărie tradiţională, dar, la mica lui fermă, porcii nu trăiesc în noroi şi nu mănâncă lături, cot la cot cu şobolanii, dintr-o tavă de tablă, numită troc, dintr-o cutie de pământ, infectă, cu 3 paie pe jos, pe care să o numească simplu cocină.

Bun, asta cu pesta porcină şi zootehnia! Dar, în cazul Referendumului Popilor din România, nu am auzit un USRist sau Cioloşist venind cu tema parteneriatului civil notarial. Dacă tot deplâng soarta homosexualilor din România, veneau cu această temă, a parteneriatului care să poată funcţiona în cazul unui credit la o bancă, al achiziţionarii unor bunuri în comun. Regret, dar eu, susţinătorul unor proiecte ale social-democraţilor, cred că sunt mai progresist în multe domenii decât fanii şi oficialii domnului Barna sau ai domnului Cioloş. Da, nici mie nu-mi place Dragnea, şi, după cum am spus, îmi plac la nebunie jazz-ul şi teatrul, dar niciodată nu voi zbiera pe net lozinci goale de conţinut şi isterii elitiste.

Pentru că nu sunt ipocrit.

Liviu POPESCU

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *